Zebrele australiene sunt pasari exotice de decor, reprezentate de doua subspecii: Taeniopygia guttata guttata si Taeniopygia guttata castanotis.
Taeniopygia guttata castanotis are crestetul capului si partea posterioara a gatului de culoare cenusie care se continua cu o nuanta cenusie-brun pe spate, iar la reminge devine cenusie-inchis. Rectricele sunt de culoare negricioasa si au pete albe la varfuri. In jurul ochilor apar doua dungi negre care pornesc in jos si bordeaza baza ciocului. Dunga posterioara are de ambele parti cate o pata alba.
Masculul are pe obraji cate o pata rotunda ruginie, pe piept o dunga lata si neagra desparte zona pestrita gri-argintie, zebrata de pe flancuri, care sub aripi si pe partile laterale are pene castanii cu pete mici circulare si albe. La mascul, sub dunga neagra, partea inferioara a pieptului si abdomenul sunt albe-cenusii, la femela pieptul in intregime si abdomenul sunt de asemenea albe-cenusii. Ciocul la femela este corai-rosiatic, la mascul este rosu-inchis.
Taeniopygia guttata guttata se deosebeste de cea de mai sus prin culoarea penejului mult mai deschisa. Are crestetul capului brun-deschis, la mascul lipseste portiunea zebrata de deasupra dungii negre de pe piept, sau la unele exemplare este discreta.
Determinarea sexelor dupa penaj se face foarte usor, deoarece dimorfismul sexual este evident. Sunt pasari micute, au lungimea de 8-10 cm.
Zebrele australiene sunt raspandite in toata Australia, cu exceptia unor mici regiuni din partile de nord, sud si est, precum si insulele de sud-vest. Ambele specii prefera stepele cu arbori izolati si arbusti, in care isi fac cuiburi, iar hrana lor consta din seminte, mai ales graminee. Cu insecte se hranesc doar in perioada clocitului si a cresterii puilor.
Cuiburile sunt facute din fire de iarba uscata si paie si au forma unor pungi cu una sau doua intrari rotunde. Isi fac cuiburi pentru dormit si pentru clocit. Cele pentru clocit sunt mai mari si intotdeauna captusite cu material mai fin (fire de iarba, muschi, par de animale, puf, pene). Cele pentru dormit sunt putin mai mici si nu sunt captusite.
Zebrele australiene se aduna in stoluri mari de mii de exemplare, deseori pot fi vazute cuiburi suprapuse pe arborii unde cuibaresc, sau in tufisuri. In general, perechile formate raman impreuna mai multi ani la rand.
Aceste pasari comunica intre ele prin strigate de chemare care se aseamana cu un ,,tiaaa-tiaaa” foarte puternic. Primirea unui exemplar in stol este facuta cu un strigat identic, dar mai putin puternic. De asemenea, daca un exemplar s-a indepartat prea mult de stol, el este chemat inapoi tot cu un ,,tiaaa-tiaaa”. Cand se intalnesc doi masculi sau doua femele care nu se plac, se emit sunete furioase ca niste ,,vsst-vsst”.
In perioada imperecherii, cantecul masculului consta din sunete scurte melodioase care se repeta destul de des, prin care acesta ademeneste femela. Desigur ca masculul canta si in afara acestei perioade, doar din placere. S-a constatat ca le zebrele australiene cantecul nu este numai mostenit ereditar, el poate fi si preluat de la alte specii de pasari exotice. Exemplarele care au invatat cantecul de la alte specii il pot transmite la randul lor descendentilor lor directi.
Aceste pasari au fost aduse in Europa acum doua secole si se bucura de o mare apreciere din partea crescatorilor de pasari, deoarece ele se adapteaza foarte usor, se reproduc fara probleme si in captivitate, au un penaj frumos si o tinuta eleganta, iar pretul lor de achizitionare este destul de mic. Ultimele exemplare salbatice capturate in Australia au fost aduse in Europa inaintea Primului Razboi Mondial. Din acel moment zebrele australiene au fost inmultite in captivitate.
