Glutonul (Gulo luscus) traieste in padurile nordice din America de Nord, in Muntii Stancosi, Alaska, Canada, in Europa de Est, in Scandinavia, Asia, Siberia, Rusia. In timpul iernii se simte mai bine in zonele unde zapada nu se topeste. De regula isi face adapostul in crapaturile stancilor, in vizuini parasite de alte animale, in pesteri, sau isi construieste propria vizuina sub stratul gros de zapada.
Fiind un animal carnivor, deseori iese la vanatoare de veverite, iepuri, rozatoare, oi salbatice, castori, elani, caprioare. Cand este infometat se urca in copaci dupa veverite, sapa cu labele, mereu in cautarea unui rozator care sta ascuns sub stratul de zapada gros de 2-3 m.
Exemplarele care traiesc in Alaska consuma carcase de foci, morse si balene. De asemenea, in sezonul cald, hrana lor este completata de fructe de padure si larve de viespe. Are capacitatea sa alerge cu viteza de 50 km/ h, mai ales atunci cand isi urmareste prada.
Mancaciosul gluton flamanzila este un exemplar din familia mustelidelor cu aspect greoi al corpului puternic si indesat. Poate ajunge la lungimea de 76-120 cm si greutatea de 15-30 kg. Intotdeauna masculul este mai mare decat femela si cantareste mai mult. Are capul mic, corpul masiv, coada groasa, stufoasa si lunga de 20 cm. Membrele sunt scurte, terminate cu labe mari, degete groase, gheare lungi si partiat retractabile, mersul sau este leganat.
Ochii sunt mici cu irisul de culoare inchisa, urechile rotunde si paroase, botul lung cu maxilare puternice, dotate cu dinti ascuti capabili sa roada si oasele sau carcasele congelate ale animalelor moarte in timpul iernii. Are acuitatea vizuala slaba, dar auzul si simtul olfactiv foarte dezvoltate. Corpul este acoperit cu blana maro-inchis cu dungi deschise pe partile laterale, ce se intind din zona umerilor si pana la coada.
Mersul sau se deosebeste de cel al tuturor animalelor – inainteaza rostogolindu-se in curbe mari, dandu-se peste cap. Aceasta metoda de deplasare il ajuta sa parcurga mai repede distantele, sa inainteze mai usor prin zapada. Prin aspectul corpului se aseamana cu un urs, insa prin miscari si comportament este similar unui dihor.
Este un inotator excelent si se poate catara in copaci cu o viteza uimitoare. Impresioneaza prin vitalitatea sa extraordinara, uneori parcurge distante enorme cu o viteza de 15 km/ h. Este activ mai mult noaptea si mai putin ziua. In iernile grele zapada nu este un obstacol pentru el, nu intra in hibernare, alterneaza somnul cu activitatea, parcurge distante de sute de kilometri in cautarea hranei.
Este un animal solitar cu exceptia sezonului de imperechere cand poate fi vazut in pereche. Masculul devine agresiv in aceasta perioada, isi alege si marcheaza un teritoriu prin fecale si urina si nu lasa niciun intrus sa se apropie. Perioada de imperechere tine din luna aprilie pana in iulie.
Femela isi construieste un adapost sigur si naste unul pana la sase pui albi, orbi, cu greutatea de 90-100 g. Acestia sunt alaptati timp de 8-10 saptamani, apoi hraniti cu carne. Puii ajung la dimensiunea unui adult la varsta de 1 an si la maturitatea sexuala la 2-3 ani. Speranta de viata este de 8-10 ani in mediul lor natural si de 17 ani in conditii de captivitate.
Glutonul face parte din ordinul Carnivora, familia Mustelidae. Populatile nordice il vaneaza pentru blana – care totusi nu este apreciata in toate locurile. In captivitate este jucaus, se ataseaza de stapan si este afectuos.
Video – Glutonul (Gulo luscus):
 traieste in padurile nordice din America de Nord, in Muntii Stancosi, Alaska, Canada, in Europa de Est, in Scandinavia, Asia, Siberia, Rusia. In timpul iernii se simte mai bine in zonele unde zapada nu se topeste.){kind=link}