Rețete culinareRețete culinare - Ce trebuie să pună în farfurie bolnavul de ficat?

Rețete culinare – Ce trebuie să pună în farfurie bolnavul de ficat?

Citește în acest articol cele mai simple rețete culinare care pot fi folosite în regimul pentru afecțiunile hepatice. Bolnavii de ficat trebuie să aibă o alimentație echilibrată, bogată în nutrienți, care să asigure desfășurarea normală a funcțiilor organismului și protejarea ficatului.

Alimentația trebuie să fie cât mai variată, alcătuită din iaurt, brânză de vaci, carne slabă, legume, fructe, leguminoase, crudități și alimente ușor digerabile. Toate alimentele trebuie să fie proaspete și de bună calitate.

Navigare rapidă în articol:

Rețete culinare – Ceaiuri pentru regenerarea ficatului

2-ceaiuri-pentru ficat

Cele mai eficiente plante medicinale recomandate pentru tratamentul bolilor de ficat sunt:

  • Sunătoarea, gălbenelele, coada-șoricelului
  • Rostopasca, țintaura, pedicuța, ghințura, lanarița, barba popii
  • Echinaceea, cicoarea, coada-calului, luminioară
  • Gura leului, coada-racului, turița mare, salvia, anghinarea.

Aceste plante medicinale se folosesc sub formă de ceaiuri sau infuzii pentru următoarele simptome, boli și afecțiuni:

  • Balonare, stări de greață și vărsături, constipație
  • Regenerarea ficatului și pancreasului endocrin
  • Viroză hepatică, ciroză hepatică, dischinezie biliară
  • Ficat gras, hepatită, bilă leneșă.

3-ceai-de-sunatoare

Ceai de sunătoare:

  • Se prepară astfel: Se pune la fiert 250 ml apă, apoi se adaugă o linguriță de flori de sunătoare. Se lasă la infuzat timp de 10 minute, apoi se strecoară. Se adaugă o linguriță de miere de albine și se bea.
  • Sunătoarea are și denumirea de pojarniță. Are proprietăți antiseptice, astringente, antiinflamatoare. Este recomandată pentru tratamentul afecțiunilor tubului digestiv, pentru regenerarea ficatului și calmarea durerilor gastro-intestinale.

4-ceai-de-musetel

Ceai de mușețel:

  • Se realizează astfel: se adaugă o linguriță de mușețel la o cană cu apă clocotită, se lasă la infuzat 10 minute, se filtrează și se bea. Acest ceai este mai bun la gust neîndulcit.
  • Mușețelul reduce inflamațiile, alergiile, calmează durerile, îmbunătățește funcția ficatului, consolidează sistemul imunitar al organismului.

5-ceai-de-macese

Ceai de măceșe:

  • Se realizează astfel: Se adaugă 10 boabe de măceșe la 250 ml apă fierbinte, se fierbe 5-10 minute, se ia de pe foc și se lasă să stea o oră, apoi se strecoară și se bea îndulcit cu puțină miere de albine.
  • Măceșele au efect vitaminizant, antibacterian, analgezic, anticancer, antiinflamator, de regenerare celulară. Ceaiul de măceșe ajută la calmarea crizelor de ficat, tratamentul afecțiunilor ficatului, stimularea secreției biliare, reducerea colicilor biliare.

Rețete culinare – Salate pentru un ficat sănătos

Salată de dovlecei:

  • Se folosesc următoarele ingrediente: 2-3 dovlecei, zeama de la o lămâie, o lingură cu ulei vegetal (poate fi ulei de floarea-soarelui), o legătură de mărar verde și puțină sare.
  • Se realizează astfel: Se spală dovleceii cu apă, se curăță de coajă, se taie în bucățele mici sau în felii subțiri. Apoi se opăresc în apă cu sare, se scurg de apă și se pun într-un castron. Se adaugă uleiul, zeama de lămâie, sarea și se amestecă foarte bine. Deasupra se presară puțin mărar tocat mărunt.

