Actul lecturii este o experienţă minunată, care te transformă şi te îmbogăţeşte. „Ai atâtea vieţi câte cărţi ai citit”, spunea marele filozof C. Noica. Dar a citi este o activitate care presupune nu numai plăcere, ci şi interes şi efort. Este un exerciţiu care trebuie făcut continuu, este o deprindere pe care trebuie s-o exersezi de timpuriu, o activitate care poate deveni definitorie pentru personalitatea ta.
Copiii trebuie îndemnaţi să citească. Se cunoaşte faptul că astăzi e mai simplu să accesezi un computer decât să parcurgi câteva pagini dintr-o carte. Dar, cu toate acestea, trebuie făcut acest demers, spre binele copiilor noştri; să-i convingem să citească, să-i convingem că lumea cărţilor, a cuvintelor, este de o mie de ori mai completă, mai frumoasă, mai incitantă decât orice altă activitate. Cei care au pornit deja pe acest drum nu regretă şi recunosc că lectura a devenit una din ocupaţiile lor favorite.
E trist dacă sunt case în care nu există cărţi. Cărţile, de la vârste foarte mici, trebuie să fie prietenii copiilor noştri. Trebuie să avem grijă, în calitate de părinţi, ca fiecare copil să aibă raftul său cu cărţi, atât cele cerute la şcoală, cât şi cele de acasă, preferate, iubite şi răsfoite de sute de ori. De la cărţile de colorat, la basmele citite de bunica, la romanele adolescenţei, toate trebuie să fie prezente acolo, în calitate de prieteni fideli pentru toată viaţa.
Dar ce cărţi recomandăm şi cumpărăm pentru copiii noştri?
De obicei, lecturile obligatorii şi suplimentare pentru fiecare vârstă sunt recomandate la şcoală. De asemenea, toate editurile au modalităţi proprii de a promova colecţiile de cărţi pentru copii şi tineret şi pun la dispoziţia părinţilor cataloage şi alte materiale publicitare care îi pot ghida pe aceştia la cumpărături.
Tot aşa, fiecare părinte doreşte să recomande copiilor săi cărţile pe care el însuşi le-a citit la vârsta copilăriei şi care l-au marcat. Din această largă paletă de titluri, copilul va alege ce să citească şi-şi va forma gustul pentru lectură, ajungând în cele din urmă să discearnă singur ce genuri şi ce lecturi preferă.
Cărţile pe care le recomandăm copiilor trebuie să se potrivească atât vârstei şi gradului de dezvoltare mintală şi emoţională al copilului, cât şi preferinţelor şi abilităţii sau maturităţii de care copiii au dat dovadă în procesul actului de lectură. În mod cert, nu toţi copiii citesc aceleaşi cărţi la aceleaşi vârste. Există copii care de la basme trec direct la lecturi serioase, aşa cum sunt copii care rămân mai multă vreme la raftul cu poveşti. O fetiţă citea în clasa a II-a romanul David Copperfield al lui Ch. Dickens; avea în schimb experienţa lecturii de multă vreme, pe când colegul ei de bancă citea numai basme şi doi ani mai târziu.
Lecturile copiilor noştri trebuie atent supravegheate şi controlate. Trebuie nu numai să avem grijă ce le recomandăm şi ce indicaţii primesc de la şcoală, dar trebuie de asemenea să prevenim lecturi nedorite la care ei au ajuns din proprie iniţiativă sau la sugestia prietenilor. Trebuie să ne cunoaştem bine copiii, să avem cunoştinţă de stadiul lor de dezvoltare şi de receptare a informaţiilor la care ei au ajuns, pentru ca lecturile lor să fie adecvate.
Există, oare, cărţi care să fie nepotrivite, inadecvate sau prea dificile pentru copii?
Desigur, mai ales dacă ne lăsăm induşi în eroare de titlul cărţii sau de faptul că am aflat că personajele sunt copii. Într-un episod al unui cunoscut sitcom american un copil de 9-10 ani avea recomandată de la şcoală ca lectură obligatorie romanul Împăratul muştelor al lui W. Golding. Copilul, cam leneş, n-a citit cartea, dar chestionat de tatăl său despre ce e vorba în ea, răspunde că e vorba despre o muscă mare, care bineînţeles că este împărat. Comoditatea copilului l-a ferit de o lectură complet inadecvată vârstei sale.
Mai logic era, aşa cum şi copilul a presupus, dacă era vorba de o muscă mare. Dar laureatul premiului Nobel pentru literatură vorbeşte în acel roman despre lucruri care nu sunt adresate copiilor, deşi personajele sunt copii. E vorba despre violenţă, despre cum instinctele ucigaşe, de posesiune şi de putere sunt înnăscute la specia umană şi cenzurate de societate şi educaţie. Aşadar acest roman este adresat „oamenilor mari”.
La raftul de cărţi pentru copii putem găsi lecturi care, la un prim nivel, pot fi parcurse şi de către copii: Alice în ţara minunilor, Micul Prinţ, Poveste fără sfârşit, Vrăjitorul din Oz. Sunt cărţi care pot fi citite de copii, care vor recepta numai simpla poveste, dar care se adresează de fapt adulţilor care le pot decripta sensurile ascunse. Aceste lecturi sunt mai dificile şi, după o primă lectură la vârsta copilăriei, ele trebuie reluate la maturitate. Titlul le recomandă ca fiind cărţi pentru copii, mesajul lor le contrazice; aceasta e capcana întinsă de autori cititorilor lor.
Părinţii trebuie de asemenea să verifice consecinţele pe care o lectură sau alta a avut-o asupra copilului său. Sigur, după lectura seriei Harry Potter, toţi copiii au încercat să facă vrăji, lucru care nu prea le-a reuşit, dar care nici nu e periculos, chiar dacă au avut la îndemână truse pentru magie. Dar există alte cazuri; de exemplu, o fetiţă care a încercat să zboare cu umbrela de la balcon, ca Mary Poppins, fapt ce ar fi putut fi periculos dacă nu era văzută la timp.
Copiii trebuie învăţaţi despre diferenţa dintre ficţiune şi realitate. Ceea ce citim în cărţi, ceea ce vedem în filme nu este adevărat. Faptele, personajele, toate sunt rodul imaginaţiei unor oameni care se ocupă cu asta. Dacă toţi copiii înţeleg acest lucru, atunci nu va trebui să ne facem griji. Lumea închipuirilor din cărţi şi filme va fi atunci percepută ca o convenţie, ceea ce de altminteri şi este şi nu va avea decât puterea de a ne modela mintea şi sufletul, ceea ce este de fapt minunea pe care ea o poate înfăptui.
