Ingrijirea unui copil bolnav presupune luarea unor masuri adecvate acasa si urmarirea atenta a simptomelor si evolutiei bolii, pentru a vedea cand si daca este necesara interventia unui medic. Acest articol se refera la cea mai comuna afectiune pe care o are orice copil mic: raceala. Oricat de mult il ingrijesti pe micut, ii intaresti sistemul imunitar si il feresti de conditii insalubre sau riscante, el tot va raci! Nu exista copil care sa nu raceasca destul de frecvent in timpul primei copilarii – sistemul lor imunitar inca nu este pe deplin dezvoltat (iar banala raceala chiar il ajuta sa se dezvolte).
Insa primele dati cand copilul mic raceste, tu te poti speria sau poti sa crezi ca nu l-ai ingrijit destul de atent. Stai linstita, ia masurile adecvate pentru ingrijirea unui copil bolnav si urmareste atenta evolutia racelii si modul in care se diminueaza sau nu simptomele.
Sfaturi pentru ingrijirea unui copil bolnav
Este raceala? Esti sigura ca micutul a racit daca: nu prea are pofta de mancare, pare letargic si doarme mai mult (sau cateodata este cam agitat din cauza nervozitatii cauzate de neplaceri), ii curge nasucul, are o respiratie greoaie, ii lacrimeaza ochii si face febra. Acestea sunt simptomele cele mai frecvente ale oricarei raceli, atat la copiii mici, cat si la adulti.
Febra. Febra este simptomul de care trebuie sa ai cel mai mult grija, sa o verifici regulat si sa observi daca scade. Initial, daca febra nu este prea mare, este mai bine sa nu ii dai imediat Ibuprofen sau paracetamol, ci sa il ingrijesti, sa ii asiguri odihna si alimentatia potrivita si sa vezi daca scade de la sine in prima zi. Daca nu, da-i fie Ibuprofen, fie paracetamol, insa in doze mici (niciodata aspirina la copiii mici).
Hidratare. Raceala cauzeaza deseori deshidratare, deci in lupta impotriva acesteia, este bine sa ii dai copilului cat mai multa apa, ceai, lapte si supe de pui. Acestea ajuta si sistemul imunitar – in special laptele si supa de pui. Chiar daca nu are pofta de mancare, convinge-l sa le consume.
Odihna. Lasa-l sa se odihneasca si sa doarma cat simte nevoia. Trezeste-l doar pentru a-l convinge sa manance si sa bea lichide. Odihna este foarte importanta pentru copiii raciti.
Temperatura camerei. Asigura-i o temperatura adecvata – nu creste prea mult temperatura si nici nu il infofoli in prea multe paturi. Cel mai bine este sa lasi o temperatura doar putin crescuta in camera, de vreo 18-20 de grade si sa il intrebi daca ii este frig invelit cum e de obicei (daca da, adauga o patura, dar nu il incomoda cu prea multe). Umiditatea din camera este si ea importanta: poti pune un castron cu apa pe calorifer.
Desfundarea nasului. Nasul infundat il deranjeaza pe micut, asa ca aplica picaturi regulat si indeparteaza mucozitatile.
Alimentatia. In ingrijirea unui copil bolnav, este important ca acesta sa se hraneasca cu alimente sanatoase. Desi cel mai probabil nu va avea pofta de mancare, incearca prin orice metode sa il convingi sa manance – spune-i ca se va face bine daca mananca, ca va primi ceva frumos…
Fara alimentatie, organismul nu va invinge raceala atat de usor. Ce sa ii oferi: legume verzi (broccoli si spanac, desi nu foarte populare, sunt extrem de recomandate – incearca sa le gatesti in asa fel incat sa arate atragator, colorat), fructe sau sucuri de fructe naturale (sucurile de citrice sunt bune), lactate si lapte, cereale cu lapte, supa de pui (din legume si carnita de pui – este un remediu popular, dar si extrem de eficient), ceai cu multa miere (mierea trateaza eficient raceala).
Medicamente. In ingrijirea unui copil bolnav, multe mame presupun ca e cel mai bine sa ii ofere medicamente. In afara de Ibuprofen sau paracetamol, abordeaza cu precautie orice alt medicament, in special daca cel mic are sub 5 ani. Este mai bine sa iti suni medicul si sa il intrebi ce ii mai poti da si dozajul exact, caci unele remedii medicamentoase pot avea efecte neasteptate. Deci daca micutul are probleme legate si de tuse, de exemplu, intreaba intai un specialist. NU ii da niciodata in caz de raceala antibiotice, decat daca le prescrie medicul – antibioticele nu prea au efect in cazul racelii sau al gripei.
Remedii traditionale. Decat sa il umpli inutil cu medicamente, este bine sa incerci si unele remedii traditionale, din batrani – bunicile noastre stiau ce fac si ne scapau uneori foarte rapid de raceala, nu-i asa? Poate iti amintesti ca, atunci cand tuseai si te durea in piept si gat, bunica iti punea fie o compresa care continea boabe de mustar pisate si incalzite, fie mamaliga calda invelita in prosop!
Sau trucul cu sosetele umezite in otet. Sau chiar invelirea intregului corp intr-un cearceaf ud. Astfel de trucuri chiar au efecte – insa uneori doar temporare, asa ca daca febra revine, este totusi necesar un medicament sau chiar interventia medicului. Ce sa nu faci: nu ii face bai nici calde, nici reci cu spirt (au mai mult efect negativ si spirtul irita) si nici masaje cu spirt.
Medicul. Urmareste cu mare atentie evolutia febrei – este cel mai riscant simptom. Daca dupa o zi – o zi jumatate de tratament acasa, febra depaseste 38 de grade Celsius si nu da semne ca scade, iar copilul se simte la fel de rau, suna medicul si cere-i sfatul (intreaba-l ce mai poti face si cand e cazul sa vii cu micutul la consultatie).