Nu exista copil obraznic! Parintii ar trebui sa scoata din vocabular aceasta expresie inutila! Puteti spune „cum nu exista copil obraznic, daca nu asculta de nimic si se poarta obraznic”? Da, exista comportamente asa-zise „obraznice” – adica dezaprobate sau interzise! Insa un act nu defineste persoana, nu-i asa?
Nu exista copil obraznic, ci copii care sunt crescuti mai mult sau mai putin eficient. Unii copii sunt rasfatati in exces si deci adopta comportamente egoiste si nu tin cont decat de ce doresc; alti copii sunt educati extrem de strict si nu li se permite nimic si deci adopta comportamente de razvratire; alti copii se simt ignorati, si deci adopta comortamente de atragere a atentiei; si mai exista copii crescuti in spiritul comunicarii si al cunoasterii perfecte a limitelor, a ceea ce e si ce nu e acceptat, care mai adopta uneori comportamente dezaprobate din nevoia de independenta. Insa nici unul dintre acesti copii nu este un copil obraznic. Nu exista copil nascut cuminte si nu exista copil nascut obraznic!
De fapt, de ce parintii il numesc pe copil obraznic? Ce realizeaza ei cu aceasta etichetare negativa? Intelege cu adevarat copilul ce a facut rau si ce ar trebui sa faca? Nu, el intelege doar ca este rau si ca parintii lui sunt suparati pe el. De multe ori nici nu stie exact de ce… „Obraznic” are o conotatie extrem de negativa: ii spui de fapt copilului ca este rau si el te crede pe cuvant… Din pacate, chiar persoanele care ar trebui sa fie specialisti in educatie – invatatorii, profesorii – folosesc aceasta etichetare.
Copilul care cere atentie
Parintii sunt des exasperati de copiii care cer atentie constant si o fac adoptand comportamente dezaprobate doar pentru a capata acea atentie! Insa degeaba oftam si judecam copilul ca este prea nevoias! Si ca adult, facem ceea ce facem pentru a capata atentie, a fi recunoscuti, a fi ascultati. Un copil are cu atat mai multa nevoie de atentie. Ce rezolvi cand un copil arunca cu o farfurie si ii spui ca e un copil obraznic? Mai nimic…
Copilul care vrea sa arate ca e independent
Chiar pe la trei ani, copilul doreste sa arate ca are si el propriul punct de vedere si ca nu vrea sa faca doar ceea ce i se spune! Daca l-ati educat doar prin afirmatii de genul „trebuie”, atunci el va dori sa arate ca nu este de acord sa faca mereu ceea ce trebuie! In loc de trebuie, ce ar fi sa ii impui copilului prin afirmatii personale de tipul „mami ar fi fericita daca ai…”.
In loc sa ameninti si sa pedepsesti comportamentele „obraznice”, ce ar fi in primul rand sa recompensezi mereu prin aprecieri verbale acele comportamente dorite? S-a dovedit ca impulsionarea pozitiva prin apreciere functioneaza mult mai bine pentru ca un copil sa invete ce este bine si ce nu sa faca.
Stari schimbatoare de dispozitie
Accepta realitatea ca un copil nu este adult, nu are control emotional, nu are echilibru psihologic si deci nu trebuie sa il judeci si sa te comporti cu el ca si cu un adult! Nu ii poti cere copilului sa se poarte „rational” – pentru ca ceea ce tu consideri a fi rational ii este strain lui. Copiii au des stari schimbatoare de dispozitie tocmai pentru ca sunt inca instabili. Si daca devine subit agitat si nervos, chiar agresiv, tu ii spui „copil obraznic”!
Si reactionezi exact cum nu ar trebui – te superi sau te enervezi la randul tau, in loc sa fii tu cel care isi pastreaza controlul si calmul. Daca etichetezi sau tipi la copil, ii dai tocmai exemplul negativ de care ar trebui sa il feresti. Daca il faci obraznic si il pedepsesti, vei fi uimit ca el va repeta comportamentul dezaprobat – tocmai pentru ca l-ai suparat si ca nu l-ai invatat nimic.
Esential: nu eticheta copilul, ci comportamenul, pentru ca el sa retina. Asadar, nu copil obraznic, ci act „obraznic”. Spune-i „nu facem asta”, iar daca are o varsta mai inaintata arata-i si de ce – „nu facem asta pentru ca e periculos”, „nu facem asta pentru ca doare”, „nu facem asta pentru ca il suparam pe X”.
Bine si rau
Un copil mic nu este obraznic deoarece nici macar nu constientizeaza diferenta dintre bine si rau. El face anumite lucruri din curiozitate – sa vada ce reactii provoaca. Daca ii spui din prima „esti un copil obraznic”, nu ai rezolvat nimic! Nu il inveti diferenta dintre bine si rau sau acceptat si dezaprobat, ci il inveti ca el este rau. Intr-un prim stadiu, dezaproba comportamentele „obraznice” prin afirmatia „nu facem asa” iar la repetarea comportamentului, adopta si o pedeapsa simbolica – il pui sa stea langa tine cateva minute, spunandu-i ca vrei ca el sa nu mai faca ce a facut.
Dar nu utiliza metode invechite precum „treci la colt”! Spune-i pur si simplu calm ca nu are voie sa mai faca ce a facut si ca pentru ca a facut asta, trebuie sa stea langa tine o perioada. In al doilea stadiu, cand copilul deja a invatat diferenta si stie clar ce nu este bine, ce nu are voie, explica-i mai in detaliu si de ce nu este bine. Foloseste afirmatii cat mai simple, personale si legate de emotii sau efectul imediat al actului: „cand faci asa, doare”, „cand faci asa, mami e trista”.
Retine ca chiar daca copilul cunoaste deja diferenta dintre bine si rau, el inca nu are si nici nu va avea prea curand maturitate emotionala, control si aptitudinea da a isi oferi singur motivatii pentru a nu face ceva. Are nevoie ca tu sa ii oferi motivatii, prin explicarea interzicerii unui act si laudarea actelor pozitive!
Retine: nu educa un copil prin etichetari negative (acel „copil obraznic” sau „copil rau”), prin amenintari constante si pedepse frecvente! Nu te purta cu el nici ca si cu un adult, dar nici ca si cu un animalut de companie care trebuie sa asculte cuminte de ordine! Cand ii spui copil obraznic, nu faci decat sa ii arati ca tu ii esti superior, el iti este inferior si ca tu ai puterea!
Dar nu puterea este esentiala – ci sa ii arati de ce e bine si e rau sa faca anumite lucruri. Dezaproba intotdeauna gestul si nu copilul! Parintii care tipa la copil, il eticheteaza si pedepsesc se mira apoi ca el este la fel de obraznic! Nu este nici o mirare aici – este o reactie logica a copilului…
