Sistemul imunitar este o rețea de celule, țesuturi și organe care lucrează împreună pentru a proteja organismul de infecții. Corpul uman oferă un mediu ideal pentru mulți microbi iar sistemul imunitar previne și limitează intrarea și dezvoltarea acestora pentru a menține organismul sănătos.
Funcția sa principală este de a preveni sau limita infecția. Un exemplu al acestei funcții se regăsește la persoanele cu o imunitate compromisă, inclusiv la cei cu tulburări imunitare genetice, cei cu infecții care slăbesc imunitatea cum ar fi HIV-ul și chiar la femeile gravide care sunt predispuse la infectarea cu o serie de microbi care în mod obișnuit nu ar provoca infecții persoanelor sănătoase.
Sistemul imunitar poate distinge celulele sănătoase de cele bolnave prin recunoașterea unei varietăți de pericole. Celulele ar putea fi bolnave din cauza unei infecții sau a unor distrugeri celulare de genul celor realizate de arsurile solare sau cancer. Virușii și bacteriile sunt recunoscute de sistemul imunitar.
Atunci când sistemul imunitar recunoaște aceste semnale, el răspunde pentru a rezolva problema. Dacă un răspuns nu apare, atunci probleme precum infecțiile își fac apariția în organism. Există și situația în care sistemul imunitar acționează fără să existe o problemă de rezolvat putând duce la apariția alergiilor sau bolilor autoimune.
Sistemul imunitar este complex, existând numeroase tipuri de celule care fie circulă în tot corpul, fie sunt localizate în anumite zone. Fiecare tip de celulă joacă un rol diferit. Prin înțelegerea tuturor detaliilor din spatele acestei rețele cercetătorii caută să îmbunătățească răspunsul imunitar în așa fel încât acesta să confrunte probleme specifice, de la infecții la cancer.
Pielea este în general prima linie împotriva microbilor. Celulele pielii produc proteine antimicrobiene iar celulele imunitare pot fi găsite straturi specifice ale pielii.
Măduva osoasă conține celule stem care se pot dezvolta într-o varietate de diferite celule. Pe baza acestor celule se dezvoltă și limfocitele.
Celulele imunitare circulă în mod constant odată cu fluxul sanguin. Atunci când sunt realizate teste de sânge pentru monitorizarea celulelor albe (tot celule imunitare) se face și o imagine asupra întregului sistem imunitar. Dacă un tip de celulă este fie rar, fie în număr prea mare, aceasta poate reflecta o problemă.
Sistemul limfatic este o conductă ce asigură călătoria și comunicarea între țesuturi și fluxul sanguin. El include o rețea de vase și țesuturi, un fluid extracelular și organele limfatice, precum ganglionii limfatici. Celulele imunitare sunt transportate prin intermediul sistemului limfatic și converg în ganglionii limfatici care se găsesc prin tot corpul.
Ganglionii limfatici sunt un port de comunicare unde celulele imunitare primesc informațiile aduse din restul corpului. De exemplu, atunci când celulele imunitare recunosc microbi se activează, se înmulțesc și încep să circule pentru a putea ataca agentul patogen.
Un rol important este jucat și de splină. Chiar dacă nu este conectată la sistemul limfatic, aceasta este importantă pentru procesarea informațiilor din fluxul sanguin.
Din moment ce suprafețele mucoase sunt puncte de intrare ale patogenilor, celule imunitare sunt amplasate strategic în țesutul mucos în locuri precum tractul respirator sau cel intestinal.
Răspunsul imunitar poate fi divizat în două categorii: imunitatea înnăscută și cea adaptată. Imunitatea înnăscută apare imediat atunci când celulele recunosc o problemă. Imunitatea adaptată apare mai târziu, deoarece se bazează pe coordonarea și extinderea celulelor imunitare specifice. Memoria imunitară urmează răspunsul de adaptare, atunci când celulele mature, extrem de specifice patogenului original, sunt păstrate pentru o utilizare ulterioară.
Vaccinarea este o modalitate de instruire a sistemului imunitar împotriva unui anumit agent patogen. Vaccinarea creează o memorie imunitară chiar dacă o infecție reală nu a avut loc, astfel încat corpul este pregătit atunci când virusul sau bacteria intră în organism. Un vaccin eficient va activa atât răspunsul înnăscut, cât și pe cel de adaptare.
Toleranța reprezintă prevenirea unui răspuns imunitar împotriva unui antigen particular. De exemplu, sistemul imunitar nu atacă în mod obișnuit propriile celule, țesuturi și organe ale corpului uman. Cu toate acestea, atunci când toleranța este pierdută pot să apară tulburări precum bolile autoimune sau alergiile alimentare.
Toleranța fenomaternală este prevenirea unui răspuns imun matern împotriva fătului ce se dezvoltă. Anumite proteine (antigen leucocitar uman) ajută sistemul imunitar să facă distincția între gazdă și celulele străine. Prin prezența proteinelor paterne, fătul poate declanșa o reacție imunitară a mamei. Cu toate acestea, există bariere care pot împiedica acest lucru (de exemplu placenta). O situație similară are loc în cazul transplantului de organe, existând riscul de respingere.
Complicațiile apar atunci când sistemul imunitar nu funcționează corect. Unele probleme sunt mai mici, precum alergiile la polen, în timp ce altele sunt mai complicate, precum tulburările genetice care distrug un întreg set de celule ale sistemului imunitar.
Deficiențele imunitare pot fi temporare sau permanente. Imunodeficiența temporară poate fi cauzată de o varietate de factori care slăbesc sistemul imunitar (infecții comune). Bolile ce duc la deficiențe imunitare permanente sunt în general genetice.
Bolile autoimune apar atunci când auto-toleranța este întreruptă. Autoimunitatea poate fi specifică unui organ sau sistemică (afectează întreg corpul). Acest tip de boli au o puternică componentă genetică.
Interesant este că unele forme de cancer sunt cauzate direct de o creștere necontrolată a celulelor imunitare. De exemplu, leucemia este cauzată de celulele albe din sânge, iar limfomul este cauzat de limfocite (tot celule imunitare).
Oamenii de știință se află în căutarea unor metode prin care se poate realiza întărirea sistemului imunitar, dar și înțelegerea mecanismelor ce duc la reacții autoimune, în speranța evitării unor astfel de situații.
