Despre bebe…
In saptamana 9 de sarcina, vorbim oficial despre un fat (aceasta data este acceptata de catre medici ca fiind cea de trecere de la embrion la fetus). Cuvantul latin fetus semnifica progenitura, pui. Forma fatului devine mai asemanatoare ca cea a unui mic omulet (a disparut coada embrionului), iar marimea lui deja a ajuns la 2,5, chiar 3 centimetri. Capul este tot foarte mare, dar se dezvolta foarte repede si mainile si picioarele.
Deja se misca destul de flexibil acolo, inauntru (nu il poti simti inca), articulatiile lui sunt formate si fatul se poate intoarce si indoi. Se dezvolta si ochii si pleoapele (ce vor ramane inchise inca mult timp, protejand ochii), corzile vocale si inima deja are patru camere (poti auzi pulsul micutului la medic prin ultrasunete).
…si viitoarea mamica:
In saptamana 9 de sarcina, este posibil sa nu mai ai mari probleme cu greata si cu starile de varsaturi. In unele cazuri foarte norocoase, simti si ca oboseala se diminueaza. Totusi, in alte cazuri, poti sa observi ca inca ai greturi foarte intense (mai ai inca cateva saptamani si ar trebui sa scapi de ele permanent, odata cu trimestrul doi de sarcina).
Inca un lucru bine de stiut: incepand cu aceasta saptamana de sarcina, este foarte probabil sa resimti o crestere a libido-ului, a dorintei sexuale – datorita nivelului ridicat de hormoni. Nu este nimic in neregula si daca medicul nu te sfatuieste altfel (in cazul de sarcina cu risc crescut) te poti bucura in continuare de o viata sexuala activa (un sfat pentru mai incolo, cand burtica ta te va incomoda: pozitia sexuala lingurita).
Ar trebui sa fie destul de vizibila cresterea in greutate, mai ales in jurul taliei si al soldurilor. In caz contrar si daca inca vomiti foarte des, hidrateaza-te intens si sfatuieste-te cu medicul tau. Poti sa ai mici sangerari vaginale – doar daca ai dureri intense si sangerarea este puternica este un semn de pericol. Incepe sa ti se ingreuneze respiratia si chiar te confrunti cu scurgeri din nas (sangerari sau mucozitati), ceea ce cauzeaza probleme cu somnul. Sanii sunt in mod clar mai mari si mai fermi – marimea lor uneori se dubleaza!
Ce sa faci in saptamana 9 de sarcina:
Somnul
Respiratia greoaie, faptul ca se poate sa fi inceput cu sforaitul (aproape toate femeile insarcinate sforaie) si starea de oboseala iti pot provoca probleme cu somnul. Incearca toate sfaturile care se dau si celor care au probleme cu somnul fara a avea un bebe: camera aerisita bine, asternuturi comode si moi, temperatura medie (nu prea crescuta), fara lumini (nu te uita in pat la TV inaintea culcarii – mai bine citesti o revista sau carte si stingi veioza imediat ce ti se face somn), fara zgomote (daca zgomotele de pe strada sunt intense, foloseste dopuri).
Hidrateaza-te bine in timpul zilei, insa cu o ora-doua inainte de culcare, evita sa bei multa apa sau ceai, pentru ca te vei trezi pentru a te duce la toaleta. Nu dormi pe burta sau pe spate – ingreuneaza respiratia si digestia. Pe o parte – in general, pe partea stanga – este cel mai bine.
Activitate fizica
Miscarea fizica usoara, insa regulata, este foarte importanta in mentinerea unui tonus fizic si psihic si a unei stari de sanatate si rezistenta. S-a spus si in celelalte articole: chiar daca nu ai fost niciodata un fan infocat al activitatii fizice, acum este foarte important sa eviti sedentarismul. Nu trebuie nici sa te fortezi sau sa te obosesti (si asa esti obosita), insa anumite tipuri de miscare precum plimbarile, inotul, gimnastica acvatica, yoga, gimnastica aerobica speciala pentru gravide – toate acestea iti ofera chiar o stare de relaxare si alunga epuizarea.
Ai grija sa: bei aproximativ jumatate de litru de apa inainte de miscare si sa te opresti putin oricand simti ca nu respiri bine. Fara sporturi care prezinta risc de cazaturi sau alte lovituri: jogging, fotbal, tenis, mersul pe bicicleta (in afara de bicicleta din sala de sport), fitness la aparate dificile.
Caldura
Chiar din saptamana 9 de sarcina, poti vedea ca incepi sa te incalzesti mult mai rapid si sa transpiri abundent, desi inainte nu aveai asemenea probleme! Ce sa faci: poarta materiale care iti lasa pielea sa respire si care sa nu te stranga, bea multa apa (ai grija, poti sa fii tentata sa bei apa foarte rece – nu este bine, apa trebuie sa aiba o temperatura mai apropiata de cea a camerei), evita sa faci bai fierbinti sau sa mergi la sauna!
Relaxare
Daca pana acum ai fost ferita de starile obisnuite de anxietate si nervi, s-ar putea, totusi, sa nu scapi de ele. De aceea se insista atat de mult pe relaxare, activitati placute, odihna si miscare fizica (care calmeaza). Cauta si cursuri despre diferitele tehnici de relaxare, de meditatie si de respiratie (la cursurile prenatale vei invata toate acestea, insa in primul pas, poti citi si singura acasa ce sa faci pentru a te relaxa).