Ce profesie va avea copilul? – Cine alege domeniul de studiu şi de activitate, părinţii ori copiii?

0
530
Profesia copiilor
Profesia copiilor

Fiecare părinte îşi doreşte un viitor cât mai bun pentru copiii săi, îşi doreşte ca aceştia să aleagă o profesie plină de satisfacţii, ca poziţie socială, ca remuneraţie şi ca plăcere a muncii în sine. Ceea ce face copilul la şcoală este important, însă următorii doi paşi – alegerea domeniului de studiu şi apoi de activitate – sunt vitali. O greşeală poate ruina viaţa, sau cel puţin o poate împotmoli. Este însă acesta un motiv destul de bun care să justifice alegerea viitorului copiilor de către părinţi??

Unii dintre noi ne-am ales singuri cariera, iar acum suntem fericiţi sau nu; altora li s-a impus calea de urmat, neavând vreo şansă să ia hotărârea pe cont propriu; şi aceştia sunt mai mult ori mai puţin satisfăcuţi de situaţie. Nimeni nu poate spune că o alegere făcută personal ori de părinţi va garanta un viitor bun! Greşeli pot face ambii…

Părinţii sunt clar o influenţă importantă; se întâmplă adesea ca un copil să urmeze o carieră similară cu cea a părinţilor săi. Aceasta atât datorită familiarităţii cu un anumit domeniu, cât şi unor aptitudini învăţate în familie şi chiar a unor abilităţi moştenite (copiii artiştilor, de exemplu, moştenesc des talentul părinţilor, fie că aleg să îl exerseze sau nu). Dar uneori este vorba de alegerea adulţilor: unui copil de medici i se impune să studieze medicina ş.a.m.d.. Nu doar că părinţii vor adesea ca cel mic să le calce pe urme, dar doresc ca acesta să-i depăşească, să obţină mai mult succes (astfel, copiii sunt împinşi spre performanţe, ceea ce nu e mereu o strategie bună, aceasta putându-i inhiba).

Totuşi, cine ar trebui să aleagă domeniul de studiu şi de activitate, părinţii ori copiii?

Pe de o parte, avem „tabăra” părinţilor: ei îşi doresc tot ce e mai bun pentru copii, sunt cei care i-au crescut şi care-i vor susţine financiar în timpul studiilor, aşa că de ce să nu facă cea mai bună alegere? Nici un părinte nu va dori ceva rău! De asemenea, copiii sunt foarte imaturi, chiar când au aproape 20 de ani, ceea ce înseamnă că pot alege un domeniu interesant, dar deloc practic (să studiezi din pasiune istoria artei când nu există locuri de muncă nu e cea mai matură opţiune; în plus, pasiunile mai şi trec!).

Un alt argument e faptul că a opta pentru o profesie poate fi un stres în plus pentru un copil, iar ghidarea adulţilor îl poate ajuta. Încă ceva: în timp ce tinerii sunt idealişti, adulţii sunt pragmatici şi experimentaţi, astfel că ştiu mai multe despre realităţile din câmpul de muncă şi din viaţă!

Însă… pe de altă parte, este „tabăra” copiilor: e vorba de viaţa lor, de viitorul lor şi chiar dacă părinţii le doresc binele, nu ar trebui să le trăiască viaţa în locul lor! Trebuie să ni se permită să facem propriile alegeri, iar dacă greşim, poate învăţăm ceva din aceasta.

Dacă va alege altcineva, este probabil că vom ajunge să dăm vina pe acel cineva pentru ce nu merge şi să avem resentimente. De asemenea, cine poate şti la ce este bun şi ce vrea să facă în viaţă, dacă nu însuşi copilul? Interesul şi aptitudinile reale pentru un domeniu sunt vitale atât pentru succes, cât şi pentru satisfacţie! Dacă vei face ceva ce nu-ţi place, nu vei ajunge niciodată departe şi nici nu vei avea şansa de a fi fericit.

Din acest punct de vedere, părinţii tind să aleagă profesii care sunt „sigure”, „stabile”, cu plată bună şi care oferă un statut social apreciat. Dar cum rămâne cu aptitudinile reale ale copilului – este el chiar bun pentru un domeniu? Dacă nu este, nu va ajunge departe. La fel de important, manifestă un interes pentru domeniu? Dacă îi displace sau îl lasă indiferent, nu va avea o carieră promiţătoare.

Nu trebuie să lucrezi doar pentru bani şi statut! În societatea de azi, în care mulţi de abia supravieţuiesc şi de abia au bani pentru nevoile de bază, pare o declaraţie naivă şi idealistă. Însă este adevărată – fiecare se pricepe la ceva, fiecare este atras de ceva. Iar profesia trebuie să reflecte pe cât se poate aceste priceperi şi interes. Altfel, e vorba doar de o slujbă şi nu de o carieră!

În plus, atunci când părinţii sunt cei care aleg, ei presează copiii, îi forţează să facă ceva şi să se ridice la nivelul aşteptărilor. Ceea ce poate duce fie la răzvrătire, fie la inhibare. Adesea, părinţii îşi transferă propriile vise asupra copiilor, dorind ca aceştia să reuşească ceea ce nu au reuşit ei în viaţă. Însă, cum s-a spus, este viaţa copiilor, nu a părinţilor lor şi o astfel de atitudine nu e corectă.

La urma urmei, este o alegere importantă şi nimeni nu trebuie exclus! Copilul trebuie să aibă dreptul să aleagă, dar trebuie şi să-şi asculte părinţii, să audă ceea ce au ei de spus. Experienţa lor nu trebuie niciodată ignorată; pe de altă parte, tinerii cunosc ultimele tendinţe din diferite domenii şi pot avea informaţii noi, se cunosc şi pe ei înşişi şi ştiu ce pot să facă. Pe scurt, părinţii poate că ar trebui să ghideze, copiii să decidă…

loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