Grădinăritul este bun pentru sănătatea fizică și mentală. Această activitatea este foarte plăcută și reprezintă un hobby pe care îl poți practica la orice vârstă. Beneficiile grădinăritului sunt numeroase, poți afla câteva dintre acestea în cele ce urmează.
Navigare rapidă în articol:
1. Grădinăritul ca terapie
Pentru unii oameni, grădinăritul reprezintă și o terapie deoarece îi scapă de depresie și anxietate, le elimină stresul și le oferă o stare de bine. Ei își amenajează în mod frecvent spațiul și grădina din jurul casei, iar asta îi ajută să-și mențină sănătatea fizică și psihică.
Există studii care arată că grădinăritul poate ajuta chiar și în tratarea bolilor cardiovasculare, aceste suferințe reprezintă una dintre principalele cauze ale deceselor premature în rândul populației.
Prin grădinărit se obțin multe avantaje:
- Se creează un mediu plăcut, care facilitează interacțiunea omului cu natura, ceea ce ajută în relaxare și vindecare
- Se ameliorează simptomele unor boli și se îmbunătățește starea de sănătate
- Se petrece timp într-un mediu natural, unde energia este benefică, ea provine și de la soare și de la plante
- Sunt ameliorate stările de depresie, anxietate și simptomele unor boli degenerative psihice
- Această activitate ajută în recuperarea stării de sănătate, este indicată și pacienților care suferă de boli grave, cum este cancerul
- Grădinăritul și plantele pot ajuta la vindecarea fizică și emoțională.
Tot mai mulți oameni sunt pasionați de grădinărit, deoarece prin această activitate se recâștigă forța fizică și mentală, se elimină emoțiile negative. Îngrijirea grădinii reprezintă cu adevărat o terapie prin care se vindecă multe probleme fizice și mentale. Grădinăritul poate fi o alternativă sigură la tratamentele convenționale.
2. Beneficiile grădinăritului
Grădinăritul este recomandat oricărei persoane, chiar și celor care au probleme emoționale dificultăți fizice, mentale și sociale.
Elimină stresul
Pe lângă faptul că grădinăritul stimulează simțurile, el are efect și în combaterea stresului, a depresiei și anxietății. Prin grădinărit sunt promovate emoții plăcute și se reduce negativitatea.
Grădinăritul scade nivelul de cortizol din organism, acesta fiind hormonul stresului. Asta ajută la îmbunătățirea stării de sănătate și la creșterea imunității. Experții spun că sunt suficiente 3 ore de grădinărit pentru a scăpa de stările de anxietate și a avea o senzație de bine. Acest hobby are un efect pozitiv asupra dispoziției, deci trebuie practicat de cât mai mulți oameni.
Grădinăritul este mai mult decât un hobby, este o distracție, o modalitate de a scăpa de stres și de a te înveseli. Prin urmare, pentru a combate stresul și tensiunea nervoasă nu este nevoie de medicamente, se poate schimba starea de dispoziție prin grădinărit sau petrecerea timpului liber în natură.
Alte hobby-uri care alungă stresul sunt: drumeția, muzica, desenul, fotografiatul, lectura, gătitul, etc. Grădinăritul oferă sănătate fizică și mentală și elimină stările de depresie și anxietate. Oamenii de știință au descoperit și faptul că bacteriile din sol au efect bun asupra celulelor creierului, în sensul de a produce serotonină, iar asta are efect antidepresiv. Ei au spus că grădinăritul are multe beneficii, ce includ și faptul că scade riscul de demență și reduce nivelul de cortizol.
Îmbunătățește încrederea în sine
Există studii care sugerează că grădinăritul crește încrederea și stima de sine a oamenilor. De asemenea, grădinăritul a fost asociat cu bunăstarea psiho-fizică, spun cercetătorii. Într-adevăr, grădinăritul poate spori încrederea și îmbunătăți stima de sine, mai ales dacă este practicat în mod frecvent. S-a constatat că grădinăritul îmbunătățește modul cum oamenii își percep corpul, condiția fizică, iar asta poate contribui la creșterea stimei de sine. Se spune că oamenii care au acest hobby ar avea o părere mai bună despre aspectul lor fizic, al corpului.
Grădinăritul poate crește și bunăstarea fizică și emoțională, iar asta este deosebit de important pentru oameni.
A fi mai mult timp în contact cu natura ajută cu siguranță la creșterea stimei de sine. Prin practicarea grădinăritului se obține o stare de satisfacție (mai ales atunci când vezi plantele că au înflorit) și asta are un efect pozitiv pentru starea mentală.
Te ajută să faci mișcare
Prin această activitate faci mai multă mișcare și îți menții corpul în formă fizică. Mișcarea îmbunătățește starea de sănătate și ameliorează stresul și durerile de cap.
Grădinăritul este recomandat oamenilor pentru că îmbunătățește abilitățile motorii și previne anumite probleme de sănătate.
Mulți oameni petrec chiar și 90% din timpul lor liber în casă și astfel ajung să aibă un stil de viață sedentar, care le afectează în timp sănătatea. Dacă și-ar dedica momentele libere grădinăritului, ei ar sta mai mult timp în aer liber, ar face mișcare, iar asta îi va elibera de stres, de tensiune și de stările de nervi acumulate.
Crește capacitatea de atenție
Prin grădinărit te concentrezi mai bine pe această activitate, pentru o perioadă de timp, iar în acest mod poți renunța la gândurile negative și te poți detașa de problemele care te stresează.
Îmbunătățește starea de spirit
Grădinăritul oferă o stare de bine și în plus expunerea timp de câteva ore la lumina soarelui poate îmbunătăți și starea de sănătate. În acest fel corpul primește mai multă vitamina D, care menține printre altele și sănătatea oaselor.
Psihologii consideră că oamenii care practică grădinăritul fac mai multă mișcare și în plus primesc și beneficii de la soare. Lumina soarelui le crește starea de dispoziție și le oferă mai multă energie și forță vitală. Lumina soarelui are efect asupra hipotalamusului – o regiune a creierului care are rol în reglarea producției de serotonină și cortizol. De asemenea, hipotalamusul are efect și asupra epifizei, glandei endocrine care influențează ritmul circadian prin producția de melatonină.
Prin grădinărit se face mișcare, ceea ce este bine pentru sănătate. În plus, se stă și la soare, iar lumina solară îmbunătățește starea de spirit, somnul și pofta de mâncare.
Soarele are efect bun și asupra oaselor, le face mai puternice, prin aportul de vitamina D. Sunt suficinte 10 minute pe zi de stat la soare, iar asta poate crește nivelul de vitamina D. Despre această vitamină, cercetătorii au spus că poate preveni anumite boli degenerative, cum ar fi artrita și osteoporoza.
Grădinăritul este o activitate relaxantă, care îi face pe oameni mai fericiți.