Despre furia parintelui – cum este afectat copilul, atunci cand parintele sau isi pierde deseori cumpatul si isi revarsa furia asupra sa (furie provocata chiar de copil sau de altii)? Traim intr-o lume incarcata de negativitate: peste tot vedem oameni frustrati, oameni nervosi, oameni purtandu-se ca si cum toti le sunt dusmani. Un parinte aduna zi de zi frustrari, nervozitate, tensiune si se intampla ca tinta revarsarii lor sa fie copilul… Insa ce efecte are toata aceasta furie asupra copilului?
Despre furia parintelui – ce ne spun copiii
„Imi amintesc ca, pe cand eram mic, il auzeam cum vine acasa nervos si se apuca sa zbiere din nimicuri la mama. Ma infuriam si eu, nu intelegeam de ce mama sta acolo si inghite nezicand nimic, iar cand am crescut, am inceput sa-i iau apararea ei si sa il confrunt; sa vezi acum tipete la noi: el tipa, eu tip – mama sta acolo… De abia astept sa plec din casa asta si sa nu-i mai vad fata, mi-e mila doar de mama”… (baiat, 16 ani)
„Tata avea – si are – zile proaste: e atat de nervos, ca tipa la noi toti. Demult, obisnuiam sa ma duc inainte sa vina el acasa in camera si sa ma prefac ca scriu din greu la scoala, chiar daca nu aveam ce. Daca nu auzeam tipete, ieseam pana la urma sa mananc; daca incepea, stateam retrasa si ma bagam in pat devreme fara sa mai ies deloc, ca se lua si de mine cand ma vedea. Acum nu prea stau acasa”. (fata, 15 ani).
„Ne-am obisnuit, eu si sora mea, sa citim semnele starii in care e mama: dupa voce, dupa privire, dupa expresie – stim imediat daca va fi una din zilele in care se poarta dragut si cica suntem fericiti sau daca va fi una din zilele in care se napusteste nebuna cu nervi asupra noastra” (baiat, 16 ani).
„Mama tipa ca scoasa din minti – tipa mereu cand mai faceam si eu o boacana, da’ tipa bine-mersi si cand nu faceam nimic: niciodata nu era bine pentru ea ce fac eu. Poate de aceea eu sunt tacuta: cum aud un tipat, ma intorc si plec. Cred ca ea e doar nefericita – dar eu si fratii mei ce vina avem?! Acum, nu trec pe acasa la noi decat in vacante. La telefon macar ea nu tipa – zice ca i-e dor de mine; dar nu m-as intoarce niciodata acolo”. (fata, 17 ani).
Cati copii ne-ar putea spune povesti asemanatoare despre furia parintilor lor si despre cum au crescut fiind nevoiti sa suporte rabufnirile agresive – ca tinta directa sau ca martor?! Daca am asculta ce au de spus copiii, am auzi povesti si mai impresionante, povesti despre parinti ce uita sa se controleze si ce folosesc mai mult decat tipete – folosesc si violenta fizica.
Furia parintelui ce isi revarsa frustrarile asupra copilului constant are un efect distructiv. Furia nu duce decat la mai multa furie. Oricine se mai enerveaza, orice parinte isi poate pierde la un moment dat calmul, orice parinte mai are scapari si mai tipa. Insa cand furia domina relatia parinte-copil, cand accesele de furie domina mediul familial, cand copilul este nevoit sa se ascunda de teama sau sa citeasca semnele care ii arata cat de nervos este parintele – atunci situatia este atat de departe de normalitate si de ceea ce inseamna o familie… Efectele violentei verbale sunt la fel de nocive precum si cele ale violentei fizice, aceasta ar trebui sa fie limpede.
Furia parintelui are efecte dintre cele mai nocive la copil
Ii naste furie: negativitatea se transmite la copil; copilul, fie ca este martor la furia parintelui (cand acesta isi revarsa nervozitatea asupra celuilalt parinte), fie ca este tinta furiei, va acumula frustrari pana ce se va manifesta si el cu agresivitate, confruntand parintele.
Ii naste resentimente: cum ne spune unul dintre adolescentii cu au crescut intr-un mediu incarcat de agresivitate: „eu ce vina aveam?”. O relatie echilibrata si empatica este incet-incet distrusa prin episoadele frecvente de furie.
Ii afecteaza increderea in sine: „niciodata nu era bine pentru ea ce fac eu”. Copilul tinta a furiei parintelui va creste cu ideea ca este si vina sa, ca parintele se manifesta astfel pentru ca el a gresit, pentru ca nu este destul de bun. A fi frecvent tinta furiei te face sa te simti neajutorat, inutil – aceasta pana ce se ajunge la o limita a suportabilitatii si devii furios la randul tau.
Ii naste frica. Copilul care se obisnuieste sa auda atat de des tipetele parintilor, care stie ca poate deveni oricand tinta furiei lor, ajunge sa traiasca in teama constanta: se ascunde in camera sa, evitand sa fie in jurul parintelui nervos; invata sa vada ce semne ii arata ca parintele se afla intr-o „zi proasta”; sta mereu ca pe cuie, asteptandu-se la o rabufnire. Familia si casa nu mai este in nici un caz un mediu care sa ii ofere confort si siguranta.
Il indeparteaza. Copilul ce creste intr-un mediu negativ, incarcat de agresivitate, ce este martor sau tinta constanta a revarsarii furiei parintelui ajunge sa isi doreasca sa plece departe; in timp, copilul ajunge sa se indeparteze emotional de parinte (si uneori chiar sa il urasca). Desi poate ii gaseste justificari („cred ca ea e doar nefericita”), acestea totusi nu sunt de ajuns pentru ca copilul acum crescut sa ierte: „dar eu ce vina aveam?”. Copilul mic care vede des furia parintelui revarsandu-se asupra sa poate ajunge sa creada chiar ca mama/tata nu il iubeste…
Il influenteaza direct – un copil care isi vede frecvent parintele manifestandu-se cu agresivitate va invata acest model de reactie la frustrare. Copiii ce au crescut intr-o atmosfera agresiva sunt mai agresivi – ei devin furiosi pe parinti si pe situatie si invata acest model de comportament.
Furia parintelui trebuie, astfel, intotdeauna tinuta in frau: poate se mai intampla sa va pierdeti calmul si sa tipati – insa lucrati si incercati sa realizati ca furia nu rezolva nimic, dimpotriva, ea distruge si naste mai multa furie, la voi si la copil. Cand va simtiti prea des tensionati, pe cale de a exploda, incercati sa nu faceti din copii tinta voastra si sa gasiti metode de calmare si de pastrare a echilibrului emotional.
?){kind=link}