Parintii se asteapta la rezultate scolare foarte bune de la copilul lor, ceea ce este de inteles. Insa ei se asteapta uneori ca scoala singura sa formeze copilul si sa il stimuleze pozitiv, in situatia in care sistemul scolar actual este inca unul destul de rigid, care, in loc sa formeze un absolvent cu aptitudini de a se adapta si de a se descurca in societate si pe piata muncii, formeaza un robot care a invatat sa faca mecanic ceea ce i se cere sau un absolvent care dispretuieste invatarea.
Ce este important: sa te astepti ca un copil sa invete totul si sa fie elev de nota 10 la toate materiile – sau sa intelegi faptul ca rezultatele scolare, performanta scolara nu poate fi constanta, ea variind in functie de multi factori? Parintele care se multumeste sa ii spuna copilului „invata”, „scoala e importanta”, „ma astept sa nu iei nici o nota sub 9”, este orb la acesti factori de care depinde performanta copilului, motivarea sa si capacitatea sa de a se ridica la nivelul asteptarilor.
Mai mult, copilul care a muncit automat sa capete numai 9 si 10 va fi o persoana dezvoltata multilateral, sau mai degraba o persoana ce a invatat mecanic, fara insa a-si forma aptitudini complexe si fara a se axa pe un domeniu de interes personal, fiind modelul „cate putin din toate”?
Realitatea este ca atat sistemul scolar, cat si parintii valorizeaza prea des doar rezultatele scolare concrete ale unui copil, iar daca acestea nu se conformeaza asteptarilor, vina este atribuita copilului, care nu invata destul! Ca parinti insa, este necesar sa cunoastem perspectiva larga, pentru a putea stabili ce factori impiedica performantele copilului; caci copilul nu este mereu un copil lenes care nu doreste sa lucreze la sarcinile sale scolare. In plus, copiii la scoala nu sunt stimulati deseori pozitiv sa lucreze, sa invete, sa se formeze!
Factorii de care depind rezultatele scolare ale copilului
Sistemul scolar, scoala ca institutie – sistemul actual si curriculumul ofera o cantitate impresionanta de informatie bruta, informatii diverse si complexe, transmise insa intr-un mod inca prea rigid de predare, intr-un mod ce favorizeaza sau impune chiar elevilor sa invete fara sa inteleaga des ce invata!
Copilul nu intelege deseori nici informatia oferita si de aceea nu intelege si la ce ii este utila (clasica intrebare „cu ce ma ajuta?”); iar adevarul este ca acea informatie nu il ajuta des cu mult – deoarece nu ii formeaza aptitudini, ci doar ii incarca mintea. Informatia este transmisa fara a se tine cont de capacitatea de a intelege a copilului, de cunostintele sale, dar si de valoarea acesteia pentru copil. Exista un real conflict intre ce i se ofera ca informatie copilului la scoala si ceea ce copilul considera ca este important si ca are un rost sa invete.
Nu numai ca se ofera prea multa informatie diversa deodata – cunostintele transmise la scoala sunt transmise prin predare mecanica, des fara explicatii la nivelul copilului. Iar de la copil se asteapta sa aiba rezultate scolare bune prin invatarea si reproducerea automata, fidela a informatiilor („tocit”). Asadar, deseori, rezultatele bune inseamna a invata sa memorezi mecanic, nu a-ti forma mintea!
Sistemul scolar, dar si parintii uneori, creeaza un mediu scolar competitiv, in care copiii sunt etichetati si ierarhizati in functie de rezultatele lor scolare. Un copil fara incredere in sine, odata etichetat ca elev mediocru sau elev prost, odata ce este comparat cu alti copii care sunt „mai buni”, va crede aceste etichete, fara a considera ca poate mai mult. Mediul competitiv este unul nu stimulant, ci descurajator pentru un copil vulnerabil.
Se ofera cunostinte teoretice si se formeaza mult prea putin aptitudini practice (in afara de scris, citit, calculat si memorat automat)! Cunostintele sunt asimilate pasiv de catre copil, fara ca el sa fie implicat in predarea materialului. Exersarea tehnicilor de invatare, aptitudinilor practice, incurajarea inovarii si creativitatii, incurajarea dezbaterilor – acestea sunt umbrite de transmiterea rigida de informatii. Predarea este pasiva, lipsita de inovatie si creativitate, copilul trebuie sa reproduca informatia automat, iar probele de evaluare sunt des moduri de a speria si pedepsi copilul, nu moduri de a il incuraja si a ii arata la ce nivel a ajuns. Copilul devine uneori dezinteresat, presat si respinge scoala.
