Poate că fiecare părinte bun se simte din când în când vinovat sau îngrijorat că nu îşi îndeplineşte rolul de mamă sau de tată destul de bine; însă acesta este un semn că, de fapt, acelui părinte preocupat îi pasă de copilul său şi doreşte să facă tot ce poate pentru creşterea şi educaţia sa.
De multe ori, exact părintele rău nu îşi pune probleme, nu se îngrijorează… A fi mamă sau tată nu presupune doar a aduce un copil pe lume. Nu presupune nici doar a îi asigura adăpost, hrană, veşminte şi alte necesităţi. Stă în puterea părintelui să distrugă o altă fiinţă. Formarea copilului depinde de relaţiile lui cu principalii ocrotitori – părinţii…
Lăsăm deoparte cazurile de abuz fizic, sexual sau verbal al copilului şi cazurile de neglijare extremă – este cât se poate de clar că în aceste cazuri e vorba de părinţi răi, iresponsabili, imorali.
Îţi vezi de viaţa ta ca şi înainte, copilul este doar un adaos pe care probabil nici nu l-ai plănuit
Părinţii care au un copil, probabil din întâmplare, şi care nu fac aproape nici un fel de schimbare în viaţa lor, în programul lor, nu sunt părinţi buni. Cei cărora le pasă mai mult de ieşirea regulată de vineri seara decât de copil nu erau pregătiţi pentru acest rol. Cei ce cred că e de ajuns a îi asigura necesităţile practice şi a îl lăsa pe mâna bonelor şi educatorilor nu ar fi trebuit să aibă copil. A fi părinte înseamnă a te implica activ în creşterea copilului, nu doar a îl face!
Îl păzeşti şi protejezi de parcă ar fi absolut neajutorat
Părintele care sufocă copilul cu afecţiunea şi grija sa, care nu îl lasă mai niciodată să se descurce singur, care veghează cu ochi de vultur asupra puiului lor nu sunt părinţi buni, deşi intenţia lor este una bună. Această atitudine mămoasă, de supraprotejare, de sufocare nu va face decât să formeze un copil dependent de ajutorul părintelui, nevoiaş, care nu se poate descurca pe cont propriu. Să nu uităm: sarcina principală a părinţilor este să formeze persoane independente, apte pentru viaţa în societate.
Eşti un părinte-prieten şi te mândreşti cu asta
Nu! Oricât de atractiv şi distractiv ar fi, părintele bun nu poate fi şi prieten al copilului. Un alt rol principal este de a disciplina, de a impune reguli. Nimeni nu suportă părinţii ce-şi lasă copiii să facă ce le trece prin cap, fără a îi controla câtuşi de puţin. Câteodată, poate că te simţi vinovat şi te simţi părinte rău deoarece atâtea reguli şi pedepse îl fac pe copil să nu te placă. Însă această neplăcere face parte din pachet – trebuie să accepţi că tocmai pentru că-ţi faci treaba de părinte bine, copilul nu te va plăcea câteodată…
Nu îţi ţii promisiunile şi nu eşti consistent
O lecţie pe care orice copil trebuie să o înveţe şi pe care o învaţă prin exemplul celor mari este: spui că faci ceva, faci, sau măcar îţi dai străduinţa. Promisiunile goale sunt egal cu minciunile. Iar un părinte care nu face ceea ce promite dezamăgeşte enorm şi nu oferă decât un exemplu prost.
Înveţi copilul să fie agresiv sau să discrimineze
Aproape oricine are anumite prejudecăţi faţă de unele grupuri (rasă, sex, etnie, religie etc.), însă a îi transmite copilului aceste prejudecăţi, a îl încuraja să discrimineze, să urască unii oameni te face un părinte rău. Din păcate, unii nu doar că îşi transmit prejudecăţile, ideile negative despre anumiţi oameni, dar şi încurajează copilul să fie agresiv. Părinţi oribili…
Nu pui interesul copilului pe locul întâi
Aici este dificil: nu ceea ce vrei tu de la copil este cel mai important, ci ceea ce e mai sănătos, mai bine pentru el. De exemplu, nu a studia medicină pentru că aşa vrei tu e important, ci a studia ceea ce îl atrage şi interesează, orice ar fi! Cel mai important nu este ce dorinţe şi aşteptări ai tu de la copil, ci ceea ce doreşte el de la viaţa sa. Dacă îţi transferi dorinţele asupra sa şi dacă tot ce te interesează e ca el să-ţi îndeplinească aşteptările, nu copilul contează pentru tine, ci ceea ce visezi tu.
În final, nimeni, probabil nici persoanele ce-şi neglijează copiii, nu plănuieşte să fie părinte rău. Dar, din păcate, este simplu să greşeşti şi să continui să greşeşti, uneori fără să ştii…
