Găsești peste tot diferite sfaturi despre cum să îți crești copiii, așa încât să fie fericiți și bineînțeles, sănătoși. Părinții tăi și alți părinți, diverse articole mai mult sau mai puțin informative, diverși specialiști în dezvoltarea copilului – toți oferă cu bună-voință sfaturi, unele utile, altele mai puțin. Însă ce spune știința?
Într-adevăr, a crește și educa un copil este o muncă ce nu poate fi programată etapă cu etapă, nu poate fi ghidată de anumite reguli stricte, fiind legată de latura emoțională și de instincte. În plus, nu poate exista vreodată un ghid universal al părintelui deoarece fiecare persoană, adult sau copil, este diferită, la fel fiind și relația dintre ei.
Există însă numeroase studii extinse, care oferă date validate științific. Nu, nu oferă vreun secret prețios, multe informații chiar nu sunt noi, totuși, ele au valoare tocmai prin prisma faptului că au fost confirmate prin studii specializate. Pentru mulți, una este să-ți spună o colegă “nu țipa la copiii tăi, le este dăunător” și cu totul alta e să ți-o spună un studiu argumentat și realizat în mod profesionist.
Să vedem așadar ce ne spune știința despre creșterea si educarea copiilor noștri:
♦ Ambii părinți sunt importanți. Să lăsăm deoparte ideile învechite cu: “mama crește copiii, tata aduce mâncarea”! De fapt, ambele roluri parentale sunt importante în dezvoltarea copiilor. Așadar, nici împărțirea clasică a atribuțiilor nu prea ține: mama – figura afectivă, tata – cea autoritară. Amândoi ar trebui să participe în ambele sensuri. Pe scurt, implicarea tatălui se pare că oferă securitate și că stimulează încrederea în sine și ambiția copiilor, în timp ce cea a mamei limitează comportamentele de răzvrătire și stimulează formarea relațiilor afective cu alte persoane, sociabilitatea.
♦ Carpe diem! Adulții tind să gândească adesea în perspectivă: ce urmează să facă în viitorul apropiat și în cel mai îndepărtat. Ei bine, copiii mici nu! Ei trăiesc în prezent și doar prezentul și ce fac acum îi interesează. Iată de ce când îi spui: “în jumătate de oră trebuie să strângi și să vii la masă, nu prea-ți iese”! Încearcă, mai degrabă, să-i detaliezi ce urmează să facă, pas cu pas, începând de acum: „termină jocul, strânge piesele, spală-te pe mâini și vino în bucătărie”.
♦ Exprimă-te! De ce copiii mici izbucnesc deseori în crize de furie? Nu e greu: ei nu știu încă să-și exprime verbal emoțiile, așa că e mai la îndemână să ia o minge și s-o arunce-n lampă! De asemenea, ei nu percep faptul că tu le înțelegi sentimentele și trările.
De aceea, o lecție ideală este să te exprimi tu însuți, cu privire la ceea ce simți tu. Este foarte eficient și să te exprimi cu privire la ceea ce crezi că simte el, de exemplu: “of, cred că nu vrei deloc să mergem la mătușa, ți se pare plictisitor. Dar am promis și ei îi e dor de noi”, sau: “mi se pare că te-ai supărat că nu am mai putut sta în parc, te înțeleg; și eu aș mai fi vrut, dacă nu aveam cu toții atâtea de făcut”…
♦ Când stai cu copiii… stai cu copiii! Cei mici nu îți cer chiar TOT timpul tău, dar atunci când li-l dăruiești, atunci fii 100% acolo, cu ei și pentru ei. Mai exact, ascultă-i, vorbește cu ei, nu te limita doar la a auzi ce spun și a răspune “aha”, “da”, “nu”, cu ochii-n TV, smartphone, tigaie etc. Incearcă să le oferi zi de zi câteva momente în care ei sunt singura ta preocupare, centrul atenției tale nedivizate.
♦ Păstrează o atitudine pozitivă. Deși probabil ai nenumărate motive să fii negativ, bosumflat, nervos, plângăcios, nu oferi copilului o imagine prea inspirațională! Iar când ai o atitudine negativă direcționată spre copil, îl faci pe acesta să se retragă in el și apoi într-un final să se revolte. Așa că, mai puține critici și nemulțumiri, dacă nu vrei să stârnești agresivitatea în cel mic. Aceasta nu înseamnă să treci cu vederea greșelile sau neascultarea, însă menține limitele și nu uita să privești jumătatea plină a paharului…
♦ Nu ȚIPAAAAA! Stim, este extrem de dificil să îți păstrezi calmul când copilul zbiară ca opărit! Dar ce nu ajută cu nimic, ba chiar înrăutățeste situația? Să începi și tu să țipi ca și cum nu-ți poți menține controlul. Nu uita, în timp ce cei mici încă își dezvoltă autocontrolul, adulții deja îl au…. Doar că e mai greu să și-l păstreze! Mai multe studii au dovedit că atunci când părinții tind să țipe și să certe, în loc să vorbească cu calm, copiii devin și mai răzvrătiți.
♦ Nu încerca să schimbi copiii timizi. Timiditatea nu este o trăsătură întocmai dezirabilă, deoarece afectează viața socială, dar și realizările copilului (și ale adultului din viitor). Însă nu prea o poți schimba, iar dacă încerci prea mult, efectele s-ar putea să aibă rezultatul invers, să-l facă pe cel mic să se închidă și mai mult. Dacă îl expui unor noi situații, vor deveni anxioși.
Pe de altă parte, copiii foarte timizi au nevoie de încurajări, apreciere și sprijin – nu, nu îi răsfeți. Astfel că este util să îl stimulezi să încerce noi experiențe de viață, însă doar dacă se simte în siguranță, ceea ce la vârste mai mici, e posibil doar dacă-i stai alături.
