Copii & adolescențiDistraţi-vă de Halloween în familie – activităţi pentru copii şi părinţi

Distraţi-vă de Halloween în familie – activităţi pentru copii şi părinţi

Într-adevăr, Halloween nu este o sărbătoare tradiţional românească; şi poate că nu este chiar spirituală. Dar ceea ce este sigur este faptul că poate fi extrem de distractivă! De ce să nu lăsăm deoparte seriozitatea şi să ne distrăm în familie cu această ocazie? Pentru cei mici, dar şi pentru cei mari, Halloween poate fi o seară minunată.

Halloween (All Hallows Even – noaptea dinaintea Zilei Tuturor Sfinţilor) îşi are originile în cultura antică a celţilor. Aceştia credeau că în noaptea de 31 octombrie limitele sunt încălcate şi spiritele, bune sau rele, au permisiunea să umble libere pe pământ. De aici s-au născut şi unele tradiţii, precum costumaţiile sau dovlecii carvaţi (Jack O’Lantern).

Costumaţii

Nici o îndoială că aceasta este partea preferată a serii de Halloween. Fiecare poate fi ceea ce-şi doreşte, fie că vorbim de un personaj înfricoşător sau nu. Şi nu este nevoie să cheltuiţi bani pentru a oferi copiilor această distracţie. Dacă doriţi, puteţi crea costume şi acasă, ceea ce va fi încă o activitate amuzantă. Puteţi să creaţi pelerine, rochiţe de zână, pălării de vrăjitoare. Şi nu mai puţin distractiv, puteţi achiziţiona vopsele de faţă şi crea măşti simpatice sau terifiante pentru fiecare membru al familiei!

Decoraţiuni

O mare parte din farmecul Halloween-ului îl reprezintă decoraţiunile. La fel, nu este deloc nevoie să cumpăraţi decoraţiuni din comerţ. Puteţi crea figurine grozave folosind carton, creioane, forfecuţă şi modele diverse: fantome, vrăjitoare, pisici, schelete. De asemenea, nu putem omite clasicul Jack’O Lantern, scobind dovleci şi carvând diverse feţe, comice sau înfricoşătoare.

haloween in familie

Bunătăţi

A prepara diferite bunătăţi este întotdeauna o activitate plăcută în familie. Prăjiturele în diverse forme, mere caramelizate, plăcinta clasică de dovleac şi orice alt preparat la care vă puteţi gândi. De asemenea, bomboanele în forme amuzante de pisici, schelete, vrăjitoare, colţi de vampiri vor încânta copiii.

Trick or Treat

Acest obicei începe să prindă şi la noi, iar a merge la Trick or Treat este o mare bucurie pentru cei mici, care se pot lăuda cu costumaţiile lor şi primesc cu această ocazie şi dulciuri delicioase (este numită în glumă noaptea cariilor terifiante!). Puteţi să stabiliţi împreună cu alţi părinţi să mergeţi la anumite case, pentru bucuria copiilor.

Petreceri pentru copii

Încep să fie organizate din ce în ce mai multe evenimente de Halloween pentru copii. De exemplu, mari complexe comerciale organizează activităţi variate pentru cei mici, ce includ şi atracţii de genul celor din parcurile de distracţii (Haunted House etc.).

Jocuri în familie

Şi de ce nu, Halloween este un prilej perfect pentru organizarea unei seri amuzante în familie. Închipuiţi-vă: toţi costumaţi, în jurul unei delicioase plăcinte de dovleac şi la lumina unor Jack’O Lantern. Este ocazia minunată pentru a vă spune poveşti înfricoşătoare, atât de iubite de către cei mici (chiar dacă după aceea dorm cu lumina aprinsă!). De asemenea, un joc clasic este pescuitul de mere: umpleţi o oală mare cu apă şi puneţi mere în interior; fiecare va trebui să pescuiască merele fără a se folosi deloc de mâini!

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.