De ce vor adolescenţii să crească prea repede, să se transforme peste noapte în adulţi?

0
761
Adolescente
Adolescente

Mirajul maturităţii, admiraţia pentru independenţa şi libertatea vieţii de adult – ce adolescent nu aşteaptă cu nerăbdare să fie tratat ca un om mare? Părţile mai puţin bune din viaţa de adult le ignoră deseori, căci cum ar putea înţelege cât de grea este cu adevărat viaţa?…

Părinţii de azi pot observa cu îngrijorare faptul că adolescentul şi chiar pre-adolescentul începe să facă paşi din ce în ce mai mari, mai grăbiţi, spre maturitate. Ceea ce orice părinte îşi doreşte este ca al său copil să crească mare, însă nu în ritm forţat, nu prematur.

De ce vor adolescenţii să crească, să se maturizeze înainte de vreme?

Deoarece visul adolescentului este să fie văzut şi tratat ca un om matur. Să aibă libertatea unui om matur. Mai puţin, să aibă şi responsabilităţile unui om matur… Nu este simplu pentru cei ajunşi la această vârstă de trecere: nu mai sunt copii, dar nici adulţi. Şi este de la sine-înţeles că tind să îşi dorească să crească mai repede, să ajungă adulţi, deoarece copii oricum nu mai pot fi (deşi în suflet rămân deseori naivi ca nişte copii).

Greşeala mare a unui părinte este cea de a continua să îşi trateze fiul sau fiica la această vârstă (13-18) ca pe un copil. Chiar dacă pentru tine a rămas acelaşi copilaş, el sau ea nu mai este unul! Chiar de la o vârstă fragedă, de 13-14 ani, pentru ceilalţi este evident că nu au de-a face cu un copil mic, ci cu un adolescent. A îl trata ca pe un copil nu face decât să-i accentueze dorinţa de a creşte mai rapid, prematur.

Un adolescent, la orice vârstă, are nevoie să îşi reconstruiască imaginea, căci acum începe să se încheie procesul de formare a propriei individualităţi. Schimbările trupului spre maturitate îl pot face să creadă că deja a crescut. Îşi va dori să arate ca un om mare, pentru a fi tratat ca un om mare. Din păcate, exact astfel se şi întâmplă deseori: în societate, adolescentul este tratat în conformitate cu imaginea pe care o afişează: de copil sau de matur. Dar chiar dacă arată de 16 ani la 13 sau arată de 20 de ani la 17, el rămâne un adolescent ce de abia învaţă ce este viaţa adevărată…

Copii, Foto: agoramt.com.br

Adolescenţii sunt extrem de preocupaţi de devenirea lor în adult, de maturizarea lor. Ce voi ajunge? este întrebarea cea mai importantă la această vârstă. Iar dorinţa de a sări unii paşi, de a ajunge adult mai rapid este una logică. Însă chiar dacă reuşesc să arate şi să se poarte ca un om matur, părinţii trebuie să-şi amintească întotdeauna că ei încă nu sunt astfel.

O nevoie de o importanţă majoră a adolescentului este cea de a avea un ghid, un om matur care să îi ofere cunoştinţe şi sprijin. Din păcate, aceasta se combină cu o altă nevoie naturală, şi anume cea de a se separa de părinţi, de a se îndepărta într-o măsură pentru a îşi impune propria individualitate şi independenţă. Părinţii nu trebuie însă să se arate deranjaţi de această tendinţă de îndepărtare şi în nici un caz nu trebuie să se îndepărteze ei înşişi de tânăr. Ei trebuie să îi arate că rămân întotdeauna dispuşi să ofere idei, sfaturi la cerere. În caz contrar, un adolescent îşi poate găsi ca sprijin şi model un alt om de vârstă mai mare – care se prea poate să nu fie persoana ideală (câte fete nu încep relaţii cu adulţi din această nevoie de maturitate şi de ghid?).

Citește și:  Învață copilul de mic să împartă și să nu fie egoist! Ce trebuie să facă părinții

Adolescenţii doresc să fie apreciaţi şi valorizaţi de cei din jur – în special de cei de vârste apropiate şi de vârste ceva mai mari. Şi ce poate fi mai potrivit, decât să se comporte şi să arate matur, să dovedească că nu mai sunt copii? Uneori, este chiar amuzant să observi atitudinea sigură pe sine, dezinteresată, vrut-înţeleaptă şi blazată a unor tinerei care încă nu au intrat la facultate…

Faptul că sunt deştepţi, amuzanţi, talentaţi nu este de ajuns – ei trebuie să fie maturi şi atrăgători. Mass-media, Internetul, ceilalţi adolescenţi (în special cei de vârste mai mari), mirajul independenţei şi libertăţii – toate acestea îi fac pe adolescenţi să vrea să crească cât de repede se poate. Şi din păcate, astfel ei pierd o mare parte din viaţa fără griji a unor copii.

De foarte multe ori, dorinţa unui adolescent de a fi adult nu prea are legătură şi cu responsabilităţile unui adult, părinţii pot observa aceasta. Ei doresc să arate, să se poarte şi să fie trataţi ca oameni maturi, dar sfârşesc deseori prin a dovedi că nu sunt mai deloc astfel. De aceea, înainte de a oferi prea multe libertăţi, părinţii trebuie să ofere responsabilităţi – pentru ca tânărul să dovedească maturitatea sa. Adolescentul trebuie să înţeleagă clar faptul că a fi matur nu presupune doar să te îmbraci astfel, să adopţi o atitudine blazată, să discuţi filosofie cu ţigara în gură; a fi matur înseamnă să ai responsabilităţi, să ai precauţie, să îţi organizezi adecvat viaţa.

Sunt şi adolescenţi care se maturizează cu adevărat, forţaţi să-şi asume multe responsabilităţi de timpuriu, precum cei cu un singur părinte. Aceştia nu o fac din moft, din dorinţa de a fi liberi, ci din nevoie. Şi, din păcate, şi aceştia pierd o parte frumoasă din viaţă – cea în care nu ai griji, în care te transformi încet-încet, te descoperi pe tine însuţi. Şi aceştia rămân în sufletul lor nişte copii, dar sunt nişte copii obligaţi să crească peste noapte.

Adolescenţii care doresc să crească doar pentru a câştiga admiraţie şi libertate fac dintr-o transformare graduală o cursă de formula 1 – şi, din păcate, au cel mai adesea un accident…

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.