Bunele maniere la masa includ si maniera in care bem civilizat. De cele mai multe ori suntem etichetati de celelalte persoane alaturi de care servim masa, in functie de felul in care mancam sau bem. Aceste norme trebuie cunoscute de fiecare dintre noi si bineinteles ele trebuiesc adoptate de fiecare data cand suntem in compania altor persoane. De felul in care ne comportam la masa, dar si in societate depinde evolutia noastra in cercul de prieteni sau cunostinte. Viata sociala a fiecaruia dintre noi fiind extrem de influentata de atitudinea si gesturile pe care le facem atunci cand ne asezam la masa.
Iata cateva dintre cele mai comune probleme cu care ne confruntam si despre care nu stim cel mai adesea, daca sunt permise sau nu, daca ne confera o eticheta proasta sau una favorabila:
Atunci cand ne asezam la masa, iar masa este pregatita, nu trebuie sa ne umplem farfuriile cu portii uriase. Este de preferat sa gustam cate putin din fiecare preparat, decat o portie mare dintr-unul singur. De asemenea, daca este vorba despre un singur preparat trebuie sa lasam gazda sa ne serveasca, ea determinand portiile;
In timp ce se mananca este de preferat sa nu existe zgomote adiacente, in afara momentul in care ati inceput o conversatie, ce se poate continua in tihna in timp ce mancati si care bineinteles nu ii deranjeaza pe ceilalti invitati. In cazul in care conversatia dumneavoastra deranjeaza pe oricare dintre invitati, este de preferat ca aceasta sa inceteze pana cand masa s-a incheiat, permitandu-i astfel fiecaruia sa isi serveasca pranzul sau cina in liniste;
Fie ca servim o bautura racoritoare, una alcoolica sau apa pur si simplu, paharul nu trebuie golit dintr-o inghititura. Este de preferat sa serviti inghitituri mici. Lichidul nu trebuie plimbat prin gura, in nici un caz nu trebuie sa faceti gargara cu el, ci trebuie inghitit pur si simplu, fara ca acest moment sa fie intarziat la nesfarsit;
In cazul in care ati inceput sa mancati, este de preferat sa terminati acest proces inainte de a servi din bautura ce va este oferita;
Suflatul in pahar pentru a produce bule este absolut interzis;
Daca ati fost serviti cu un pahar plin ochi, va trebui sa il luati cu grija de pe masa si sa sorbiti inghitituri mici, pana cand il aduceti la un nivel cat de cat normal. In nici un caz nu va ridicati de la masa pentru a sorbi din pahar, acest lucru nu va face decat sa atraga atentia asupra dumneavoastra si eventual sa ii deranjeze de la masa pe ceilalti invitati;
Paharul nu trebuie scurs pana la ultima picatura, el nu trebuie in nici un caz dat peste cap;
In cazul in care ati primit o bautura ce este aromatizata cu o felie de fruct ce poate fi stoarsa (de obicei citrice precum lamaia sau portocala), folositi doua degete pentru a stoarce felia respectiva si faceti acest lucru deasupra paharului. Dupa ce ati stors suficienta zeama, lasati felie de fruct pe marginea farfuriei cu care va este servita bautura;
Jocul cu paharul este des intalnit, persoanele care nu au stare si nu au ce face cu mainile este mai bine sa renunte la acest obicei. Paharul nu trebuie atins decat in cazul in care doriti sa beti din el, in caz contrar el trebuie lasat sa se odihneasca pe masa;
Deseori suntem serviti cu bauturi ce sunt frumos decorate cu frisca, insotita de cele mai multe ori de diferite topping-uri. In cazul in care sunteti pusi in fata unei astfel de bauturi va trebui sa soarbeti usor din paharul sau ceasca in care este servita bautura. Este foarte posibil sa va murdariti buza superioara sau varful nasului, asadar va trebui sa aveti acest lucru in vedere si sa va stergeti discret cu un servetel. De asemenea, puteti servi frisca cu lingurita ce se alatura unui astfel de preparat, reducandu-i volumul in asa fel incat sa puteti bea fara grija de a va murdari;
In cazul in care bautura trebuie indulcita mai mult decat este deja, iar bolul cu zahar nu se afla in preajma dumneavoastra, este indicat sa rugati o persoana ce se afla in aproprierea acestuia sa va inmaneze bolul, decat sa va ridicati din proprie initiativa si sa il luati de pe masa. Este foarte posibil ca in momentul in care va intindeti peste masa sa daramati un pahar, de asemenea ridicarea dumneavoastra de la masa va atrage in mod sigur atentia tuturor catre dumneavoastra, lucru cat mai de evitat.
In momentul in care ati primit bolul cu zahar, puteti folosi lingurita cu care acesta este dotat pentru a adauga zahar in bautura, insa nu o puteti folosi in nici un caz pentru a amesteca propria bautura. In cazul in care bolul de zahar nu are alaturi o lingurita, o puteti folosi pe a dumneavoastra sau puteti cere una, in cazul in care nu v-a fost oferita deja. Daca lingurita a fost deja introdusa in bautura, va recomandam sa o stergeti cu un servetel inainte de a o introduce in zahar. Este interzis sa introduceti in zahar lingurita umezita din paharul dumneavoastra. Puteti amesteca bautura abia dupa ce ati terminat de adaugat suficient zahar.
Este bine sa stim cum sa bem civilizat atunci cand suntem invitati la masa. Bunele maniere au un rol important in viata noastra, iar mai sus am incercat sa va punctam cateva din cele mai importante situatii cu care va puteti intalni atunci cand sunteti invitati la masa.