Separarea timpurie între bebeluş şi mamă poate afecta negativ dezvoltarea micuţului

0
1059
Bebelus
Bebelus

Orice specialist recomandă părinţilor să evite o separare prelungită între bebeluş şi mamă (în special dacă lipseşte nu numai mama, ci şi tatăl). Aceasta măcar în primii doi ani de viaţă, atunci când micuţul îşi formează ataşamentul şi când are cea mai mare nevoie de prezenţa activă a protectorilor lui.

Teoria cunoscută a ataşamentului (iniţiată de psihiatrul specialist în copii John Bowlby şi psihologul Mary Ainsworth) precizează că relaţia iniţială din primii ani dintre bebeluş şi mama sa va influenţa nu numai tipurile de relaţii pe care le va avea acesta pe parcursul vieţii, ci şi bunăstarea sa emoţională.

După naştere, fiinţa are nevoia de ataşament, de prezenţa constantă, fără întreruperi confuze, a unui protector. Separările între micuţ şi persoana faţă de care a format ataşament (de obicei, mama) îi provoacă daune, afectând pe termen lung dezvoltarea sa. În primii ani de viaţă, copilul nu se simte în siguranţă decât în prezenţa protectorului.

Ce înseamnă o separare prelungită dintre bebeluş şi mamă? Este evident că nu se poate ca mama să fie în permanenţă alături de copil. O separare care ar avea posibile efecte negative o constituie cea care depăşeşte o perioadă de o săptămână, cel puţin în primii doi ani de viaţă. Cu cât separările se întâmplă mai des, cu atât bebeluşul suferă mai mult consecinţele.

În schimb, perioade scurte, dar frecvente de separare între mamă şi bebeluş (de exemplu, dacă aceasta se întoarce la locul de muncă şi lipseşte aproape zilnic câteva ore) are efecte mai puţin severe. Aceasta cu condiţia ca mama să asigure în timpul în care e prezentă apropierea faţă de micuţ, răspunzând la chemările sale. Specialiştii recomandă în asemenea situaţii ca mama să doarmă noaptea în pat cu copilul pentru a consolida ataşamentul (şi dacă se poate, să alăpteze).

În special în primul an de viaţă, bebeluşul nu are înţelegerea timpului: pentru el, dacă mama nu este acolo şi nu vine odată ce o cheamă este egal cu faptul că mama sa nu mai există.

Bebeluș, Foto: takvim.com.tr

Ce efecte negative are separarea timpurie între bebeluş şi mama sa?

Psihologii ce au studiat fenomenul au observat diverse efecte negative, care deseori rămân persistente la vârste mai mari. În primul rând, o separare prelungită, în special dacă se repetă, va forma un tip de ataşament nesigur faţă de mamă, ceea ce va duce la o relaţie tensionată, conflictuală între copil şi părinte după ani.

Ataşamentul sănătos, sigur, se formează doar dacă persoana de referinţă (mama, de obicei) este prezentă, dacă răspunde chemărilor bebeluşului ei. Dacă mama se asigură că e prezentă în primii doi ani de viaţă, atunci se diminuează mult anxietatea de separare. Copiii ce formează un ataşament nesigur vor trăi această anxietate, caracterizată de sentimente de furie şi tristeţe imediat ce părintele pleacă (copilul plânge, ţipă, nu poate fi liniştit şi alinat până ce mama nu se întoarce). Copiii ce au avut mama aproape vor accepta cu mai multă uşurinţă după primii doi ani o separare, deoarece au încredere că părintele se va întoarce.

Citește și:  Știai că ai un bebeluș inteligent ce învață conștiincios încă din prima zi?

În cazul unei separări bruşte şi prelungite sau permanente (decesul mamei, plecarea ei) efectele sunt dezastroase: copiii care îşi pierd mama în primii doi ani de viaţă dezvoltă adesea tulburări psihice, dar au şi probleme cognitive (nu îşi dezvoltă limbajul, logica).

Chiar în cazul unei separări temporare, de mai mult de o săptămână (mai ales dacă aceasta se repetă), se pot observa două efecte care se prelungesc până la vârste mai mari: negativitatea copilului faţă de părinte şi agresivitatea sa.

O dezvoltare armonioasă este posibilă doar într-un mediu stabil, cu o rutină constantă, lucruri ce depind în mare măsură de prezenţa mamei. Efectele negative ale unei separări pot fi totuşi diminuate şi chiar evitate dacă bebeluşul rămâne în grija unei persoane cunoscute, apropiate, faţă de care a format ataşament, cum ar fi tatăl sau bunicii. De asemenea, în cazul unei separări, este important ca copilul să rămână acasă, în mediul familiar şi să se continue rutina sa de zi cu zi.

Când mama pleacă, ea trebuie să se asigure că nu va lipsi mult timp. De fapt, natura a făcut în aşa fel încât şi mama să simtă nevoia de a fi lângă micuţul ei. Odată ce nu îl are aproape, ea va simţi curând nevoia de a se întoarce la el.

Puii au nevoie de mama lor, este o nevoie de bază. Puii de om au cu atât mai mult nevoie de aceasta, fiind incapabili să supravieţuiască singuri mulţi ani (oamenii se dezvoltă mult mai greu decât alte specii, la care puii devin apţi de a supravieţui pe cont propriu rapid, de obicei în aproximativ un an).

S-a sugerat că nevoia puiului de prezenţa mamei are la bază nevoia sa de hrană. Nu este aşa: un experiment impresionant pe pui de maimuţă dovedeşte nevoia de afecţiune, de apropiere, confort. Cercetătorii au pus nişte pui de maimuţă într-un habitat alături de o păpuşă maimuţă care avea blană şi una din sârmă, fără blană. Deşi cea cu blană nu dădea lapte, în timp ce cea din sârmă secreta lapte, puii s-au apropiat şi au căutat protecţie şi alinare la sânul păpuşii cu blană. Aceasta deoarece ea arăta, mirosea şi se simţea cum ar trebuie să arate, să miroasă şi să se simtă o mamă maimuţă… Aşadar, puiul are nevoie de apropierea şi iubirea mamei sale…

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.