Timp liberSpecii de pești de acvariu: peștele Pygocentrus nattereri, piranha cu burtă roșie

Specii de pești de acvariu: peștele Pygocentrus nattereri, piranha cu burtă roșie

Pygocentrus nattereri sau piranha cu burta rosie face parte din familia Characidae, genul Pygocentrus si este un peste cu un aspect interesant. Este originar din America de Sud, fiind intalnit cu precadere in Bazinul Amazonian, pe coasta nordica a Braziliei si in Bazinul Paraguay si in fluviul Paraná. De-a lungul timpului, piranha cu burta rosie si-a castigat reputatia de cel mai feroce peste de apa dulce din intreaga lume. Numele “piranha” provine dintr-un dialect indian numit Tupi in care “pira” inseamna “peste”, iar “ranha” inseamna “dinte”.

De curand au fost realizate unele cercetari asupra acestei specii si s-a descoperit ca, in momentul in care pestii se intrec pentru a ajunge la sursa de hrana, acestia scot niste sunete foarte ciudate asemanatoare latratului unui caine. Cercetatorii au realizat ca aceste sunete sunt emise de catre pesti cu scopul de a-i inlatura pe presupusii adversari. Piranha cu burta rosie mai scot astfel de sunete si in momentul in care se simt amenintati si atunci cand sunt prinsi.

Corpul acestor deosebiti pesti este masiv si are o forma ovala. Piranha cu burta rosie pot atinge pana la 33 cm lungime, iar greutatea maxima este de 3,5-4 kg. Culoarea corpului este gri metalizat si, dupa cum spune si numele, abdomenul este rosu, culoarea intensificandu-se la maturitate. Dantura este foarte puternica, iar dintii sunt foarte ascutiti. Se spune ca bastinasii din sudul Americii foloseau dintii acestor pesti pentru a realiza mici arme sau unelte.

Avand in vedere ca piranha cu burta rosie este, dupa cum am spus si anterior, unul dintre cei mai agresivi pesti de acvariu din intreaga lume, este recomandat doar celor care sunt foarte experimentati in acvaristica.

Piranha cu burta rosie are nevoie de un acvariu mare, de aproximativ 300 l. Acesta trebuie sa fie foarte atent decorat, in special cu plante de suprafata si multe ascunzatori. Apa trebuie sa fie foarte bine filtrata si oxigenata, iar temperatura acesteia sa fie cuprinsa intre 23-27º C. Duritatea trebuie sa fie cuprinsa intre 15-20GH, iar pH-ul intre 5,5-7,0. Chiar daca pot fi tinuti in acelasi acvariu cu alti pesti de dimensiuni mari, piranha vor fi in continuare agresivi, de aceea acvaristii specializati in cresterea acestor exemplare nu obisnuiesc sa populeze acvariul pestilor piranha cu alte specii.

Pygocentrus nattereri

Dieta pestilor piranha cu burta rosie trebuie sa fie cat mai variata atunci cand acestia sunt tinuti in captivitate. Daca in mediul natural piranha se pot hrani cu prada vie sau cu pesti morti, in captivitate foarte multi acvaristi recomanda hranirea lor cu un tip de carne foarte slaba precum inima de vita si nevertebrate: creveti si crabi.

In special atunci cand sunt mici, acesti pesti vor manifesta un comportament agresiv intre ei si vor fi observati muscandu-se de inotatoare.

Dimorfismul sexual nu este deloc usor de observat, de aceea reproducerea este complicata in captivitate. In mediul natural, piranha cu burta rosie se reproduc in sezonul ploios, mai precis intre lunile aprilie-mai. Masculul construieste un cuib printre pietre si plante asteptand ca femela sa vina sa depuna icrele.

In timpul perioadei de reproducere, masculii de piranha devin foarte teritoriali si isi vor proteja cuibul. Dupa eclozare, ambii parinti isi vor ingriji alevinii. Alevinii sunt “inarmati” cu dinti puternici si ascutiti inca de la sosirea lor pe lume.

Pestii piranha cu burta rosie reprezinta un adevarat mister pentru foarte multi dintre acvaristi si chiar si pentru persoanele care nu au cochetat cu acvaristica. Aceasta deosebita specie a avut parte de un puternic simbolism in unele realizari cinematografice precum “Piranha” din anul 1978 sau “Piranha II: The Spawning” din anul 1981. In anul 2010, un nou proiect cinematografic aduce in prim plan micii “monstruleti” in “Piranha 3D”.

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.