7-salata-de-fasole-verde

Salată de fasole verde:

  • Se folosesc următoarele ingrediente: 300 g fasole verde, o lingură de oțet din mere cu miere, 3-4 linguri cu ulei vegetal, câteva roșii cherry, o legătură de mărar verde și puțină sare.
  • Se realizează astfel: Se curăță fasolea, se spală cu apă, se pune la oprit în apă cu sare, iar apoi se scurge de apă. Se taie în bucăți potrivite și se pune într-un castron. Se asezonează cu puțin ulei, sare, mărar și oțet diluat cu apă. Se adaugă deasupra roșiile tăiate și se amestecă.

8-salata-de-legume

Salată de legume:

  • Se folosesc următoarele ingrediente: 3 roșii, salată de marole, 3 felii de sfeclă roșie fiartă, un cartof fiert, un morcov, 2 linguri cu ulei vegetal și puțină sare.
  • Se realizează astfel: Se spală salata și roșiile, se taie în bucăți potrivite și se pun într-un castron. Se taie cartoful în cuburi mici și se adaugă peste roșii. Se curăță morcovul, se spală cu apă, se rade pe răzătoare și se adaugă la salată. Sfecla se taie în bucățele mici și se adaugă în castron. Se amestecă toate ingredientele și se asezonează cu ulei și sare. Se servește la diferite preparate culinare, la mesele principale.

Salate – Desert din fructe

9-salata-de-fructe

Salată din fructe:

  • Se folosesc următoarele fructe și ingrediente: 2 piersici, o felie de pepene galben, 5 linguri cu zmeură, zeama de la o jumătate de lămâie, puțin zahăr sau miere de albine.
  • Se procedează astfel: Toate fructele trebuie să fie proaspete, se taie în bucăți potrivite și se pun într-un castron. Peste fructe se adaugă zeama de lămâie și mierea, se amestecă și se obține o salată delicioasă, care se servește ca desert după masă.
  • Salata se poate realiza și din fructe exotice: un grapefruit, o portocală, 8 curmale, o banană, o lingură de stafide și puțină miere de albine.
  • Se curăță toate fructele de coajă, se taie în felii și se pun într-un castron. Se adaugă mierea, stafidele și curmalele tăiate fin, iar deasupra se poate pune și puțină frișcă. Acest desert este recomandat între mese.

Rețete culinare – Sucuri pentru curățarea ficatului

10-suc-de-sfecla-rosie

Suc de sfeclă roșie:

  • Se realizează astfel: Se ia o sfeclă de mărime potrivită, aproximativ 200 g, se spală cu apă, se curăță de coajă, se dă prin răzătoare sau prin storcătorul de fructe. Sucul obținut se bea neîndulcit.
  • Sucul din sfeclă se poate combina cu zeamă de lămâie și câteva semințe de chimen. Gustul este plăcut iar efectele asupra ficatului sunt bune.

11-suc-de-legume-spanac

Suc de legume:

  • Se aleg legume proaspete: 300  g spanac, 2-3 morcovi, 2 cartofi, 300 g salată de marole. Se curăță toate legumele, se spală cu apă, apoi se mărunțesc toate la blender.
  • Acest suc se servește proaspăt sau se adaugă la diferite preparate culinare.

12-suc-de-rosii

Suc de roșii:

  • Se realizează din roșii foarte bine coapte. Se spală roșiile cu apă, se mărunțesc la blender sau în storcătorul de fructe.
  • Acest suc este foarte bun pentru ficat. Este recomandat să se bea un pahar cu suc de roșii zilnic.

