Cancerul uterin apare mai ales la pisicile bătrâne și este destul de rar. Este o boală caracteristică animalelor de sex feminin care au fost sterilizate foarte târziu, la vărsta mijlocie. Din păcate, sistemul de reproducere al pisicii este foarte delicat, astfel riscul de a suferi de tumori sau boli cronice este destul de mare.
În cazul unor tumori uterine este necesară intervenția medicului veterinar. Principalele simptome care arată că pisica suferă de o tumoare la uter sunt: urinările frecvente, greața, vărsăturile, diaree, febră, somnolență, lipsa poftei de mâncare, senzația de sete, perioade fertile anormale, afecțiunile uterului, infertilitatea, incapacitatea de a avea o perioadă de gestație normală, umflarea abdomenului, scurgeri vaginale, dureri abdominale.
Cauzele pot fi reprezentate de anumite infecții ale uterului, sau de sterilizarea făcută la o vârstă înaintată la femelă.
Pentru stabilirea diagnosticului, medicul veterinar va analiza simtomele animalului, va examina stara lui generală de sănătate. Va face analiza de sânge, hemoleucograma, analiza sumarului de urină, radiografia și ecografia pentru depistarea tumorii. În caz de cancer poate face și tomografie pentru a vedea exact cât de mare este masa acestuia. Biopsia este și ea necesară în tumorile uterine.
În cazul acestei boli grave, animalul va urma un tratament medicamentos pentru stoparea dezvoltării tumorii, eventual se face chimioterapie și chiar se recomandă intervenția chirurgicală. In anumite cazuri se îndepărtează chirurgical ambele ovare și uterul femelei, se face ovarohisterectomie. Alte tratamente nu prea ajută în combaterea tumorilor și restabilirea sănătății.
Din nefericire, la unele animale apar tumorile care se dezvoltă rapid, iar stoparea lor de către medic nu se poate face în totalitate, iar în câteva luni animalul moare. Multe pisici fac astfel de tumori în urma unor dezechilibre hormonale sau altor cauze (infecții grave ale uterului). Anumite tumori maligne se pot depista deoarece animalul slăbește foarte tare, este anemic, are stări de letargie și somnolență accentuate și suferă frecvent de diferite infecții ale uterului.
Tumorile benigne afectează musculatura netedă și se dezvoltă mai ales în uterul femelei. Acestea nu au simptome clare, doar în momentul în care tumoarea este foarte mare și comprimă organele abdominale poate determina stări proaste la animal deoarece sunt afectate aceste organe și funcționarea lor.