Evoluția alimentației bebelușului include mamele surogat, laptele praf și biberoanele. Deoarece nu toate mamele își puteau alăpta copiii, oamenii au trebuit să adopte două metode pentru a înlocui laptele propriei mame. Cea mai evidentă alternativă au reprezentat-o mamele surogat care ar fi alăptat copilul altei femei. Alternativa o reprezenta hrănirea copilului cu lapte de vacă, oaie sau capră.
Înlocuitori pentru laptele matern au existat cu mult înaintea laptelui praf modern. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea utilizarea unei doici reprezenta alternativa cea mai sigură de hrănire a unui bebeluș care nu putea fi alăptat de mama lui. Odată cu îmbunătățirea măsurilor generale de salubrizare, hrănirea cu lapte animal a avut mai mult succes. Cu toate acestea, puțini erau sugarii care supraviețuiseră până la introducerea formulelor pe bază de lapte de vacă.
Chiar dacă doicile erau preferate, existența hrănirii artificiale datează de mii de ani. Vase de toate formele și mărimile au fost găsite ce datează de mii de ani înainte de Hristos. Abia în timpul Revoluției Industriale au devenit disponibile sticle rafinate și igienice.
Utilizarea laptelui animal ca înlocuitor al celui matern este remarcată încă din anul 2000 Î.Hr. De atunci surse alternative pentru lapte au evoluat pentru a include formulele sintetice de astăzi. Utilizarea laptelui artificial a crescut rapid și a fost influențată semnificativ de campaniile publicitare.
Acest lucru a avut un efect negativ asupra tendințelor de alăptare, în ciuda faptului că cercetările au relevat diferențe între copiii alăptați și cei hrăniți artificial. Chiar dacă în momentul de față laptele praf este considerat mai sigur decât a fost vreodată, laptele matern este în continuare cea mai bună sursă de hrană pentru sugari.
În timpul secolului al XVIII-lea, primele analize chimice ale laptelui uman și ale celui animal începuseră să apară. În 1760, Jean Charles Des-Essartz publică un tratat în care se discută și se compară compoziția laptelui uman cu cel de vacă, capră, oaie, iapă și măgariță. Pe baza acestor cercetări, Des-Essartz a concluzionat că laptele uman este cea mai bună sursă de hrană pentru copii.
Cum laptele uman era cel mai bun pentru sugari, mulți oameni de știință au încercat să creeze formule care să semene cu acesta. În 1865, chimistul Justus von Leibig a dezvoltat, patentat și comercializat un aliment pentru sugari, mai întâi sub formă lichidă și mai apoi sub formă de pudră pentru o mai bună conservare. Formula lui Leibig, ce conținea lapte de vacă, făină de grâu și de malț și bicarbonat de potasiu, era considerată mâncarea perfectă pentru un copil.
Un alt progres științific important al secolului al XIX-lea l-a reprezentat conservarea alimentelor. În 1810 este dezvoltată o tehnică de sterilizare a alimentelor în containere sterilizate. Imediat a fost inventat laptele evaporat, patentat în 1835 de William Newton. În 1853 Gale Borden a adăugat zahăr laptelui evaporat, a conservat substanța și a vândut-o sub numele de lapte condensat, care în scurt timp a devenit un aliment popular pentru sugari. În 1885, John B. Myerling a dezvoltat un lapte condensat neîndulcit. Produsul lui Myerling a fost foarte popular și chiar recomandat de către pediatri.
După aceste prime invenții, multe alte produse au fost introduse iar până în 1883 existau 27 de produse alimentare pentru sugari brevetate. Aceste produse veneau sub formă de pudră și consistau în carbohidrați precum zaharurile care erau adăugate laptelui. Acestea îngrășau, dar nu aveau nutrienți valoroși precum proteinele, vitaminele și mineralele. În timp, acestea au fost adăugate individual.
În timpul anilor 1920, s-a început dezvoltarea formulelor ce nu se bazau pe lapte pentru sugarii care aveau alergie la laptele de vacă. Prima astfel de formulă a fost bazată pe soia și a început să fie comercializată din 1929. La fel ca și primele formule bazate pe lapte de vacă și acesteia îi lipseau nutrienții.
Odată cu trecerea timpului laptele praf a fost îmbunătățit prin adăugarea de minerale și vitamine pentru a îl face mai complet și pentru a îi da o valoare nutrițională mai apropiată de cea a laptelui matern.
Odată cu evoluarea formulelor și cu existența cercetărilor care le sprijineau eficiența, producătorii au început să-și facă publicitate direct la medici. În deceniile care au urmat, laptele praf a devenit un substitut sigur pentru laptele matern. Așa se face că și alăptarea a intrat în declin.
Marketingul agresiv în țările în curs de dezvoltare a contribuit la declinul la nivel mondial în ceea ce privește alăptarea. Acest declin a fost motivul pentru care în timpul anilor 1970 a avut loc o mișcare de promovare a alăptării care a avut ca rezultat o creștere constantă atât a sugarilor alăptați, cât și a duratei de alăptare.
În aceste condiții, în timpul anilor 1980 companiile producătoare au început să promoveze produsul direct consumatorilor. Rezultatele acestei strategii s-au văzut imediat. Dacă în secolul XX rata alăptării era de 90%, în secolul al XXI-lea aceasta a scăzut dramatic până la 42%. Destule cercetări arată acum faptul că acei copii hrăniți cu lapte praf au risc crescut să dezvolte diabet zaharat și obezitate infantilă, motiv pentru care s-au inițiat mai multe mișcări pentru sprijinirea alăptării.