Rețete culinare din carne și legume

13-rasol-de-vita

Rasol de vită cu piure și sos de zarzavat:

  • Se folosesc următoarele ingrediente: 120-150 g carne de vită rasol, o rădăcină de pătrunjel, un morcov, o țelină mare, 4 cartofi, o ceașcă cu lapte, o legătură de pătrunjel verde.
  • Se realizează astfel: Se curăță și se spală cartofii, se pun la fiert și se face un piure amestecat cu puțin lapte. Se curăță morcovul, țelina și pătrunjelui, se spală și se taie în bucăți potrivite, nu foarte mici. Se pune carnea de vită la fiert în apă cu puțină sare, iar când este pe jumătate fiartă se adaugă și celelalte ingrediente (morcovul, țelina și pătrunjelul). Se lasă să fiarbă în continuare, apoi se scot pe o farfurie, se presară frunze de pătrunjel. Preparatul se servește cald, rasol.

14-carne-fiarta-de-gaina

Rasol din carne de pasăre cu legume:

  • Ingredientele necesare sunt: 150 g carne de pasăre, un pătrunjel, un morcov, o țelină, un dovlecel, 2-3 linguri de mazăre, 1-2 cartofi, un sfert de sfeclă roșie, 2-3 frunze de salată de marole și puțină sare.
  • Preparatul culinar se realizează astfel: Se pune carnea la fiert în apă cu puțină sare, la foc iute, când începe să fiarbă se dă focul la mic și se lasă până este aproape complet fiartă. Se pregătesc legumele, se curăță, se spală și se taie în bucăți potrivite. Când este carnea aproape fiartă se adaugă toate legumele (mai puțin sfecla roșie și salata de marole). Sfecla se fierbe separat în apă, apoi se taie în cubulețe. Când toate ingredientele sunt fierte se pun într-o farfurie adâncă, se adaugă puțină sare, sfecla roșie și salata verde.

Șnițele din carne și legume

15-snitele

Șnițele umplute cu orez:

  • Se folosesc ingredientele: 200 g carne de mânzat, 2 linguri de orez, o roșie, 2 linguri cu ulei vegetal din floarea-soarelui, sare, pătrunjel verde, puțină varză crudă și oțet de mere.
  • Se procedează astfel: Se taie carnea ca pentru șnițele, se bate pentru ca să fie mai fragedă, se sărează și se fierbe în puțină apă. Separat se fierbe orezul în apă, apoi se amestecă cu pătrunjel verde tocat mărunt. Se spală roșia, apoi se taie în bucățele mici. Șnițele se umplu cu orezul fiert amestecat cu pătrunjel. Într-o tigaie întinsă se pune uleiul, se adaugă roșiile tocate și puțină sare și se amestecă în timp ce fierb 3 minute. Se pun șnițele umplute cu orez pe farfurie, se adaugă sosul de roșii și salata din varză crudă (asezonată cu puțin ulei, oțet de mere și sare).

Șnițele cu dovlecei:

  • Ingredientele necesare sunt următoarele: 200 g pulpă de mânzat, o roșie, 2 dovlecei, 2 linguri cu ulei vegetal (din floarea-soarelui), cimbru, mărar verde și sare.
  • Se procedează astfel: Carnea se taie în felii mari ca pentru șnițele și se pune la fiert în apă cu puțină sare. Se spală și se curăță dovleceii, spoi se dau prin răzătoare și se sărează. Se lasă dovleceii separat să se scurgă de zeama pe care o lasă fiind sărați. Într-un vas se adaugă uleiul, roșia tocată mărunt, mărarul tăiat mărunt, cimbrul, puțină apă și sare și se dă un clocot la foc mic. Șnițele fierte se pun pe o farfurie, se adaugă dovleceii și deasupra sosul din roșii. Cei care doresc, pot servi la acest preparat culinar și puțin iaurt.

Rețete culinare – Borșuri pentru bolnavii de ficat

16-bors-de-sfecla-rosie

Borș de sfeclă roșie care vindecă bolile de ficat:

  • Se folosesc următoarele ingrediente: o sfeclă, un morcov, o rădăcină de pătrunjel, 2 linguri de orez, jumătate de litru de borș acru, mărar, leuștean și pătrunjel verde, puțină sare și eventual smântână.
  • Se realizează astfel: Se spală toate legumele și zarzavaturile cu apă. Într-o oală se pune apă, se pune la fiert orezul, sfecla roșie, morcovul și pătrunjelul (toate tăiate mărunt). După ce au fiert suficient se adaugă borșul acru și se mai dă un clocot. La final se adaugă verdeața tăiată mărunt (mărarul, pătrunjelul și leușteanul). Broșul se servește cald. Se poate drege cu puțină smântână.

