Fumatul – teama multor părinţi, în special a celor care au acest viciu. Unii părinţi se îngrijorează de când copilul este mic că acesta va dobândi obiceiul, în timp ce alţii nici nu-şi imaginează că micul lor scump ar pune o ţigară în gură!
Realitatea arată că o mare parte dintre copiii ce se apropie de adolescenţă vor flirta cu fumatul; unii din curiozitate, doar de câteva ori, alţii rămânând prinşi în capcană. Vârsta la care copiii sunt tentaţi să încerce o ţigară este mai mică decât ne-am imagina: se pare că mulţi au prima lor experienţă pe la vârsta de 12-13 ani.
Ce pot face părinţii, în afară de a se îngrijora? Cum pot ei preveni fumatul? Nu este o situaţie ce trebuie luată nici tragic (“este cel mai oribil lucru pe care îl poţi face”), însă nici lejer („dacă e să se întâmple, se întâmplă, nu am ce-i face”).
Adevărul este că părinţii nu vor avea un mare control asupra deciziei copilului să se apuce de fumat. Dar au o influenţă care poate ajuta la prevenirea adoptării acestui obicei nociv.
În primul rând, să ne gândim de ce copiii sunt tentaţi de fumat?
Observarea acestui obicei de timpuriu, în familie, este clar un factor ce încurajează fumatul. Când copilul creşte cu părinţi fumători, el este mai susceptibil de a se apuca la rândul său. În primul rând, deoarece vrea să fie ca cei mari, în al doilea rând pentru că observă că cei mari se bucură de ţigară, se relaxează şi nu suferă de pe urma fumatului. Degeaba îl speriaţi cu statistici despre cancer, afecţiuni cardiace etc., dacă voi fumaţi fără nici o problemă!
Influenţa celor de aceeaşi vârstă, care dau fumatului o alură de rebeliune, de act cool, de maturitate îl tentează pe copil. În plus, dacă toţi o fac, el de ce să nu o facă?
Chiar faptul că fumatul este ceva interzis, de care adulţii fac mare caz şi mare dramă, atrage copilul. Ca un exemplu, dacă prindeţi copilul cu o ţigară şi faceţi din aceasta o tragedie, ţipând, vorbindu-i urât, pedepsindu-l aspru, el va fi mai tentat să vă sfideze şi să continue obiceiul interzis.
Atunci, ce pot face părinţii pentru a preveni fumatul?
Este vorba de o relaţie deschisă şi de încredere, deoarece singurul lucru care chiar poate funcţiona nu sunt discursurile moraliste, predicile şi ameninţările, ci discuţiile deschise şi sincere. Chiar dacă nu există semne că copilul ar fi tentat de ţigări, o discuţie cu acesta despre fumat poate preveni adoptarea obiceiului nociv.
Despre ce să vorbiţi? Puteţi începe lejer, nu prin enumerarea multiplelor pericole, ci prin a îl întreba pe copil ce părere are el despre fumat şi fumători? Îl atrage ideea şi dacă da, ce anume îl atrage? Rebeliunea, aparenta maturitate, relaxarea? Căci primele dăţi, clar fumatul nu oferă deloc senzaţii plăcute, ci dimpotrivă…
Daţi-i exemple de persoane pe care le admiră ce nu fumează, de persoane care s-au lăsat (şi motivele acestora) şi de fumători care, dependenţi, regretă acum că s-au apucat de acest obicei. Spuneţi-i că ştiţi foarte bine că el poate să se apuce fără ca voi să aflaţi o perioadă şi că aţi prefera ca el să ştie la ce să se aştepte înainte de a lua o ţigară în mână.
Fumatul nu este ceva cool, nu te face să arăţi bine, ci te îmbătrâneşte şi te face să arăţi galben şi uscat. Miroase neplăcut, costă mult, îţi suge energia şi te prosteşte cu timpul, încet-încet. Copiii nu sunt neapărat impresionaţi de efectele grave ale fumatului, precum numeroasele boli (oricum, ei pot argumenta că multe persoane nu s-au îmbolnăvit), ci mai degrabă de efectele vizibile şi dezagreabile. Îi puteţi oferi de acum o carte, care să îl ajute în caz că va fi tentat de ţigară, o carte despre fumat şi despre motivele pentru care e bine să te laşi.
Ce faceţi dacă realizaţi că copilul deja fumează? Oricât de tentaţi sunteţi să faceţi dramă, scandal, să îi daţi o pedeapsă de un an, acestea nu funcţionează! Încercaţi să fiţi calmi şi întrebaţi-l ce l-a făcut să se apuce. Ce l-a făcut să fumeze, deşi cunoaşte toate dezavantajele şi riscurile? Ce crede că câştigă cu acest obicei? Pentru că fumătorii nu câştigă niciodată nimic…
Încercaţi să-l convingeţi să se lase pas cu pas, fiind un sprijin. Oferiţi-i o alternativă, dacă zice că obiceiul îl relaxează. Spuneţi-i că deşi sunteţi trişti ca părinţi, înţelegeţi că a făcut o greşeală, dar că veţi fi cei mai mândri dacă are puterea să renunţe. Atenţie: dacă voi înşivă sunteţi fumători, toate discursurile din lume sunt inutile. Aceasta dacă nu vă arătaţi voi înşivă dispuşi să încercaţi să vă lăsaţi odată cu el, împreună!
Dacă îi cereţi sau îi impuneţi să nu fumeze în timp ce voi continuaţi, nu aveţi cum să îl învinovăţiţi dacă nu renunţă. De ce voi aţi avea dreptul să vă faceţi rău, iar el nu? De ce accentuaţi atât pericolul fumatului, după care aprindeţi o ţigară? Fie sunteţi consecvenţi în vorbe şi fapte (spuneţi că fumatul e rău, atunci nu fumaţi), fie nu puteţi fi convingători… Căci pedepsele, interzicerea privilegiilor, predicile nu prea merg. Doar sinceritatea şi încrederea pot funcţiona atunci când doriţi să convingeţi copilul că un obicei precum fumatul nu merită…
