La ce se refera concret popularul concept de prapastie intre generatii? In cadrul familiei, se refera la diferenta de perspectiva, atitudine, valori si comportament dintre parinti si copii, diferenta provenita din diferenta de varsta, dar mai ales din schimbarile macrosociale: parintii si copiii lor cresc si se dezvolta in medii social-culturale diferite, care impun alte perspective, valori, atitudini.
Insa oare nu se exagereaza existenta acestei prapastii intre generatii din cadrul familiei? Oricat de reale sunt aceste diferente, a spune ca prapastia ii impiedica pe parinti sa isi inteleaga copiii si pe copii sa isi inteleaga parintii este o perspectiva extrema si pesimista. Intotdeauna vor fi copii si adolescenti care-si privesc parintii condescendent, ridicand din sprancene la conventionalismul si conformismul lor, privindu-i ca pe niste „relicve”. Si intotdeauna vor fi parinti care-si privesc copiii oftand, intrebandu-se la ce s-a ajuns in lume si ce este in mintea copiilor.
Insa intotdeauna se poate ajunge la o apropiere care sa permita un dram de intelegere intre parinti si copii
Iar cheia intelegerii este tocmai constientizarea si acceptarea existentei prapastiei intre generatii, a diferentelor implicite. Un parinte ce se asteapta ca copilul sau sa fie asa cum era el pe vremea sa la acea varsta nu face decat sa adanceasca aceasta prapastie si sa confirme opinia copilului ca nu poate fi inteles. Asadar, niciodata nu ne vom compara cu cei din generatii mai tinere (si de altfel, nici mai varstnice). Un copil ce isi ignora parintii pornind de la preconceptia ca acestia au idei prea invechite face la fel – adanceste prapastia intre generatii, in loc sa incerce sa priveasca parintele pur si simplu ca pe o persoana draga cu care ar putea vorbi, la urma urmei, deschis.
Prapastia intre generatii este, totusi, reala si fara blocaje de acest tip: este cat se poate de adevarat ca astazi copiii au alte perspective, atitudini, valori
S-a vorbit de ceva timp chiar de o rasturnare de valori. Poate ca cea mai importanta schimbare in ceea ce priveste noile generatii o reprezinta modificarea valorilor comune in valori individuale si modificarea de la ideal abstract la concret. Mai exact, in loc sa mai fie valorizate idealuri precum implinirea spirituala si intelectuala ca om, azi sunt preponderent valorizate idealuri concrete precum implinirea sociala si materiala.
In locul unui cod comun de etica odata existent, azi fiecare are o mare libertate sa isi creeze un cod individual, prin care sa-si declare independenta. In loc sa privesti la binele comun (familie, grup, natiune), azi individul este rege. In loc sa accepti valorile impartasite social, azi esti tentat sa le ignori sau sa lupti impotriva lor. In loc sa existe un sistem comun de valori, azi exista o diversitate de grupari, de subculturi, fiecare cu valorile sale.
Aceasta schimbare are efecte vizibile in prapastia intre generatii din cadrul familiei: parintii care au trait mare parte a vietii in societatea moderna isi inteleg cu greu copiii care cresc in societatea postmoderna. Schimbarile de perspectiva si valori sunt cele profunde – iar cele de suprafata, cele vizibile, se manifesta prin moda si comportament.
Prapastia devine adanca in momentul in care un parinte nu accepta ca un copil are alte repere si ca simte nevoia sa se conformeze acestora – si deci sa se imbrace ciudat (din punctul de vedere al parintelui), sa asculte muzica ciudata, sa aiba interese si activitati ciudate, sa se poarte asa cum parintele nu s-ar astepta… Iar copiii si tinerii nu fac decat sa agraveze diferentele, daca adopta constant atitudinea rebela de „neintelesi”, daca nu acorda „batranilor” macar o sansa, daca nu inceteaza sa ii priveasca ca si cum nu sunt capabili de intelegere.
Dupa cum s-a spus, insa, se exagereaza uneori: realitatea acestei prapastii intre generatii nu duce obligatoriu la blocajul de comunicare si lipsa intelegerii. Desi au perspective si atitudini diferite, parintii si copiii au o legatura mult mai stransa, ce poate trece peste aceste diferente (insa trebuie ca ambii sa incerce sa mentina acea legatura).
Pana la urma, parintii si copiii sunt legati prin sentimente, dar si prin anumite asemanari – mai mult, s-a dovedit ca, in pofida adoptarii unui stil de viata diferit de catre cei tineri, valorile de baza, cele mai profunde, raman cel mai des cele transmise de catre parinti in timpul copilariei. Asadar, desi copilul/adolescentul va irita sau dezorienteaza prin modul in care arata, se imbraca sau vorbeste, inauntrul sau vor exista acele seminte plantate de catre voi ca parinti, ceea ce inseamna ca esentialul il impartasiti (trecand peste aspectele de suprafata, raman acele valori de baza).
Asadar, prapastia intre generatii explica de ce atat de des atat un parinte, cat si un copil va porni de la prezumptia ca nu va fi inteles, explica conflictele aparute inevitabil, explica diferentele vizibile de atitudine si perspectiva. Insa nu trebuie sa duca la lipsa oricarei intelegeri: cu putin efort (si cine ar putea incerca sa faca primul pas, daca nu parintele), cu intelegerea schimbarilor macrosociale care intervin, intelegerea este intotdeauna posibila. Atat timp cat se incearca, cu toata sinceritatea si vointa, sa se comunice cu adevarat (ceea ce implica a vorbi, insa mai ales a asculta).
Recent, se discuta si despre o diminuare a acestei prapastii intre generatii: noii parinti nu se mai conformeaza imaginii de adulti maturi si „plicticosi”
Preocupati doar de responsabilitati si griji, cu interese rutiniere. Noii parinti raman putin niste copii, niste tineri, ceea ce ii face sa se inteleaga mai usor cu proprii lor copii. Insa aceasta inseamna si ca ultimele generatii de parinti sunt oarecum confuze – nici adulti responsabili nu sunt inca, dar nici nu mai sunt tineri fara griji… Vedem astazi oameni la varsta adulta ce refuza viata de „om matur”, ce cauta tineretea vesnica, ce fug de o viata incarcata de responsabilitati, ce sunt in pas cu noile schimbari, cu tehnologia si cu moda.
Ceea ce ii apropie de copiii lor. Insa ramane o intrebare: pot fi acestia parinti responsabili, atat timp cat inca doresc sa traiasca o viata lipsita de responsabilitati? Oare prapastia intre generatii nu este de fapt o cerinta, o necesitate in cadrul familiei: a deveni parinte implica sa devii matur, a creste un copil si un adolescent implica a gandi diferit si a prelua greul. A fi parinte nu inseamna a-i fi doar prieten copilului…
