Prin ce se caracterizează agresivitatea pasivă: ce înseamnă că ai un copil pasiv-agresiv?

0
717
Copilul pasiv-agresiv
Copilul pasiv-agresiv

Iată un concept utilizat din ce în ce mai des, în special în cadrul articolelor despre relaţiile de familie: agresivitatea pasivă. Însă ce înseamnă aceasta concret, prin ce se caracterizează ea? Nu-l ajută cu absolut nimic pe un părinte să-i precizezi faptul că copilul său se comportă pasiv-agresiv, dacă nu explici exact ce înseamnă şi de ce apare această manifestare.

Ce este agresivitatea pasivă la copil?

Este clar că e o formă diferită de agresivitate, iar agresivitatea se naşte din furie. Însă într-un mod atât de subtil, încât uneori rămâne neobservat. Copilul îşi exprimă furia în mod mascat, doreşte să se răzbune, să nască furie la cei pe care îi vede responsabili, vinovaţi. Dar o face cu totul altfel decât copiii care ţipă, plâng, trântesc, lovesc, aruncă cu obiecte etc..

O altă idee: deşi părintele al cărui copil are deseori crize de nervozitate şi agresivitate se confruntă greu cu aceasta, cel al cărui copil apelează la agresivitatea pasivă este mult mai frustrat. Este chiar exasperant pentru părinte: aceasta deoarece copilul ce se comportă pasiv-agresiv este mult mai dificil de înţeles şi de abordat. El nu încalcă făţiş vreo regulă, nu se poartă făţiş urât și inacceptabil, ci pur şi simplu respinge.

Copil, Foto: botasot.info

Prin ce se caracterizează agresivitatea pasivă la copil?

Întârzierea de a răspunde la cererile părinţilor – este o formă uşoară şi comună de comportament pasiv-agresiv. Fiecare părinte s-a confruntat cu aceasta: îi cere copilului să facă ceva, acesta spune că o va face, însă întârzie să ducă la îndeplinire actul. Pare că copilul va asculta, că se va supune cererilor, însă în mod ascuns protestează şi amână pe cât posibil să facă ce cer părinţii, pentru a-i sfida.

Îndeplinirea eronată a sarcinilor. Îi ceri copilului să facă ceva, el pare a fi ascultător, însă o face în mod intenţionat greşit sau incomplet. Mama îi cere copilului să pună singur în maşina de spălat hainele; el le pune, dar uită detergentul, sau combină albe cu colorate, deşi ştie foarte bine regulile. Este doar un simplu exemplu a agresivităţii pasive: deoarece copilul nu vrea să intre în bucluc refuzând sarcinile sale, le face în mod intenţionat greşit sau incomplet, apoi se plânge că nu a ştiut să le facă!

Retragerea, ignorarea şi inacţiunea. Iată o formă şi mai frustrantă a agresivităţii pasive la copil. Retragerea, refuzul de a răspunde la întrebări şi cereri; de parcă este surd şi mut. Copilul se răzbună astfel pe părinte (sau pe o altă figură a autorităţii), fără a face concret ceva, ci pur şi simplu nefăcând nimic. Copilul nu este dispus să vorbească cu părintele, fie ignorându-i întrebările ca şi cum nu aude, fie retrăgându-se în camera sa, fie răspunzând monosilabic. Ignoră ceea ce i se cere, nu îşi îndeplineşte sarcinile, iar dacă este tras la răspundere, oferă un răspuns confuz de tipul “am uitat”. Inacţiunea se referă şi la refuzul de a interveni, de a rezolva o situaţie, de a ajuta; ca un exemplu, copilul îşi vede frăţiorul mai mic jucându-se cu o vază pe care o va sparge, însă nu spune şi nu face nimic. Este o formă de răzbunare subtilă…

Citește și:  Un subiect tabu pentru părinţi şi adolescenţi: sinuciderea. De ce uneori e prea târziu?

Răzbunarea ascunsă. Forma ultimă, care se apropie de agresivitatea activă, este cea a răzbunării ascunse. Copilul face pe ascuns lucruri care vor deranja sau dăuna, dorind să îşi înfurie părinţii, însă fără să cadă el însuşi răspunzător de fapte. Deja el doreşte nu doar să înfurie, ci să cauzeze rău. De exemplu, aruncă sau strică intenţionat un obiect al părinţilor, dar pe ascuns. O altă formă a răzbunării este, din păcate, îndreptată chiar asupra lui însuşi. Copilul furios care nu mai ştie cum să îşi gestioneze sentimentele şi cum să atragă atenţia îşi va face lui însuşi rău. Sunt formele de comportament auto-distructiv, auto-sabotor (pică intenţionat examene, se taie, refuză mâncarea etc.).

Care este rădăcina agresivităţii pasive la copil?

Bineînţeles că este vorba de furie, de frustrare, de sentimentul nedreptăţii sau al lipsei sale de importanţă. Este vorba şi de tendinţa de sfidare a figurilor de autoritate, de sentimentul lipsei proprii de putere. Copilul obţine putere prin comportamente pasiv-agresive deoarece îşi exasperează şi înfurie părinţii, fără a intra el însuşi în bucluc (de cele mai multe ori).

Însă adevărata rădăcină a comportamentului pasiv-agresiv stă în incapacitatea de exprimare deschisă a emoţiilor. Un copil poate că ştie că nu este frumos şi acceptabil să ţipe, să vorbească nepoliticos, să îşi conteste părinţii. Dacă a fost în trecut pedepsit atunci când şi-a exprimat furia, găseşte alte căi de a o elibera. Iar un alt copil poate că nu ştie o altă cale să se elibereze, poate că nu ştie nici măcar de ce se simte atât de furios, trist, dezolat. Oricum ar fi, copilul nu vede ce ar rezolva vorbind deschis despre ceea ce simte şi apelează la comportamente pasiv-agresive cu intenţia de a îi înfuria pe ceilalţi la rândul său. Răzbunarea perfectă… deşi nu ajută nici pe copil şi nici pe părinţi.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.