Părinți și copiiCopilul a fost crescut într-o familie toxică? – Iată ce trăiri negative...

Copilul a fost crescut într-o familie toxică? – Iată ce trăiri negative i-au transmis părinții lui!

Faptul că un copil a crescut într-o familie toxică poate avea consecințe imediate asupra lui în acel moment, dar și mai târziu, când va fi adolescent și adult. El va avea un comportament afectat de ceea ce i-au transmis părinții prin atitudinea lor negativă. Află în acest articol de ce un copil suferă de anxietate, stări de nervi, de ce are probleme de adaptare, care este motivul pentru care își ascunde emoțiile și ce suferințe mentale i-au creat o stimă de sine scăzută?

Toate aceste trăiri negative apar din cauza faptului că a crescut într-o familie toxică și a avut o copilărie nefericită. Prin cunoașterea lor, copilul devenit adult se poate vindeca, desigur dacă are suficientă dorință de a face asta. La rândul lor și părinții pot recunoaște că au greșit și dacă au capacitatea, își pot schimba viața și reconcilia relația față de copilul lor.

Navigare rapidă în articol:

  1. Părinți care folosesc manipularea pentru a-și controla copiii
  2. Copiii care cresc într-o familie toxică au stima de sine scăzută
  3. Părinții care nu le oferă copiilor sprijinul necesar
  4. Ce se întâmplă dacă relația dintre copii și părinți este una abuzivă?
  5. Suferința mentală a copiilor creată de părinți toxici
  6. Părinți care nu țin cont de emoțiile copilului
  7. Tulburări de anxietate la copii care fac parte dintr-o familie toxică

1. Părinți care folosesc manipularea pentru a-și controla copiii

Teama de manipulare apare frecvent la unii copii. Într-o familie toxică este posibil ca mama, tatăl, sau altă rudă să aibă un comportament abuziv asupra copiilor, prin faptul că devin manipulatori. Specialiștii consideră acesta un abuz mental, emoțional, fizic care poate afecta starea copiilor. Prin el se dorește obținerea unui control asupra acestora, din partea persoanelor care sunt în rol de manipulatori. Din păcate, în prezent există destul de multe familii toxice, în care părinții sunt predispuși să aibă un comportament abuziv de acest fel.

Părinții toxici „răsucesc” adevărul în favoarea lor, pentru a arăta că au mereu dreptate, chiar dacă nu este așa. Ei folosesc minciuna, negarea, banalizarea, vinovăția și alte tertipuri pentru a-și atinge scopul pentru a-i manipula pe copii.

Iată care sunt consecințele acestui comportament negativ:

  • Copiii se simt oarecum „maltratați”, au o suferință psihică sau fizică
  • Unii ar spune că asta este un fel de spălare a creierului
  • Copiii nu mai au încredere în alte persoane, evită să-și facă relații, să socializeze.

Cum acționează părinți manipulatori? Au diferite tactici:

  • Care uneori sunt greu de descifrat, pentru că prin ele caută să intimideze printr-o bunătate falsă
  • Prin care doresc să convingă că toți din familie greșesc și sunt „nebuni”; asta se întâmplă mai ales între frați
  • Prin care încearcă să arate că sunt nevoiți să ceară ceva, deși nu este adevărat; este vorba despre niște motivații inventate
  • Cum sunt de exemplu minciunile, pe care le poți descoperi atunci când sunt spuse doar jumătăți de adevăr.

2. Copiii care cresc într-o familie toxică au stima de sine scăzută

Psihologii au ajuns la concluzia că anumiți copii, cei care trăiesc într-o familie toxică, pot avea probleme cu stima de sine. Atitudinea negativă a părinților, manifestată prin cereri excesive sau criticarea copiilor, dezvoltă la micuți o autostimă scăzută.

Unii părinți sunt alcoolici, alții sunt părinți cu probleme psihice (depresie, anxietate), care pot avea un comportament veșnic nemulțumit asupra copiilor lor. Există părinți care sunt veșnic nemulțumiți, nimic din ceea ce fac copiii lor nu este bine, ei găsesc mereu să critice și dau vine pe ei pentru orice. Copiii nu vor fi niciodată destul de buni pentru un părinte toxic.

Acești copii „traumatizați” de părinți toxici suferă, se simt fără valoare, nu au încredere în forțele lor, consideră cu nu sunt suficient de buni, au stima de sine scăzută.

3. Părinții care nu le oferă copiilor sprijinul necesar

Există copii care au dificultăți în interacțiunile sociale. Asta se datorează faptului că au crescut într-o familie toxică și nu au primit sprijin de la părinți.

Psihologii consideră că sprijinul de la părinți este important pentru sănătatea copiilor și pentru stilul lor de viață mai târziu. Copiii au nevoie de confort, dragoste și sprijin când sunt mici, pentru că un astfel de comportament pozitiv are un impact asupra stării lor emoționale. Dacă acești copii au parte de trăiri negative, asta va afecta capacitatea lor de a avea o viață înfloritoare mai târziu, felul lor de a se comporta cu prietenii sau în diferite relații. Pe măsură ce copiii se maturizează, aceste trăiri transmise de părinți și care sunt negative le vor modela personalitatea în mod negativ, abilitatea sa de a interacționa cu alte persoane din jur.

