Zborul din cuib al copilului – acum un tanar dornic sa inceapa viata pe cont propriu – este un pas atat asteptat, cat si temut de catre parinti. Pe de o parte, esti atat de mandru si fericit pentru copilul tau, care a devenit un tanar independent. Pe de alta parte, doar gandul ca nu va mai fi in casa, ca-l vei vedea atat de rar, iti naste o amaraciune si o senzatie de gol…
Oricand se intampla, un parinte nu este niciodata complet pregatit pentru zborul din cuib al copilului, nu este pregatit pentru sfarsitul unei etape atat de majore – sfarsitul vietii de familie impreuna. Cateodata, se intampla timpuriu, cand copilul merge la un liceu in alta localitate, mai des, cand incepe studii universitare in alta localitate. Alteori, zborul din cuib este amanat pana dupa studii… Oricare ar fi situatia, parintele – de multe ori, mama – simte atat o implinire si mandrie ca a crescut un tanar pregatit pentru viata, cat si tristetea si golul implicat de sfarsitul rolului sau activ de parinte.
Psihologii vorbesc despre „sindromul cuibului gol” – atunci cand tanarul paraseste casa parinteasca, aceasta schimbare naste o multitudine de emotii greu de gestionat pentru ambii parinti sau, de cele mai multe ori, pentru mama, care a fost cea mai apropiata afectiv de copil. Cand te confrunti cu sentimente de gol si tristete, este important sa te gandesti ca aceasta schimbare este de fapt una pozitiva in vietile voastre. Insa nu ignora ceea ce simti – permite-ti sa plangi plecarea copilului, incercand in acelasi timp sa accepti aceasta plecare si sa iti creezi un nou program de activitati de care inainte nu aveai timp.
Parintele si zborul din cuib al copilului
Ganditi-va ca zborul din cuib este dovada ca ati fost parinti buni – rolul de parinte este cel de a creste un copil ce devine un tanar gata sa faca fata vietii pe cont propriu, pregatit si doritor sa infrunte provocarile si sa obtina reusite. Un tanar independent, care se adapteaza situatiilor noi, care se descurca singur si care isi are propriile scopuri in viata. Cand tanarul este pregatit sa paraseasca cuibul, aceasta inseamna ca v-ati indeplinit cu succes datoria de parinte! Ai fost un parinte bun – si vei fi mereu parintele sau, chiar daca nu va mai sta in casa parinteasca…
Sprijiniti tanarul cand vine acest mare pas in viata sa
Daca este in puterile voastre, ajutati-l material – parintele va fi mereu un sprijin pentru copilul sau, indiferent de varsta acestuia. Insa un sprijin important este si cel emotional: incurajati tanarul cand se pregateste sa-si inceapa viata pe cont propriu, spuneti-i ca veti fi mereu alaturi de el si implicati-va in planurile sale concrete (alegerea locuintei, alegerea mobilierului si alte aspecte practice).
Cateodata, si tanarul simte teama fata de acest mare pas, se intreaba daca se va descurca, daca va fi capabil – astfel ca niste incurajari si sfaturi sunt pretioase. Si spuneti-i ca va fi intotdeauna primit cu dragoste acasa, ca aceasta va fi intotdeauna casa sa, pentru a ii diminua anxietatea (tanarul se poate gandi ca, daca pleaca de acasa, nu se va mai putea intoarce).
Insa zborul din cuib al copilului se amana uneori… Tanarul ramane in casa parinteasca si in timpul studiilor universitare, si dupa aceea. Realitatea de azi este ca tinerii raman acasa la parinti din cauza dificultatilor materiale: a gasi un loc pe piata de munca cu un salariu care sa permita o viata independenta este des extrem de dificil.
Dar mai este un aspect de mentionat: multi tineri nu doresc sa paraseasca cuibul, fiindu-le prea comod acasa, unde altcineva se ocupa de treburi; de asemenea, multi refuza sa munceasca: da, este dificil sa obtii un post bun, insa este de bun-simt ca trebuie sa incepi de undeva; iar gasirea unui loc de munca modest nu este chiar atat de grea (numai ca tinerii gandesc ca merita mai mult, ca s-ar „injosi” – de cand dorinta de a munci injoseste, oare?).
In aceasta situatie, parintii se pot trezi ca tanarul se apropie de 30 de ani, si-a finalizat studiile si nu planuieste in nici un fel sa inceapa o viata pe cont propriu. Cateodata, asa cum s-a mentionat, este foarte dificil si nu exista posibilitati financiare. Insa chiar si asa, ca parinte, este de datoria ta sa il stimulezi si sa ii incurajezi independenta.
In primul rand, cere-i tanarului student sa gaseasca un loc de munca part-time (in caz ca nu beneficiaza de bursa de la facultate); daca a finalizat studiile si locuieste acasa, cere-i sa-si gaseasca un loc de munca – orice gaseste, explicandu-i ca este necesar sa incerci si sa treci prin multe experiente, pentru a ajunge unde vrei. A accepta un loc de munca care nu este potrivit studiilor si care nu este platit cum ai dori nu este injosire: este un inceput.
Atat timp cat un tanar ramane in casa parinteasca, parintii ar trebui sa-i ceara sa contribuie la unele cheltuieli si sa se ocupe singur de nevoile sale: in nici un caz nu-i serviti zilnic masa gustoasa, nu-i strangeti lucrurile, nu-i spalati hainele: se va obisnui cu acest trai comod si ii va fi extrem de greu sa porneasca pe drumul unei vieti independente… Da, este copilul vostru indiferent de varsta – dar nu uitati sa datoria unui parinte este sa incurajeze independenta si responsabilitatea, sa impinga de la spate cand este nevoie!
