Primii paşi în viaţă – Cum încurajăm copiii să devină independenţi?

0
711
Independenta copilului
Independenta copilului

O importantă sarcină a părinţilor este cea de a creşte copii care să devină independenţi, care să reuşească să se descurce, să aibă grijă de ei înşişi. Nimeni nu doreşte să se trezească cu un adolescent care încă nu-şi poate face singur nimic de mâncare ori, mai grav, cu un tânăr adult care încă locuieşte cu mami şi tati şi depinde de aceştia.

Este destul de dificil să realizăm, ca părinţi, dacă protejăm excesiv copiii şi astfel îi facem să depindă prea mult de noi sau dacă, invers, îi împingem forţat să se desprindă de noi atunci când încă nu sunt pregătiţi să se descurce singuri.

Cum ştim dacă tânguielile de tipul „nu poooot, fă tu, mami” înseamnă că copilul chiar nu este încă pregătit să se descurce pe cont propriu, sau doar că s-a obişnuit să depindă de noi şi să facă mami tot pentru el? Ei bine, răspunsul cel mai logic ar fi: cere-i să încerce pentru a vedea dacă poate ori nu!

Cum încurajăm copiii să devină independenţi?

♦ Îi oferim securitate şi siguranţă. O primă condiţie pentru ca un copil să aibă curajul de a face primii paşi spre independenţă este cea de a se simţi în siguranţă. Un copil anxios nu va încerca niciodată să facă pe cont propriu prea multe. De asemenea, un copil care nu are încredere în sine va prefera să facă mami sau tati pentru el lucrurile, pentru că nu crede că el poate. A crea un mediu sigur e important de la început. Aproape toţi copiii se tem primele dăţi când trebuie să fie departe de părinţii săi (anxietatea de separare) şi trebuie să facă singuri anumite lucruri. Este vital să-l reasigurăm că, deşi nu vom fi mereu fizic prezenţi, vom fi mereu alături de el şi-l vom ajuta mereu când are nevoie.

♦ Îl încurajăm şi lăudăm pentru fiecare pas făcut spre independenţă. Nu fiţi părinţi excesiv de protectivi! Greşeală: când micuţul încearcă să se îmbrace singur, nu veni repede zicându-i „te ajută mami” sau „nu aşa se face”!! Lasă-l să o facă singur, după care aplaudă-l şi încurajează-l să o facă mereu (dacă se îmbracă aiurea, îl putem încuraja să mai încerce o dată, zicându-i că „ţi-ar veni mai bine dacă ai întoarce bluza pe faţă” etc., dar nu îi spunem „nu e bine cum ai făcut”!). Şi tot aşa, de la când îşi face patul, la când îşi pune mâncare, îşi aranjează lucrurile etc.. Fiecare pas trebuie încurajat şi lăudat, în nici un caz criticat!

♦ Îi permitem să facă alegeri personale şi să îşi exprime opinia personală. Un pas important spre independenţă este posibilitatea de a face propriile alegeri. Cu copiii mici, le putem da sentimentul că pot alege ei înşişi oferindu-le alegeri de genul „vrei să mănânci orez sau mazăre”, „vrei bluza galbenă sau cea verde” etc.. Adică alegeri care nu au consecinţe importante, dar îi oferă sentimentul că poate să decidă el pentru sine. De asemenea, este bine să îi cerem părerea, pentru a îi arăta că aceasta contează şi că poate să se exprime; dacă întreabă ceva, de exemplu, îi răspundem „dar tu ce părere ai?”.

♦ Îi cerem ajutorul. Cum încurajăm independenţa şi îi oferim în acelaşi timp sentimentul valorii personale, al faptului că este util? Îi cerem cu seriozitate ajutorul în îndeplinirea sarcinilor domestice: „mami e aşa obosită, vrei să o ajuţi la strâns?”, „m-aş descurca mai bine dacă tu m-ai ajuta la aranjarea mesei” etc..

♦ Îi stabilim o serie de responsabilităţi personale în casă. Următorul pas spre independenţă, după ce îi cerem să ajute la diferite sarcini, este să-i oferim propriile responsabilităţi în casă: „de acum te descurci chiar mai bine ca mine, aşa că aş fi fericită şi mândră dacă ai strânge tu în cameră/ ai pune tu hainele la spălat/ ai duce tu gunoiul/ ai aşeza tu masa. Dacă faci tu aceasta, o scapi pe mami de oboseală”. Nu uitaţi: nu criticaţi când îşi îndeplineşte sarcinile, ci lăudaţi! Când nu face ceva prea bine, cere-i să mai încerce spunând subtil „ar arăta mai bine/ar merge mai bine dacă ai face…”; dar niciodată nu interveni, făcând tu în locul său sarcina respectivă, căci aşa îi sugerezi că nu e în stare şi deci te va lăsa tot pe tine să faci.

♦ Limităm formulările negative şi le înlocuim cu cele pozitive. Un sfat bun în orice legat de comunicarea cu copiii: trebuie să evităm formulări de tipul „nu face”, „nu aşa” etc. şi să le înlocuim cu formulări pozitive, afirmative: „ar fi grozav să faci…”, „poţi încerca să…”. Cicălelile de tipul „nu, nu, nu” (nu ai voie, nu trebuie) au un efect prea mic. În schimb, expresiile pozitive merg mult mai bine în orice tip de comunicare!

♦ Îi permitem să facă şi greşeli. Continuând ideea de mai sus, este un pas greşit dacă, atunci când vedem că nu se descurcă perfect ori vedem că nu face prea bine, intervenim şi facem în locul său. Nici să-i sărim imediat în ajutor nu este chiar o idee bună. Trebuie să îl lăsăm şi să îl încurajăm să încerce, pentru că doar aşa va învăţa! Şi trebuie să apreciem încercarea şi rezultatul, căci doar aşa va fi impulsionat să continue. În loc de „face mami” şi „te ajută mami”, spunem mereu „bravo, e bine că faci asta, te descurci de minune; data viitoare o să-ţi iasă şi mai bine dacă încerci să…”.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