Este un fapt recunoscut ca exista diferente mari intre modul in care isi educau copiii parintii de altadata si felul in care inteleg astazi parintii sa-si exercite obligatiile parintesti. Mai mult, comportamentul si personalitatea celor de altadata difera mult de cele ale generatiilor care au crescut si s-au format in ultimii 20 – 30 de ani. Desi fiecare generatie are greselile ei, multa lume crede ca generatiile de altadata se pot constitui mai mult in modele de conduita decat cele actuale. Sa vedem asadar ce putem invata de la parintii si bunicii de altadata.
Conduita morala
Nimeni nu poate nega ca altadata exista un cod de reguli morale care se invata in familie si care era aplicat toata viata. Din ce in ce mai multa lume spune ca astazi sunt mai multe furturi, mai multe infractiuni grave, mai multi oameni mint, insala, nu se tin de cuvant. Care sa fie explicatia? Poate fi si aceea ca in familie nu se mai invata ce trebuie si ce nu trebuie sa faci, regulile sunt azi mult mai flexibile.
Viata e mai agitata, mai complicata, mai trepidanta, plina de provocari mai mult decat inainte, e adevarat. Dar nu trebuie sa acceptam ca orice este admis pentru a-ti atinge scopul. Trebuie sa mai existe valori pe care sa le admiram si respectam, pe care sa incercam sa le aratam ca modele copiilor nostri. Asa erau unii din stramosii nostri, si nu mai mult decat acum cateva zeci de ani: ca niste personaje de roman sau de film. Drepti, integri, demni… Sunt de admirat sau nu?
Onestitate si corectitudine
Daca esti exigent cu altii, trebuie sa fii mai intai exigent cu tine insuti. Aceasta era una din invataturile pe care le primeau altadata copiii. Numai astfel poti fi corect, onest si poti demonstra ca se poate avea incredere in tine. A inspira incredere, dar a fi si demn de incredere este o mare problema a zilelor noastre. In momentul in care inspiri incredere in cauza ta, oricare ar fi ea, e pe jumatate castigata. Daca dupa aceea, onest si corect fiind, ai fost demn de ceea ce s-a investit in tine, inseamna ca esti un om adevarat, asa cum erau odata parintii si bunicii nostri.
Austeritate
Unul din viciile lumii de astazi este rasfatul, luxul excesiv. Toti isi doresc mai mult decat au sau isi doresc si ceea ce au vazut ca are prietenul, fratele, vecinul. Sunt persoane care nu se multumesc niciodata cu ceea ce au si sunt nefericite daca nu obtin ceea ce isi doresc. Cumpatarea, austeritatea sunt concepte necunoscute generatiilor actuale.
Bunicii nostri ne-ar certa cu siguranta daca ar putea vedea cum se pot cheltui banii pe nimicuri, sau pe masini scumpe, sau pe haine de firma, sau pe telefoane de ultima generatie, sau pe fast-food, sau pe cate si mai cate… A fi modest, cumpatat, era mai demult o calitate admirata. Astazi… pare o prostie. Ce, esti fraier? Daca poti sa traiesti in rasfat, de ce sa n-o faci? Si uite asa una din valorile stramosilor nostri este ridiculizata si trecuta sub tacere.
Disciplina
Ca sa ai succes, trebuie sa stii de dinainte care sunt etapele pe care le ai de parcurs, cum trebuie sa procedezi pentru a-ti indeplini scopurile. Stramosii aplicau acum cateva zeci de ani ceea ne invata astazi diferitele programe educationale sau de formare in multe domenii, iar regula lor era una simpla: disciplina. Pas cu pas, de la programul unei zile, la programul de serviciu, de curatenie sau de studiu, totul se poate esalona in etape pe care este obligatoriu sa le parcurgi pentru a-ti atinge scopul. Cheia succesului? Un program strict, calculat si disciplinat. Cum spuneau… bunicii !
Responsabilitate si promptitudine
A-ti cunoaste indatoririle si a ti le indeplini cu promptitudine este o calitate care altadata era foarte cultivata. Astazi exista mai degraba tendinta de a pasa altcuiva obligatiile pe care le ai, daca nu chiar a uita de ele, sau a te face ca uiti. Ca e vorba de indatoriri de serviciu, de familie, de orice natura ar fi ele, mai degraba auzi ca e vorba de neseriozitate, de escrocherie, de frauda, de delasare, decat de asumarea riguroasa si integrala a responsabilitatilor pe care le avem.
Copiii uita de parinti, parintii uita de copii, datornicul uita sa-si plateasca datoriile, angajatii fac treaba de mantuiala, managerul nu apara interesele angajatilor, politicienii uita de promisiunile din campania electorala… Vi se par cunoscute lucrurile acestea?
Atasamentul fata de familie
Imaginea aceea frumoasa a unei familii mari, reunite in jurul mesei de Craciun sau ca s-o sarbatoreasca pe bunica, este o imagine pe care o intalnim din ce in ce mai rar. Parintii si bunicii de altadata tineau la unitatea familiei, la coeziunea ei. O familie destramata, imprastiata, era o durere, o neimplinire si un esec pe care il suportau cu greu.
Nimic nu era mai sfant decat datoria fata de membrii familiei si niciun sacrificiu nu era prea mare pentru a tine familia reunita. Poate sunt in aceasta atitudine cateva lucruri de invatat: legaturile de sange raman cele mai puternice, oriunde ne-ar duce viata si indiferent de experientele care ne-au fost date sa le traim.
Respectul fata de valorile spirituale si morale
Generatiile moderne ar trebui de asemenea sa invete de la stramosi ca nu e rusine sa respecti un om pentru meritele pe care le are. Sa respecti un om drept pentru conduita sa, sa respecti un profesionist pentru valoarea sa, sa respecti un artist pentru talentul sau, sa respecti un parinte pentru felul in care si-a crescut copilul, sa respecti un lider religios pentru viata sa exemplara, sa respecti un sef de stat pentru modul in care isi conduce tara…
Iata tot atatea forme prin care respectul fata de valorile adevarate, valorile autentice, arata ca avem de a face cu un om intreg, capabil sa identifice unde se afla adevarul, bunatatea si frumosul si sa le pretuiasca. Un om de care parintii si bunicii de altadata ar fi mandri!