S-a realizat chiar și un studiu pe bebeluși și s-a observat că atunci când au fost separați de mama lor, ei au avut un comportament nesigur. Specialiștii spun că apare așa numita anxietate de separare la copil. Părinții toxici au probleme în a-și controla emoțiile, nu empatizează cu stările copiilor lor, sunt „dramatici” și chiar imprevizibili.

Care sunt consecințele acestor trăiri negative transmise de părinți? Copiii își schimbă comportamentul și chiar personalitatea:

  • Au probleme de atașament, nu mai au încredere în ei
  • Au impresia că trebuie să stea mereu „în gardă”, pentru ca să nu sufere iar astfel de abuzuri emoționale
  • Nu știu cum arată o relație sănătoasă între oameni și cum să aibă o astfel de relație
  • Consideră că toți din jur pot fi prea exigenți cu ei, îi pot critica sau învinovăți de ceva.

4. Ce se întâmplă dacă relația dintre copii și părinți este una abuzivă?

Dacă părinții au o atitudine abuzivă față de copil, atunci este posibil ca acesta să aibă probleme în viața sentimentală. De exemplu tatăl poate fi abuziv verbal sau fizic, iar asta pentru a-și manipula copilul și a-l controla. Prin acest comportament, el nu ține cont de emoțiile copilului, ba din contra, dacă copilul își exprimă emoțiile, va primi și mai multe critici, jigniri, replici verbale negative.

Abuzurile mentale, fizice, verbale lasă o amprentă negativă în subconștientul copilului și asta îl va afecta și mai târziu. El a fost nevoit în copilărie să-și ascundă durerea când a primit un tratament de acest fel, iar în timp a acumulat frustrări, care îi afectează starea emoțională în timp. Suprimarea emoțiilor îl face să înțeleagă cu greu cine este de fapt și ce își dorește în relații. Adesea are un comportament reținut și suferă pentru că nu are abilitatea de a se apropia de cineva.

5. Suferința mentală a copiilor creată de părinți toxici

Într-o familie toxică, în care părinții îl fac deseori pe copil să se simtă prost, atmosfera este una nesănătoasă. Copilul are parte de trăiri negative din partea părinților, se simte neapreciat și lipsit de iubire. Părinții îl critică mereu, îl descurajează, îl desconsideră și îi produc prin toate astea o suferință mentală.

6. Părinți care nu țin cont de emoțiile copilului

Într-o familie toxică, părinții țin cont doar de emoțiile proprii, nu le pasă de ceea ce simte copilul. Ei au tendința „de a-și vărsa toate problemele și frustrările în capul copilului” și chiar îl tratează rău din cauza nervilor pe care îi au, provocați de propriile lor greșeli ca adulți. Părinții toxici au un comportament negativ asupra copilului, iar acesta pentru a se proteja, nu face decât să tacă, să-și ascundă durerea.

De asemenea, părinții toxici pot fi uneori și „cruzi”prin atitudinea lor de a-și controla în continuu copilul. Ei îl jignesc, îl critică, spun mereu că nu face nimic bine, încât copilul se simte mereu vinovat. Asta în timp poate avea repercursiuni asupra sănătății mintale a copilului. El poate suferi de anxietate, poate avea anumite temeri, va fi trist și retras.

S-ar putea să te intereseze și articolul: De ce adolescenții suferă de anxietate și depresie? Ce impact au rețelele sociale asupra sănătății lor?

7. Tulburări de anxietate la copii care fac parte dintr-o familie toxică

Copiii care au fost crescuți în familii toxice pot avea tulburări de anxietate. Asta se datorează faptului că ai au fost „maltratați” fizic, verbal, psihic atunci când erau mici și vulnerabili. Astfel de copii au dificultăți de concentrare, sunt neatenți, neliniștiți, agitați, irascibili, tensionați, îngrijorați.

Specialiștii au spus că mulți copiii suferă de depresie și anxietate din cauza tensiunilor din familiile din care fac parte. Ei sunt diagnosticați cu depresie chiar la vârsta de 12-18 ani și asta pentru că sunt crescuți de părinți toxici. În prezent, în America depresia afectează 5-10% din adolescenți. Anxietatea poate să apară la 25% dintre adolescenți, ea include și tulburări de panică.

Află aici mai multe aspecte despre anxietatea la copii, cum poți ajuta un copil anxios.

Există mulți părinți care au o atitudine toxică față de copilul lor și nu își dau seama de asta. Probabil nu se pot schimba, ei cred că au un comportament normal pentru un părinte, mai exigent, nu realizează toxicitatea familială la care își „supun” copiii.

Iată cum recunoști părinții toxici:

  • Sunt pasivi-agresivi, fac anumite comentarii care rănesc, își critică copiii
  • Au obiceiul de a fi nerespectoși, nu empatizează cu ceea ce simte copilul, sunt imprevizibili, își doresc să aibă controlul mereu asupra copilului
  • Se comportă rău cu copilul, îl manipulează, sunt duri, îl ceartă și îl critică mereu, dau vina pe el, îl consideră „țap ispășitor” pentru orice
  • Sunt foarte nervoși, nu țin cont de sentimentele copilului, sunt cruzi și spun multe lucruri pentru a-l supăra, sunt mereu supărați și nu au o atitudine pozitivă și plină de  afecțiune pentru acesta.

Copiii care au părinți toxici se simt rău în prezența acestora, au senzația că îi ustură stomacul de nervi și se simt obosiți psihic. Energia negativă a părinților este transmisă copiilor, iar aceștia se simt rău când stau în preajma lor.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.