O familie este o entitate complexa si complicata, care functioneaza numai cu efortul si sprijinul tuturor membrilor ei, parinti si copii. Intr-o familie normala, cu o atmosfera sanatoasa, trebuie sa existe armonie, intelegere, afectiune. Sigur, sunt si momente tensionate din cand in cand, neintelegeri, suparari, cauzate de fel si fel de motive, dar ele trec si se reinstaureaza din nou calmul.
Exista insa din pacate si multe familii in care orice problema devine conflict care degenereaza in certuri nesfarsite. Intre cei doi parinti pare ca se duce un razboi care se manifesta verbal, fara menajamente din partea niciunuia; disputele nu se mai termina, tipetele, acuzatiile, usile trantite devin manifestari obisnuite, linistea si armonia sunt din ce in ce mai rare.
Poate problemele care au provocat tensiunea dintre cei doi parteneri sunt mai grave (financiare, infidelitatea) sau mai putin importante, dar oricare ar fi cauza lor, in mod cert ele nu se vor rezolva prin certuri si suparari. Iar ce e mai grav este faptul ca o astfel de abordare a problemelor familiale dauneaza iremediabil asupra dezvoltarii emotionale a copiilor din respectiva familie. Este sigur ca o atmosfera tensionata, cu certuri si violenta verbala continua, nu este un mediu sanatos de dezvoltare si formare.
Cu ce este afectat copilul si ce urmari exista daca va certati de fata cu el?
Sunt familii unde certurile sunt intotdeauna la ordinea zilei, sunt si familii unde certurile trec mai repede, iar partenerii “carpesc“ relatia pe care o au ca si cum nu s-a intamplat nimic. Ceea ce e ciudat e faptul ca nici unii, nici ceilalti nu realizeaza cat de nociva a fost cearta lor pentru copii. Disputele dintre parinti nu au cum sa nu vicieze intreaga atmosfera din familie, nu au cum sa nu afecteze viata afectiva si dezvoltarea emotionala a copiilor.
Orice copil este foarte sensibil la relatia dintre cei doi parinti ai sai si nu e nici un secret ca discordia si indiferenta, chiar ura instalata intre ei il afecteaza si pe el. Copilul este foarte receptiv si la variatiile emotionale existente in relatia dintre cei adulti. Multi cred ca un copil nu le poate percepe, dar nu este adevarat; copilul stie primul daca parintii sai nu se mai iubesc si nu se mai inteleg, chiar daca nu sunt manifestari evidente. Cu atat mai mult, daca ele iau amploarea certurilor continue, copilul este afectat.
Cum afecteaza certurile pe copiii nostri?
Sunt cel putin doua urmari majore in dezvoltarea si formarea copilului cauzate de certurile dintre parinti.
Prima este cazul in care copilul, crescut in tensiune si violenta vebala, isi insuseste si el acest comportament care va deveni o insusire definitorie pentru viitorul sau caracter. Tonul ridicat, predispozitia pentru certuri, preferinta de a rezolva problemele prin dispute, un comportament concurential exagerat si dorinta de a invinge, de a-si impune punctul de vedere cu orice pret vor fi particularitati ale sale in mod sigur “imprumutate“ din familia sa de origine; ceea ce e trist este faptul ca aceste insusiri ale sale vor fi detestate de cei in preajma carora va trai ca adult.
Acestia nu vor fi dispusi sa i le tolereze, iar un astfel de individ va fi judecat si izolat, daca nu va fi capabil sa se corecteze. Iar, ceea ce este si mai grav, acesti indivizi nici nu mai sunt capabili sa se schimbe, pentru ca acest mod de a fi este in natura lor deja.
Acest copil crescut in mediul nesanatos al certurilor si acuzatiilor, tipetelor si plansetelor nu va fi poate niciodata capabil sa aprecieze atmosfera de armonie, calm si intelegere a celorlaltor familii. Starea de normalitate pentru el este cea in care a crescut, cea de agresivitate, de ostilitate; iata de ce parintii sunt vinovati ca au viciat modul de a gandi si simti al copilului lor.
Dar, spre deosebire de aceasta prima categorie, care a imprumutat de la parinti violenta verbala, dar nu o resimte ca pe un defect si nici nu sufera din aceasta cauza, exista o a doua categorie de copii crescuti si formati in astfel de familii. Este vorba de copiii sensibili, chiar hipersensibili, pe care certurile dintre parinti ii deprima si din cauza carora ei chiar sufera.
Acesti copii suporta cu greu disputele dintre parinti, nu se obisnuiesc cu ele si cauta protectie oriunde pot gasi, ca sa scape de atmosfera tensionata din familia lor. Copiii sensibili nu pot tolera nici tonul ridicat, nici insultele sau acuzatiile aruncate de parinti unul altuia; ei se refugiaza in camera lor, la bunici, sau in orice alt loc de unde nu mai pot fi martorii acelui spectacol pe care ei il detesta. Din pacate, exista chiar cazuri de copii care fug de acasa din cauza certurilor dintre parinti.
Si daca suporta cu mare dificultate atmosfera din familia in care au crescut, mai important este modul in care aceasta ii afecteaza mai tarziu. Acesti copii vor deveni adulti care vor pretui armonia si intelegerea; dar, din pacate, pot fi timizi, retrasi, putin sociabili, tocmai din cauza spaimei de a nu se denatura totul intr-o cearta.
Un copil ai carui parinti se cearta mereu este predispus la insucces scolar, iar ca adult va avea dificultati de afirmare si de exprimare a afectelor. Pentru a performa pe plan profesional are nevoie de mai mult sprijin si incurajare decat altcineva. Oroarea de ostilitatea celor din jur ii poate transforma in victime, tocmai pentru ca o suporta mai greu decat altii. Din cauza traumelor din copilarie pot cadea intr-o stare de autocompatimire, vor pierde increderea in semenii lor si vor prefera singuratatea.
Iata numai cateva dintre posibilele reactii ale unui adult care altadata a crescut intr-un mediu plin de agresivitate verbala. Pentru a se repara tot raul facut de o astfel de atmosfera familiala este necesar un efort major din partea individului care trebuie sa se autoeduce, sa se formeze pentru a aprecia valorile normale, cum ar fi calmul, intelegerea si afectiunea; sa-si formeze, ca efect al acestui demers, o familie cu un mediu sanatos, fara certuri si dispute, si sa fie un exemplu de urmat pentru proprii copii.
In cazul unui “razboi“ intre parinti, de multe ori sunt implicati si copiii, in mod activ. Ei tin, adica, partea unuia dintre parinti, fie din proprie initiativa, fie la cererea expresa a parintelui. Este un scenariu de condamnat, indiferent cine si cum a pus la cale un asemenea lucru. Asa cum parintii trebuie sa-si iubeasca nediferentiat copiii, la fel afectiunea aratata de catre copii pentru cei care le-au dat viata trebuie sa fie egala.
Copilul, sau copiii, nu trebuie implicati in nici un fel in certurile dintre parinti; nu trebuie ca ei sa judece cine a gresit, cine are dreptate dintre cei doi; si, mai ales, nu trebuie pusi sa aleaga intre cei doi, nu aceasta este rezolvarea problemei care a declansat cearta. Si in loc sa fie pus copilul in mijlocul conflictului, daca ambii parinti ar avea ochii indreptati numai asupra copiilor lor si ar analiza reactiile pe care le au acestia fata de neintelegerile dintre ei, atunci ar gasi alte moduri de rezolvare a problemelor aparute in mediul familial; din dragoste pentru copiii lor.