Scoala suprasolicita des copilul – atatea ore, atatea materii scolare diferite una dupa alta, atatea teme si teste. Ca adult, ganditi-va: ati mai avea astazi putere, vointa si rabdare sa treceti prin toate acestea, fara a protesta si fara a observa cat de rigid si inadecvat este intreg sistemul?… Rezultatele scolare depind de cat i se cere copilului – cu cat i se cere prea multe in timp scurt, cu atat il descurajeaza.
Scoala se bazeaza pe o educatie fortata, pe autoritatea profesorului si ignora interesele sau trebuintele reale de invatare-formare ale unui copil. Ceea ce atrage rezistenta si protestul copilului. Intr-adevar, copilul astazi este mai liber sa protesteze si sa incalce regulile – insa nu pentru ca nu mai exista un sistem autoritar, ci pentru ca s-a renuntat intr-o anumita masura la autoritatea impusa prin frica (pedepse fizice). Exista nostalgici care pun pe seama „imblanzirii” educatiei faptul ca atati copii azi sunt nerespectuosi, obraznici, chiar devianti. Insa nu lipsa pedepselor fizice duce la atitudini de protest si rebeliune, ci ignorarea trebuintelor si nevoilor copilului si lipsa educatiei si comunicarii acasa (copilul era impotriva autoritatii si inainte, doar ca ii era frica sa se exprime)…
Rezultatele scolare tin in mare masura si de trasaturile copilului si de modul de a se adapta. Copilul anxios, timid, introvertit, fara incredere in sine are de la inceput sanse mici intr-un mediu inchis, rigid si competitiv, in care se evaluaza si se ierarhizeaza constant. Unii copii devolta fobia scolara, care ii impiedica sa obtina performante, oricat invata acasa (copilul lucreaza acasa, insa la scoala pare sa uite orice).
Rezultatele scolare sunt influentate si de situatia familiala: in afara de stilul ales de parinti pentru a il stimula (negativ – prin comparatii, critici si asteptari exagerate, sau pozitiv – prin sprijin, exemple, incurajari si asteptari clare, insa realiste), mediul familial in general conteaza in mare masura. Copilul care trece printr-o criza in familie va fi prea preocupat de probleme incat sa se poata axa pe altceva.
In final: ce inseamna pana la urma rezultatele scolare ale copilului vostru? Inseamna masura in care el a fost expus si in care a perceput si s-a adaptat la toti factorii de mai sus. Insa nu inseamna totul: rezultatele scolare foarte bune nu sunt garantia succesului, la fel cum rezultatele mediocre nu sunt semnul viitorului esec!! A avea rezultate satisfacatoare este ceea ce trebuie sa impuneti clar copilului; insa in acelasi timp sa tineti minte ca nu nota il face un copil destept, descurcaret, capabil.
Ce invata scoala si se cere apoi pe piata muncii de la persoana nu se impaca! Pe piata muncii se cere nu o persoana toba de cunostinte diverse si care face ceea ce i se cere automat, ci se cere o persoana care poate cauta noi solutii, care este inovativa, care este specializata intr-un domeniu (nu care stie putin din fiecare), care este descurcareata, sociabila, deschisa, care poate identifica si rezolva probleme noi, care coopereaza amiabil cu ceilalti.
Deci nu rezultatele scolare excelente asigura viitorul bun al copilului, ci stimularea sa de a se perfectiona continuu, de a fi deschis noutatii, de a invata lucruri diverse si de a isi gasi domeniul potrivit (aici pot interveni cu succes parintii, largindu-i copilului perspectiva a ce inseamna educatia si formarea).
Ca parinte, este normal sa va asteptati la rezultate bune, insa nu impuneti asteptari prea mari si prea stricte: nu ii cereti nici sa fie elev de nota 10, nici sa fie bun la toate! Cereti-i sa fie foarte bun la materiile care se potrivesc aptitudinilor sale si sa fie elev mediu la restul (dupa clasele primare devine evident ce domenii sunt potrivite aptitudinilor personale ale copilului); asadar, cereti performante acolo unde stiti ca copilul este apt si capabil de a le obtine, talentat; si cereti rezultate medii, satisfacatoare in rest – a fi bun la tot este o cerinta inadecvata…
Incurajati-l si spuneti-i ca poate fi mai bun, insa nu ii cereti sa fie cel mai bun! Ajutati-l la teme si supravegheati-l, insa nu faceti o drama dintr-o nota mai mica! Spuneti-i ca scoala are un rol important si ca nu trebuie sa uite sa lucreze pentru rezultate acceptabile, insa nu il comparati cu alti copii: „X de ce poate si tu nu poti?”… Cereti-i sa lucreze si sa invete serios, in special unde nu se descurca, insa nu-l faceti sa se simta incapabil prin critici. Si cel mai important, nu va bazati doar pe scoala pentru a va forma copilul – educatia se face si acasa, prin transmiterea de cunostinte, de valori, dar si prin exersarea noilor aptitudini!