Aceste pasari au fost aduse in Europa acum doua secole si se bucura de o mare apreciere din partea crescatorilor de pasari, deoarece ele se adapteaza foarte usor, se reproduc fara probleme si in captivitate, au un penaj frumos si o tinuta eleganta, iar pretul lor de achizitionare este destul de mic. Ultimele exemplare salbatice capturate in Australia au fost aduse in Europa inaintea Primului Razboi Mondial. Din acel moment zebrele australiene au fost inmultite in captivitate.
Astazi sunt cunoscute mai multe varietati de zebre care difera prin coloritul penajului, de multe ori mult mai frumos decat al exemplarelor salbatice. Dintre acestea fac parte: zebrele de culoare argintie, zebrele de culoare izabel, zebrele de culoare crem, zebrele albe, zebrele baltate, zebrele pinguin, zebrele cu spatele de culoare foarte inchisa, zebrele cu ciocul galben.
Exemplarele salbatice:
Masculul are ochii inchisi, bruni-rosiatici, aripile, gatul si capul sunt de culoare cenusie uniforma. Penele de pe crestetul capului au marginile negre, remigele au portiuni de culoare bruna-deschisa, ciocul este rosu, picioarele portocalii. Gatlejul si pieptul sunt cenusii, cu striatii negre de la un obraz la altul.
Abdomenul este alb sau bej-deschis, pe flancuri apare un desen in culori rosii-ruginii cu diferite nuante pana la brun mai inchis, presarat cu puncte albe, care este vizibil pe ambele parti laterale ale corpului chiar si atunci cand aripile sunt strans lipite de corp. De la fiecare ochi pleaca in jos cate o dunga neagra numita ,,lacrimala”, care se intinde pe penajul deschis la culoare, aproape alb. Rectricele sunt negre cu pete late de culoare alba. Coada are un aspect deosebit, pare acoperita cu benzi egal distantate, intr-o succesiune alb-negru.
Femela nu prezinta striatiile de zebra, petele de pe obraji, coloratia maronie cu puncte si banda neagra de pe piept. Abdomenul si partea ventrala nu sunt albe, ci bej-inchis cu nuante brun-cenusii si pete neclar delimitate intre ele. In rest coloritul seamana cu al masculului, doar ciocul si picioarele sunt putin mai deschise.
Cand are loc imperecherea a doua exemplare salbatice, destul de rar se obtin urmasi care sa pastreze acelasi colorit. In general se obtin pui cu un colorit alterat, care supara pe crescator. De asemenea si forma sau marimea pot varia, cel mai mare defect insa ramane culoarea care uneori poate fi bruna pe intregul penaj.
Cresterea zebrelor australiene in captivitate:
Zebrele australiene pot fi crescute in colivii mari sau voliere cu rezultate foarte bune. Aceste pasari au un temperament vioi, sunt foarte active, uneori chiar sperioase, de aceea este ideal sa fie tinute in pereche in colivii separate, in care sa aiba cuiburi si de clocit si de dormit. Temperatura trebuie sa fie in jur de 15ºC, iarna sa nu scada sub 10ºC, iar umiditatea relativa a aerului sa fie de 40%. Umiditatea scazuta a aerului poate duce la moartea embrionilor in timpul clocitului.
Trebuie pastrata cu strictete igiena in colivie sau voliera, hrana sa fie bogata in saruri minerale si vitamine, iar incaperea sa fie aerisita normal fara curenti de aer. In libertate zebrele australiene adora sa se scalde, de aceea trebuie sa aiba un vas cu apa la temperatura camerei. Cand stau impreuna zeberele sunt destul de prietenoase intre ele, nu obisnuiesc sa se certe intre ele sau cu alte specii de pasari de decor.
