Suntem, ca ţară, printre primii în top! Da, în topul analfabetismului, din nefericire! Încă există comunităţi în care nu toţi copiii sunt înscrişi la grădiniţă şi şcoală şi în care o mare parte vor renunţa chiar înainte de opt clase. Putem arunca vina pe familii, în ideea că părinţii sunt cei care îşi descurajează copiii să beneficieze de educaţie, în ideea că ei consideră că nu te ajută „cunoaşterea de carte”. Dar, ca în multe alte situaţii, lucrurile sunt mult mai complexe.
Este destul de uşor, pentru mulţi dintre noi, să nu ne gândim la această realitate. Este simplu să ne distanţăm şi să credem că abandonul şcolar se întâmplă doar în anumite familii, că nu este o problemă de care ar trebui să ne preocupăm. Însă viitorul unei societăţi depinde de ceea ce fac copiii, de oportunităţile care li se oferă ori nu, de cum îi pregăteşte sistemul să devină „membri utili” în societate. Şi din acest punct de vedere, viitorul nu arată deloc bine…
De ce copiii sunt forţaţi să renunţe la educaţie?
Oare sunt unii copii ce „nu-s făcuţi pentru carte”? Este o simplificare grosieră şi nu reflectă realitatea. Este de ajuns să mergem într-una din comunităţile cu o rată mare a abandonului şcolar şi ceea ce vom vedea şi auzi ne va şoca.
Sărăcia: este o primă cauză pentru renunţarea la şcoală şi pentru neînscrierea multor copii în sistem. Nu este o scuză – chiar sunt familii care nu-şi permit suma necesară pentru îmbrăcămintea şi încălţămintea celor mici, să nu mai vorbim despre caiete, creioane şi alte instrumente necesare. Din nou, da, putem da vina pe părinţi: nu muncesc ori cheltuie marea parte a banilor pe alcool. Dar nu este nici eficient să gândeşti astfel, nici mereu adevărat.
Unele persoane muncesc pentru o sumă de bani pentru care cei mai mulţi dintre noi nici nu ne-am ridica din pat! Mergeţi în unele zone şi veţi vedea realitatea: există educatori, învăţători şi profesori care mai pun mână de la mână pentru a oferi cele strict necesare copiilor şi pentru a încuraja părinţii să-i aducă la şcoală, deoarece aceştia din urmă nu le pot asigura nici măcar pantofi celor mici.
Şi… gândeşte-te că simplul fapt de a duce copiii la şcoală implică uneori ca unul din părinţi să-i ducă cale bună de mers pe jos, prin frig, ploaie, zăpadă… Nu au cum altfel, dacă şcoala este la mare depărtare. Iar când ai nu unul, nici doi, ci cinci sau mai mulţi copii, devine adesea o sarcină prea grea. În plus, sărăcia extremă face ca aceşti copii să fie nevoiţi să muncească de timpuriu – fetele vor trebui să-şi crească fraţii mai mici, băieţii să ajute la muncile grele. Când ai timp pentru educaţie??
Influenţa familiei, a părinţilor şi fraţilor mai mari, este o altă explicaţie a abandonului şcolar. Când ţi se spune că „te duci ca fraierul” şi că nu vei ajunge nicăieri cu învăţătura, este cam greu să crezi altceva. Însă şi aici, mulţi dintre noi, cei „educaţi”, fac greşeala să creadă că aceşti oameni pur şi simplu nu vor educaţie. Nu este aşa – doar că nevoile lor imediate înving orice proiect de viitor, iar şcoala nu ajută la satisfacerea foamei! În plus, astăzi, chiar în cele mai sărace şi needucate familii, părinţii încep să realizeze că este bine pentru copil să obţină educaţie. Sunt mame ce-şi cară copilul în spate prin nămol ori nămeţi pentru că speră că, învăţând ceva, va trăi măcar puţin mai bine…
Copiii înscrişi direct la şcoală nu se integrează – o altă cauză este lipsa abilităţilor necesare adaptării la şcoală. La grădiniţă sunt înscrişi foarte puţini copii în unele zone. Iar odată ajunşi la şcoală, ei nu ştiu nimic despre ceea ce presupune. Nu au nici cunoştinţe de bază, nici măcar abilităţi de socializare cu ceilalţi. Unii nici măcar nu înţeleg de ce sunt acolo şi de ce trebuie să stea în bancă! De aceea, încurajarea educaţiei preşcolare este foarte importantă pentru prevenirea abandonului şcolar de mai târziu.
Sistemul şcolar – există mulţi educatori, învăţători şi profesori buni, cu suflet şi cu abilitatea de a ajunge la copii. Pe de altă parte, există şi mulţi care nu au aceste merite. Dar cea mai gravă problemă e sistemul în sine. Cu cât un copil sărac va sta mai mulţi ani la şcoală, cu atât va observa ceva: informaţiile primite în bancă nu te ajută „pe teren”, în viaţă! Teoria nu este utilă când vine vorba să te descurci în lumea grea. Sistemul şcolar nu are încă dezvoltată o metodă de a oferi copiilor „know-how”, cunoştinţe practice, abilităţi practice. Informaţia brută nu prea ajută – poţi lua numai 10 şi ajunge şomer! De aceea, având în vedere utilitatea modestă a educaţiei primite, mulţi vor abandona şcoala în favoarea unor activităţi care chiar le oferă ceva vizibil…
Cine e de vină? Putem vorbi de multiple aspecte: societatea, politicienii, sistemul şcolar, familia… Dar mult mai important este să susţinem şi chiar să cerem programe eficiente, care chiar să se pună în practică (nu doar pe hârtie), de integrare şi reintegrare şcolară a celor defavorizaţi, dar şi de modernizare a curriculumului. E vorba de nişte vieţi amărâte, dar mai presus de toate, de viitorul tuturor, ca societate. Există prea puţine programe şi nu sunt prea extinse, iar partea cea mai gravă e că majoritatea lor sunt iniţiativa unor fundaţii umanitare, nu şi a statului!
