Amurul alb este o specie de pește din familia Ciprinidae, cunoscută și cu numele de cteno, amur, cosas. Apare în lacurile și iazurile din regiunile de șes la noi în țară, unde a fost aclimatizat. Ca specie provine din China, dar în prezent a fost răspândit și în alte țări din Europa.
Are lungimea corpului de 50-60 cm și greutatea de 4-7 kg. Dacă are hrană din abundență, acest pește poate ajunge la dimensiuni impresionante. În cazuri excepționale un exemplar adult poate avea 1,2-1,4 m și greutatea în jur de 30-40 kg. Denumirea sa științifică este Ctenopharyngodon idella.
Amurul alb este un pește de consum, pescuit la fel ca și crapul. Are aspectul asemănător cu roșioara și cleanul iar uneori este confundat cu crapul românesc. Corpul său este lung, aplatizat pe părțile laterale, acoperit de solzi deși, lucioși. Coloritul este gri cu reflexii verzui pe partea ventrală, gri-argintiu pe părțile laterale și albicios pe partea ventrală. La mijlocul părții superioare a corpului se poate observa înotătoarea dorsală care este destul de scurtă, are doar câteva radii (în jur de 7), iar forma ei este trapezoidală.
Pe partea opusă, inferioară a corpului, sunt poziționate aripioarele ventrale, rotunjite, în pereche, iar la mijlocul distanței dintre ele și înotătoarea caudală apare înotătoarea anală care este mică, la fel ca și cea dorsală (are 7-8 radii). Aripioarele pectorale sunt alungite și în pereche, situate mai aproape de zona inferioară a corpului.
Înotătoarea caudală este adânc bifurcată, astfel că apare alcătuită din doi lobi simetrici. Coloritul înotătoarei dorsale și caudale este întunecat. Capul este de formă triunghiulară, ochii mari, gura semiventrală.
Hrana acestui pește este alcătuită din alte specii de pești, râme, plante acvatice, larve și insecte acvatice. Reproducerea are loc dacă temperatura apei este de 20-30 grade Celsius. De asemenea, viteza fluxului apei trebuie să fie măcar de 1-2 m/sec. Femelele ajung la maturitatea sexuală când au lungimea corpului de 90 cm și vârsta de 5-7 ani.
O singură femelă depune un număr foarte mare de icre, câteva zeci de mii, diametrul acestora fiind în jur de 1,2-1,4 mm. Aceste sunt depuse la suprafața apei, apoi ele se umflă și sunt duse de curentul apei. După eclozare apar larvele care după 7 zile au deja lungimea corpului de 8 mm, ele se hrănesc singure și înoată liber în apă. La 21 de zile ajung la lungimea corpului de 15 cm, iar dieta lor constă din plante acvatice.
Video – Specii de pești – Amurul alb (Ctenopharyngodon idella):