A fi o mama singura este o responsabilitate coplesitoare: a incerca sa ii oferi copilului tot ceea ce au si alti copii, emotional si practic, a incerca sa umpli un gol, a incerca sa te ridici la nivelul asteptarilor si sa arati ca te poti descurca si de una singura… Uneori, pui o presiune mult prea mare asupra ta, dorind sa-i oferi totul si sa fii perfecta!
Ca mama singura, traiesti inconjurata de ideile preconcepute din jur, care spun ca un copil fara un parinte intampina mai multe probleme decat copiii din familii „intregi”. Insa aceste idei preconcepute nu tin seama de doua aspecte importante: primul – acela ca lipsa unui parinte nu afecteaza la fel de mult copilul precum il afecteaza o atmosfera familiala violenta (copiii din medii violente se confrunta cu reale probleme); si al doilea – acela ca, uneori, mama isi creste oricum copilul mai mult singura, chiar cand tatal inca face parte din familie (unii tati sunt atat de putin implicati, atat de absenti din viata copilului, incat practic mama face totul de una singura, tatal fiind mai degraba o prezenta simbolica)!
A fi mama singura nu duce in mod necesar la probleme ale copilului! A fi un parinte bun nu implica prezenta celuilalt parinte, iar multi copii cu ambii parinti sunt lipsiti de dragostea si ocrotirea pe care o poate oferi o mama singura. Desi o sarcina atat de grea, desi exista bineinteles o anumita lipsa (financiar, insa si emotional), o mama singura poate creste un copil fara probleme, un copil fericit…
Foarte important este cum priviti situatia voastra familiala: daca lasati acele idei preconcepute sa va domine, daca va temeti ca, intr-adevar, lipsa celuilalt parinte va duce spre probleme ale copilului, va ingreunati sarcina de parinte singur. Ganditi-va ca puteti transforma chiar si aceasta situatie intr-una pozitiva si ca cel mic este norocos ca va are; copilului ii poate fi chiar mai bine astfel decat traind intr-o familie violenta si tensionata (in cazul divortului).
Evitati sa va invinovatiti! Unii parinti ramasi singuri pot ajunge sa se considere vinovati pentru situatie, reprosandu-si ca nu au facut sau nu fac destul pentru copil. Fie ca este vorba de divort sau de deces, nu este cazul sa va faceti mustrari de constiinta. Si dumneavoastra si copilul va veti adapta noii situatii si veti trece peste greutati impreuna, atat timp cat va adunati puterile si nu cadeti prada vinovatiei si depresiei.
Nu va asteptati sa fiti perfecta! Cateodata, o mama singura incearca sa dovedeasca faptul ca ii poate oferi tot copilului, ca doar pentru ca nu are un partener, aceasta nu inseamna ca nu este un parinte bun. Intr-adevar, un parinte bun este un parinte bun, indiferent daca este singur. Insa nu va asumati un munte nesfarsit de responsabilitati, nu cereti de la dumneavoastra sa faceti totul perfect, nu va autoimpuneti sa indepliniti toate rolurile si sa il inlocuiti mereu si pe celalalt parinte. Nu trebuie sa va impuneti sa faceti mai mult decat va este in puteri: acceptati ca nu puteti fi perfecta si ca veti avea nevoie de sprijin. Caci a creste un copil este greu chiar si in doi!
Asa ca…apelati la rude si prieteni. Apelati la bunicii copilului sa petreaca timp cu el, dar si la alte rude. De asemenea, apelati la prietenii cei mai buni, pentru a va ajuta cu unele aspecte practice. Copilul se va simti cu atat mai bine cu cat va fi inconjurat de adulti ce il protejeaza si iubesc, astfel ca petreceti-va timpul cu rudele. O mama singura este coplesita de responsabilitati si cel mai des, nu mai are nici macar o clipa de ragaz, o clipa pentru ea insasi.
De aceea, in afara de beneficiul de a ii oferi copilului sentimentul de apartenenta la o familie extinsa, a apela la rude pentru a sta cu el va ofera si dumneavoastra un pic de timp liber, pentru sine. Timp sa va mai odihniti si chiar timp sa mai iesiti in lume: o mama singura se inchide deseori in sine si in casa, ceea ce nu este niciodata sanatos. Puteti incepe sa iesiti in lume din cand in cand, sa stati cu amicii, sa mergeti in locuri unde sa cunoasteti noi persoane.
O mama buna este o mama care incearca sa se bucure de viata, care lupta impotriva stresului, depresiei, singuratatii. O mama buna stie ca este important sa aiba grija nu numai de copil, ci si de ea insasi. Permiteti-va momente de relaxare din cand in cand – nu sunteti condamnata la munca continua (si ce daca ramaneti in urma cu treburile – merita pentru un moment de pace sau veselie)!
Nu supraincarcati copilul – atat ca sarcini practice, cat si emotional, o mama singura poate uita ca un copil este doar un copil, coplesindu-l cu responsabilitati sau coplesindu-l cu emotiile proprii. Este bine sa ii pasati responsabilitati – in casa, sunteti doar voi si trebuie sa lucrati impreuna pentru a pastra o casa curata. Insa nu uitati ca un copil are nevoie si de timpul pentru scoala si de timp pentru joaca!
Unii copii sunt fortati sa creasca, sa se maturizeze peste noapte – incercati pe cat posibil sa il lasati sa fie copil! La fel, nu il coplesiti cu o povara emotionala grea – a vorbi deschis cu copilul este benefic, insa amintiti-va ca nu il puteti impovara cu toate sentimentele si gandurile dumneavoastra! Evitati sa ii transmiteti o stare negativa, sa ii destainuiti toate trairile si gandurile negative (cand simtiti nevoia normala de a vorbi cu cineva, apelati la un adult care este in masura sa raspunda adecvat emotiilor transmise).
Nu compensati lipsa tatalui printr-o atitudine excesiv de permisiva si de amicala – ii sunteti mama si sunteti singurul reper ramas in viata copilului. Trebuie sa va asigurati ca el stie foarte bine ce asteptati de la el, ca stie regulile, ca va priveste ca fiindu-i parinte. Nu ii oferiti orice doar pentru ca va simtiti vinovata pentru situatie sau pentru a compensa. Nu ii permiteti sa faca orice si nu ii permiteti sa va manipuleze, asa incat sa obtina mereu ceea ce doreste.
Oferiti-i copilului stabilitate familiala. O familie monoparentala nu inseamna lipsa sigurantei si a stabilitatii. Puteti sa ii oferiti in continuare copilului sentimente de siguranta si stabilitate prin mentinerea unei rutine zilnice, prin anumite activitati impreuna, dar si prin petrecerea timpului cu alti membri ai familiei (bunici, unchi, matusi).
Comunicati cu copilul. Fiti cat se poate de sincera cu copilul, incercati sa evitati sa il mintiti (in special in cazurile de divort). Stati zilnic cate putin cu el, vorbind sau pur si simplu relaxandu-va. Urmariti-l atenta si intrebati-l deseori, cand stati impreuna, cum se simte, ce gandeste. Doar pentru ca se poarta normal nu inseamna ca nu sufera – in special daca disparitia celuilalt parinte a fost brusca si recenta. Poate ca copilului ii este greu sa isi exprime clar sentimentele, fie pentru ca nu stie cum, fie pentru ca nu doreste. Vorbiti cu el si daca credeti ca sufera, apelati la sprijin (cereti-i unui adult apropiat de copil sa incerce sa discute cu el sau cereti sfatul unui consilier).
