Astazi verigheta simbolizeaza promisiunea dragostei fara sfarsit, a devotamentului si a loialitatii. Pe scurt, aceasta este reprezentarea fizica a juramintelor de nunta. Cu toate acestea, istoria verighetelor nu este la fel de romantica. De-a lungul istoriei, verigheta a simbolizat diferite parti ale juramintelor de nunta traditionale, dar rareori toate in acelasi timp. Forma verighetei reprezinta promisiunea neintrerupta de iubire si angajament.
Cercul nu are inceput si nici sfarsit, prin urmare, casatoria nu are sfarsit. Se crede ca multe culturi din trecut impartaseau aceleasi credinte despre cercuri. Exista, totusi, o alta teorie in legatura cu forma verighetei. Multe religii considera casatoria a fi “jumatate din religie”. Unii istorici sustin ca verigheta reprezinta doua jumatati care se unesc pentru a forma un intreg. Prin completarea cercului, omul primitiv isi completa de asemenea religia.
Cele mai vechi verighete nu erau purtate pe degetul inelar, ci in jurul extremitatilor. Intrucat rata mortalitatii era foarte ridicata, iar speranta de viata era redusa, oamenii au ajuns la concluzia ca spiritul unei persoane ar putea pur si simplu sa se scurga afara din corp, cauzand astfel moartea acesteia. Oamenii au incercat de multe ori idei interesante si superstitioase pentru a pastra spiritul intact. De exemplu, in lumea antica, un sot lua crengute si iarba si le infasura in jurul gleznelor si a incheieturilor mainilor sotiei, crezand ca asta ii va prelungi acesteia viata. In vremurile stravechi, egiptenii si romanii impartaseau convingerea ca o vena de la al patrulea deget ducea direct la inima.
Ca atare, parea a fi logic ca acela sa fie locul pe care sa fie purtata verigheta. Aceasta practica a fost transmisa din generatie in generatie, iar astazi al patrulea deget este cunoscut in toata lumea ca degetul inelar. Desigur ca de-atunci si pana acum stiinta a infirmat teoria cu vena care duce direct la inima, insa inca este romantic sa credem ca verighetele sunt pe o cale directa catre inimile noastre.
Arheologii au gasit referinte la verighete printre hieroglifele vechilor egipteni. Egiptenii faceau cercuri din nuieluse, canepa sau tulpini de plante, pe care apoi le puneau pe degetele mireselor lor. Aceste inele vegetale se descompuneau repede sau se rupeau si trebuiau sa fie inlocuite in mod frecvent. Cercurile reprezentau dragostea nemuritoare, cam la fel ca si in ziua de azi. Se pare ca la ei verigheta nu simboliza si fidelitatea, intrucat, dupa cum se stie, egiptenii antici erau poligami.
Desi in Antichitate romanii puneau o verigheta pe al patrulea deget al sotiilor lor, aceasta practica avea foarte putine lucruri in comun cu dragostea si devotamentul. Mai degraba, sotiile erau posesiuni ale romanilor, iar verigheta era un semn de proprietate. In Antichitate, femeile romane nu aveau niciun cuvant de spus in ceea ce privea alegerea sotului si nu exista cerere in casatorie facuta de barbat unei femei.
Barbatii din Orientul Mijlociu si din Orientul Indepartat aveau un mod unic de a se asigura ca miresele lor le ramaneau credincioase. Acestia creau “inele puzzle” care erau demontabile. Daca o femeie incerca sa-si scoata verigheta, aceasta se frangea in bucati. Inelul putea fi reasamblat, insa numai daca se stia aranjamentul corect.
Daca sotul trebuia sa calatoreasca pentru afaceri sau trebuia sa mearga la razboi, aceste inele puzzle erau folosite pentru a se asigura de fidelitatea sotiei. La inceputul colonizarii in America, conform modului de gandire puritan, orice forma de podoaba era o risipa si o imoralitate. Desigur, acest lucru insemna ca nu existau verighete. In schimb, barbatii le daruiau mireselor lor degetare drept simboluri ale iubirii eterne si ale devotamentului. Deseori, miresele pline de resurse scoteau o parte din degetar si improvizau astfel o verigheta.
Pe masura ce timpul a trecut si regulile au devenit mai flexibile, a inceput sa aiba loc trecerea spre verighetele din timpurile noastre. Materialele din care erau realizate verightele au variat de-a lungul timpului, in functie de averea personala si de economia natiunii. In trecut verighetele au fost realizate din piele, piatra, aluminiu si metal. Astazi, verighetele sunt aproape intotdeauna realizate din aur, argint sau platina.
Unii oameni aleg verighete alternative, cum ar fi cele realizate din titan sau cele tatuate. Verighetele pentru barbati sunt o inovatie destul de recenta. De-a lungul istoriei, barbatii au fost cei care au dominat si, fie au detinut sotii, fie au avut haremuri. Prin urmare nu a existat necesitatea de a “impovara” barbatii cu simboluri ale casatoriei si ale angajamentului. Chiar si dupa ce gandirea moderna a scos in afara legii toate formele de sclavie si poligamie, degetele barbatilor au ramas tot fara podoabe.
Toate acestea s-au schimbat in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. In timpul razboiului a devenit un lucru la moda ca barbatii sa poarte verighete care sa le aminteasca de sotiile iubitoare care ii asteptau acasa. Utilizarea verighetelor de catre barbati a crescut din nou in timpul razboiului din Coreea. Astazi, majoritatea barbatilor poarta verighete, indiferent de statutul militar. Desi verigheta nu are o origine si o istorie romantica, asta nu ar trebui sa ne impiedice sa ii dam insemnatatea pe care o dorim, aceea a iubirii eterne si a fidelitatii.