Borș de dovlecei:

  • Ingredientele sunt: o roșie, 2 dovlecei, 2 linguri cu orez, jumătate de litru de borș acru, sare, mărar verde și puțină smântână.
  • Mod de preparare: Se curăță dovleceii, se spală, se taie mărunt și se pun la fiert în apă cu orez. Se adaugă și roșia curățată și tăiată cubulețe. După ce au fiert se adaugă borșul acru, se dă un clocot, apoi se pune mărarul tăiat mărunt și sarea. Borșul se poate servi cu puțină smântână.

18-loboda

Borș de lobodă:

  • Se folosesc următoarele ingrediente: jumătate de litru de borș acru, 2 linguri de orez, 2-3 legături de lobodă, leuștean verde, mărar verde, puțină sare și smântână.
  • Se realizează astfel: Se pune orezul la fiert într-o oală cu apă și sare. Se adaugă loboda tăiată mărunt, apoi borșul acru și verdeața (mărar și leuștean care în prealabil se taie mărunt). Borșul se servește cald, dres cu puțină smântână.

Rețete culinare – Ciorbe bune pentru ficat

19-ciorba-cu-rosii-cu-orez

Ciorbă cu roșii și orez:

  • Se folosesc următoarele ingrediente: 200 g roșii, 2 linguri cu orez, 2 morcovi, 5-6 linguri cu ulei din floarea-soarelui, pătrunjel verde, sare.
  • Mod de realizare: Se curăță morcovii, se spală cu apă, se taie cubulețe și se pun în apă cu sare la fiert într-o oală încăpătoare. Peste morcovi se pune la fiert și orezul. Roșiile se spală, se taie mărunt și se pun la fiert separat. După ce orezul și morcovul au fiert, se adaugă roșiile, apoi se pune uleiul, sarea și verdeața. Se dă câteva clocote și se poate servi.

Ciorbă de cartofi:

  • Ingrediente necesare: 2 roșii, 3 cartofi, un ardei gras, zeama de la o lămâie mică, 2-3 linguri cu iaurt, leuștean verde și sare.
  • Mod de realizare: Se curăță cartofii, se spală și se taie cubulețe. Apoi se pun la fiert într-o oală cu apă și puțină sare. Se pregătesc roșiile și ardeiul gras, se spală și se taie mărunt. Apoi se adaugă și aceste ingrediente peste cartofi și se lasă să fiarbă. După ce s-au înmuiat, se adaugă leușteanul tăiat mărunt. Ciorba se servește caldă, se drege cu puțină zeamă de lămâie și o lingură de iaurt.

Ciorbă cu perișoare

Mod de preparare:

  • Sunt necesare ingredientele: 100 g carne slabă de vită, o rădăcină de pătrunjel, un morcov, o felie de țelină, 2 linguri cu orez, o felie de pâine, leuștean verde, puțină zeamă de lămâie, 3 linguri cu suc de roșii, sare.
  • Se procedează astfel: Se realizează perișoarele din carne de vită. Se dă carnea prin mașina de tocat, apoi se amestecă cu albuș de ou, cu orezul fiert, puțină verdeață, sare și felia de pâine înmuiată în apă. Se amestecă toate aceste ingrediente și realizează câteva bile mici – perișoarele – care se vor fierbe în zeama de la ciorbă. Într-o oală cu apă cu sare se fierbe morcovul, pătrunjelul și țelina, toate fiind în prealabil tăiate în cubulețe. Se adaugă perișoarele, apoi sucul de roșii și leușteanul tocat mărunt. La final se adaugă puțină zeamă de lămâie și ciorba este gata.

Poftă bună!

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.