Despre bebe…
In saptamana 8 de sarcina, bebe deja are cam 2 centimetri si se afla intre stadiul dintre embrion si cel de fat! Este deja jumatatea primului trimestru al sarcinii si in curand riscurile in dezvoltarea sa se diminueaza (cele mai multe defecte congenitale apar in cursul primelor saptamani).
Inima bebelusului este pe deplin formata si bate de doua ori mai rapid decat a ta – 170 ori intr-un minut! Au devenit vizibile trasaturile fetei si pleoapele, nasucul si buzele (inca in formare). Se dezvolta si oasele, mainile si picioarele, ale caror degete sunt inca unite, se lungesc si coada micului embrion dispare incet-incet. Deja s-a format si sexul viitorului bebe – insa nu se pot distinge inca organele genitale. Organele vitale sunt deja formate, continuandu-si dezvoltarea (deci inca exista un risc – mai mic, totusi – de aparitie a unor anomalii de dezvoltare).
….si viitoarea mamica:
Abdomenul tau incepe sa fie din ce in ce mai umflat – desi inca micut, cam cat o minge de tenis. Te poti confrunta cu dureri abdominale (uneori chiar usoare contractii) si de spate pentru ca uterul creste, insa acestea, daca nu sunt extrem de intense, sunt absolut normale. Foarte frecvente sunt, in saptamana 8 de sarcina, tulburarile gastro-intestinale: constipatie, arsuri stomacale, balonare. Ai grija sa nu iei medicamente pentru diminuarea acestor neplaceri si chiar nici ceaiuri de plante fara a-ti intreba intai medicul asupra riscurilor existente.
Cresterea in greutate trebuie sa fie, de acum, vizibila, cel mai mult in zona taliei. Sanii par chiar mai mari, caci corpul se pregateste in vederea lactatiei: areolele se inchid la culoare, sa maresc si pot aparea vene proemiente pe sani (varice, cauzate de intensificarea circulatiei sangvine) si mici protuberante numite „tuberculii lui Montgomery”. Sfarcurile sunt mai tari si poti elimina un lichid galbui. Acum se pot manifesta primele simptome ale pielii: devine uscata, apare acnee, apar pete sau se formeaza „masca gravidei”. Starile de greata continua sa te deranjeze – cel mai probabil, vei scapa de ele de abia in trimestrul doi al sarcinii.
Ce sa faci in saptamana 8 de sarcina:
Verifica cresterea in greutate
Daca inca nu ai luat deloc in greutate si suferi de stari de voma, trebuie sa fii extrem de precauta, sa vorbesti cu medicul si in special sa eviti deshidratarea prin consumul crescut de apa.
Control medical
Daca pana acum nu ai mers la primul control medical complet, ar fi vremea sa o faci. Nu uita sa faci o lista cu toate intrebarile si curiozitatile pe care le ai de la inceput. Nu uita sa iti intrebi medicul ce pastile contra durerilor si ce ceaiuri contra balonarii poti lua fara nici un risc.
Acte
Interesati-va si incercati sa completati ce acte va trebuie in vederea eliberarii certificatului de nastere la timp.
Cumparaturi
Ti-ai gasit deja hainute confortabile de gravida? Este foarte important sa cauti haine largi, comode si vaporoase (caci vei avea probleme cu transpiratia in exces) si incaltaminte plata. De asemenea, esential este sa iti achizitionezi un model, doua de sutiene speciale, care sa iti sustina bine greutatea crescuta a sanilor si care sa lase pielea sa respire: din bumbac. Nu e recomandat nici sa strangi sanii intr-un sutien prea fix, dar nici sa ii lasi liberi: muschii ce ii sustin nu pot suporta multa vreme greutatea lor.
Pielea
Daca ai acnee extrem de iritanta, intreaba medicul ce produse poti folosi, caci unele substante sunt daunatoare (in general, este ok acidul glicolic). Daca apare „masca gravidei”, fereste-te de expunere la soare si foloseste o crema cu protectie.
Vergeturi si celulita
Inca, poate, nu te confrunti cu aceste neplaceri, insa pana la sfarsitul sarcinii, ai toate sansele sa te sperii de atatea vergeturi si celulita! Incepe din timp „lupta”: cauta o crema speciala la farmacie (mentionand ca esti insarcinata cand o achizitionezi) si fa-ti zilnic mici si usoare masaje in zonele cu risc: picioare, posterior, burta (masaj foarte usor).
Dintii
Circulatia sangvina este intensificata, iar nivelul de sange crescut: ceea ce cauzeaza si varicele, dar si inflamarea si sangerarea gingiilor (care poate duce la o infectie). Ai, deci, mai mult ca niciodata grija la igiena dentara: foloseste o pasta speciala contra sangerarii gingiilor, spala-te macar de doua ori zilnic cu ea (nu uita sa periezi usor si limba!) si foloseste si apa de gura. Daca gingiile sangereaza frecvent, prezinta-te la dentist.