Familia este prima şcoală, primul mediu care are influenţe hotărâtoare, de durată, asupra caracterului şi comportamentului copiilor. Altădată se vorbea despre „şcoala de acasă” sau despre „cei şapte ani de acasă”; aceste formule sugerau că primele deprinderi, de limbaj, comportament, primele trăsături de caracter se formează şi se conturează mai mult sau mai puţin accentuat în perioada copilăriei, alături de părinţi. Peste baza aceasta, cu bune sau rele, se va clădi ulterior personalitatea individului, prin acumulări succesive din alte medii: şcoală, societate, mass-media etc.
Părinţii sunt primii învăţători, primele modele ale copilului; de la ei pot deprinde, deci, atât obiceiuri sănătoase, cât şi obiceiuri nocive. Există părinţi care, din păcate, nu realizează cât de mare este influenţa lor asupra propriilor copii. Se poate uşor observa cum copiii imită comportamentul părinţilor, limbajul lor, chiar ticurile sau defectele. Nu putem cere unui copil să discearnă între un gest potrivit şi unul deplasat, adultul este acela care trebuie s-o facă. Atenţie mare, aşadar! Nu vă manifestaţi în faţa copiilor şi nu-i influenţaţi în aşa fel încât să deprindă obiceiuri rele! Acestea se dobândesc uşor, dar se corectează cu mult mai greu!
Fumatul şi alcoolul
Nu este o regulă, dar de cele mai multe ori aceste vicii „se împrumută” din familie, exact de acolo unde copilul stă mai mult timp şi poate observa cu atenţie comportamentul adulţilor. Copiii sunt tentaţi să încerce ceea ce au văzut la părinţii lor, având sentimentul că astfel ard etapele şi devin şi ei maturi. Din păcate, înainte de a putea fi luate măsuri, aceste vicii „se prind” puternic de personalitatea lor.
Minciuna şi înşelătoria
Într-o familie unde nu există sinceritate şi corectitudine, unde ele nu sunt considerate valori, copiii sunt influenţaţi şi contaminaţi de comportamentul adulţilor. Dacă părintele nu are respect pentru adevăr, nici copilul n-o va avea; dacă părintele obţine orice înşelând şi minţind, copilul va crede că este singura metodă prin care te poţi descurca în viaţă. Iar efortul de a spune adevărul, de a fi drept şi cinstit li se pare aşa de greu de făcut, încât renunţă după prima încercare. Aceste deprinderi nocive se pot perpetua, din păcate, aproape toată viaţa, odată ce le-ai deprins.
Dezordinea şi neglijenţa
Există case unde adulţii nu fac efortul de a menţine ordinea şi curăţenia, unde sunt neglijate şi lucrurile şi persoanele. Este o greşeală mare să nu-ţi înveţi copilul ordonat, să nu-i dai primele noţiuni de igienă personală, de estetică şi morală. Dacă un cămin arată murdar, dezordonat, neprimitor, aşa vor fi membrii familiei care locuiesc acolo. Iar copiii vor învăţa că se poate trăi şi aşa, că nu are nici un rost să munceşti ca să fie ordine şi curăţenie.
Risipa, lăcomia, lipsa de cumpătare şi chibzuinţă
Acestea sunt tot defecte, obiceiuri nocive care pot fi dobândite din mediul familial. Dacă părintele este un cheltuitor, care risipeşte resursele financiare ale familiei fără rost, atunci nici copilul nu va avea respect faţă de modul cum se cheltuie banii. Dacă părintele va arăta lăcomie şi lipsă de chibzuinţă, uşor va împrumuta şi copilul aceste defecte. Este bine, totuşi, ca aceste deprinderi rele să fie remarcate la copil măcar de unul din părinţi şi să fie corectate cât mai curând posibil.
Intoleranţa şi critica excesivă
Un părinte intolerant este foarte periculos pentru copil; fie îl contaminează şi pe acesta cu modul său de a gândi şi atunci copilul va fi unul din indivizii aceia care sunt rigizi, acri şi nesuferiţi, fie va suferi din cauza comportamentului părintelui său şi va deveni un retras şi un inhibat. Un părinte care critică tot timpul, care este cicălitor, va avea acelaşi efect: fie copilul va fi şi el astfel şi va învăţa să condamne şi să critice tot timpul, fie va deveni complexat şi lipsit de încredere. Cel mai simplu este, înainte de a fi afectat copilul, ca părintele să se schimbe şi să-şi cenzureze aceste obiceiuri.
Lipsa de afectivitate
S-a observat că în familiie unde emoţiile nu sunt exprimate, unde chiar sunt reprimate, copiii devin aidoma părinţilor lor. Manifestările de afecţiune sunt excluse, sunt declarate semne de slăbiciune, iar copiii, deşi tânjesc după dragostea părintească, se schimbă şi ei puţin câte puţin şi devin replici ale părinţilor lor. Şi, din păcate, vor proceda la fel cu proprii copii: „Pe mine nu m-a sărutat mama tot timpul şi m-am făcut mare!” sau „Ce-i prostia asta, să mă ţii de mână? Pe mine nu mă ţineau de mână părinţii şi m-am descurcat!” Este mare păcat să traumatizezi sufletul unui copil din lipsă de afecţiune încât el să creadă că aşa este normal să fie!
Lipsa unui cod de norme şi valori morale şi etice
A trăi la voia întâmplării, fără reguli, fără valori, fără norme care să fie respectate este cea mai mare greşeală pe care o poate face un părinte. Dacă adultul trăieşte aşa, copilul îl va imita şi va repeta erorile părinţilor săi. Nu va fi o surpriză dacă un hoţ va avea un copil care fură, un cerşetor va avea un copil care cerşeşte sau dacă un părinte violent va avea un copil bătăuş! Oricâte influenţe bune, benefice, vor veni din alte zone, cu mare greutate vor anihila pe cele nocive deprinse din propria familie.
Desigur, nu există reţete, nu primeşte nimeni de nicăieri un „certificat” pentru a fi părinte, deşi de multe ori ni s-ar părea a fi necesar. Putem, măcar, să încercăm să nu facem acele greşeli majore încât copiii noştri să înveţe de la noi exact ceea ce n-ar trebui; asta chiar stă în puterea tuturor.