In perioada imperecherii masculul ademeneste femela prin cantecul sau. Acesta, auzind trilurile, zboara in apropierea lui, isi infoaie penele de pe abdomen si indreapta coada in plan orizontal spre mascul. La randul lui, masculul isi infoaie penele de pe cap, gat si zona anterioara a corpului, canta si calca femela. Dupa imperechere, ambele pasari zboara una alaturi de alta din craca in craca si cauta locul potrivit pentru cuib. Este important ca in colivii si voliere, aceste pasari sa gasesca material pentru cuib din abudenta (fire de iarba pene, puf, fibre vegetale, muschi, par de animale).
Dupa cateva zile, femela depune 5-6 oua de culoare alba cu nuanta albastruie, care sunt clocite de ambii parteneri. Ei se schimba intre ei din doua in doua ore, noaptea insa cloceste numai femela. Dupa o perioada de 12-14 zile din oua ies puii, care la inceput au pielea rozie sau rosiatica, acoperita de puf alb. Dupa aproximativ o saptamana, pielea puilor se inchide la culoare, devine aproape toata neagra. Doar in cazul cand penajul puilor va fi in final alb, pielea puilor se pastreaza de culoare alba. La inceput, ciocul este deschis la culoare, abia din a 14-a zi el devine negru.
In perioada de crestere a puilor, trebuie sa li se asigure furaje, seminte (glant, dughie, mei alb, mei pentru pasari mici), furaje verzi (frunze de papadie, salata, traista ciobanului, patlagina). Iarna, furajele verzi pot fi inlocuite cu seminte incoltite, iar hrana poate fi completata cu: ou fiert maruntit, pesmet, malai, branza de vaci, faina de carne, untura de peste (care se picura peste seminte), minerale si vitamine (care pot fi puse in apa de baut).
Zebrele australiene nu obisnuiesc sa curete cuibul de excrementele puilor, de aceea ele evita murdarirea acestora captusind cuibul cu fire de iarba, pe care trebuie sa le gasesca usor in colivie sau voliera.
Puii sunt hraniti de parinti, dupa 8 zile deschid ochii, dupa o saptamana incep sa le apara penele de culoare galbena pe remige, dupa 22 de zile reusesc sa zboare din cuib. Noaptea parintii isi aduna puii in cub prin sunete repetate si dorm toti impreuna. La inceput penajul puilor se aseamana mai mult cu al femelelor, deoarece lipsesc petele ruginii de pe obraji, dunga de pe piept si petele pestrite de sub aripi si de pe flancuri.
Dupa 5 saptamani, puii devin independenti, reusesc sa se hraneasca singuri. Este indicat ca puilor sa li se asigue un cuib separat de dormit, deoarece parintii uneori depun a doua ponta si aceasta poate fi compromisa prin spargerea oualor de catre puii care deja au crescut.
Dupa sase saptamani, ciocul puilor devine rosu-inchis la masculi si corai la femele. Culoarea incepe de la baza ciocului spre varful acestuia si intregul proces se termina cand puii ajung la varsta de noua-zece saptamani. Din saptamana a opta puii incep sa naparleasca, proces ce dureaza 4-6 luni. Dupa aceea puii ajung la maturitate, incepe sa se manifeste instinctul de imperechere, prin chemarile de ademenire emise de masculi. Cam la varsta de 5 luni puii sunt maturi din punct de vedere sexual.
Totusi imperecherea nu trebuie sa se faca mai devreme de varsta de 9-12 luni, deoarece in caz contrar pasarile noi nu se dezvolta normal si nu o sa se reproduca in viitor. In general, crescatorii doresc sa obtina exemplare viguroase, cu mare capacitate de reproducere. Pentru a se evita reproducerea, masculii trebuie luati de langa femele si tinuti in voliere separate. De asemenea, este bine sa se scoata de la o pereche doar cel mult trei randuri de pui pe an. Nu este recomandat ca zebrele australiene sa fie tinute cate una in colivie deoarece exemplarele separate sufera de singuratate, sunt mereu agitate si de multe ori se imbolnavesc.
Video – Pasari exotice Zebrele australiene
