În perioada de sarcină, sunt recomandate 3-5 porții de fructe și legume în fiecare zi. O porție poate fi cât un pahar cu suc de fructe, sau o mână de zmeură. Acestea pot fi consumate crude sau fierte, proaspete sau confiate, ca ingrediente în smoothie, sucuri, salate și deserturi. Află în acest articol care sunt cele mai recomandate fructe și legume în timpul sarcinii.
Navigare rapidă în articol:
1. Fructe recomandate pentru femeile însărcinate
Fructele sunt alimente care nu trebuie să lipsească din dieta zilnică a femeilor însărcinate. Ele conțin vitamine și microelemente valoroase, care mențin sănătatea organismului. Unele fructe au potasiu, care ajută la eliminarea excesului de apă din corp, care poate umfla picioarele. De asemenea, ele au zaharuri ușor digerabile, fibre și proteine vegetale.
Iată care sunt cele mai importante fructe, din dieta gravidei, pentru a avea un copil mai sănătos:
Afine
Aceste fructe de pădure cresc imunitatea organismului au efecte benefice asupra sistemului urinar. Conform studiilor cercetătorilor, afinele combat infecțiile cu bacterii E.coli la nivelul tractului urinar, inhibă dezvoltarea acestora și scad riscul de infecții urinare.
Afinele au vitamine B1, B2, C, dar și minerale: calciu, fier, potasiu, fosfor. Sunt necesare și pentru sănătatea cavității bucale, previn parodontita, bolile gingiilor, formarea cariilor.
Struguri
Strugurii stimulează metabolismul, au vitamine și nutrienți esențiali pentru sănătate: fosfor, potasiu, acid folic.
Ananas
Ananasul are numeroase vitamine și minerale, importante pentru sănătatea mamei și a bebelușului.
Avocado
Acest fruct este perfect pentru femeile gravide, deoarece are vitamine A, B și C, conține folat și potasiu. Astfel de nutrienți sunt foarte importanți pentru dezvoltarea sistemului neuronal al bebelușului.
Citrice
Toate citricile au vitamina C, care stimulează sistemul imunitar al femeilor gravide. În plus, grustul de citrice ajută în reducerea simptomelor de greață și vărsături, pe care le au femeile însărcinate, dimineața.
Guava
Acest fruct este recomandat în perioada de sarcină, deoarece el crește nivelul de hemoglobină din organism, previne constipația și dezvoltarea de hemoroizi. În acest fel, femeile își pot reduce riscul de a suferi de anemie firipivă în timpul sarcinii.
Smochine
Smochinele au foarte mult calciu, dar și fier, magneziu, potasiu. Prin conținutul de fibre îmbunătățesc digestia, peristaltismul intestinal, combat tulburările intestinale și constipația. Smochinele au și fitosteroli care reduc nivelul de colesterol rău din sânge.
Rodia
Acest fruct este bogat în antioxidanți, care combat radicalii liberi, protejează pielea și previn formarea vergeturilor în timpul sarcinii. Consumul de rodii oferă beneficii sănătății fătului, îmbunătățește sistemul imunitar al organismului, previne infecțiile bacteriene.
Kiwi
Kiwi este un fruct bogat în acid folic, care scade riscul de defecte congenitale, lucru important pentru femei în perioada de sarcină. Kiwi conține și vitamina E, potasiu, pectine care pot ajuta la scăderea nivelului de colesterol rău din sânge și la prevenirea retenției de apă din organism. Acest fruct este bogat în vitamina C, importantă pentru imunitate.
Mere
Aceste fructe au proprietăți detoxifiante și ajută la eliminarea metalelor grele din corp. Merele au pectine ce previn constipația și reglează peristaltismul intestinal. Merele cresc pofta de mâncare, au numeroase vitamine, combat indigestia.
Banane
Se spune că o femeie gravidă, care consumă o banană pe zi, poate scăpa de disconfortul legat de sarcină, de dimineață. Banana conține potasiu, previne crampele și edemele. Este o sursă de vitamina B6 și magneziu, care ajută la buna funcționare a sistemului nervos. Banana are calciu, fluor, fosfor, fier, acid folic, vitamine A, C, D și E. Prin conținutul de fibre, banana ajută în prevenirea constipației.
Zmeură
Zmeura are vitamina C, zinc, potasiu, acid folic. Toți acești nutrienți sunt importanți pentru femeile însărcinate. Semințele de zmeură au o pectină, care este bună pentru sistemul digestiv. Sucul de zmeură are proprietăți antiinflamatoare, antiseptice și diaforetice.
Nucile
Nucile sunt importante pentru sistemul nervos al mamei și copilului, ele conțin acizi grași Omega-3. Nucile au și acid folic, calciu, fier, potasiu, fosfor, zinc, magneziu, vitamina B6 și E.
Prune
Prunele scad niveul de colesterol rău din sânge, previn acumularea de grăsimi, sunt un bun remediu pentru constipație. Prunele au vitamine B, fosfor, potasiu, magneziu, fier, calciu. Prin conținutul de vitamine B, prunele calmează sistemul nervos și îmbunătățesc sănătatea organismului.
Papaya sau „fructul îngerilor”
Acest fruct exotic este bogat în vitamine A și C, dar și în calciu, fier și alte minerale. Papaya are nutrienți care sunt importanți pentru dezvoltarea normală a fătului.
2. Legume pentru perioada de sarcină
Legumele și leguminoasele sunt necesare în perioada de sarcină, pentru că elimină toxinele din organism, îmbunătățesc digestia, reglează nivelul de colesterol din sânge. Se pot consuma leguminoase precum: linte, fasole, năut, mazăre.
Sfecla roșie
Una dintre cele mai bune legume pentru femeile gravide este sfecla roșie. Aceasta are vitamine din grupul B, care ajută la formarea globulelor roșii și la prevenirea anemiei. Sfecla conține acid folic și vitamina B9, se recomandă în dietă și ca remediu pentru constipație.
Roșii
Roșiile au în special vitamina A, B, C, fosfor, potasiu și magneziu. Roșiile previn edemul, scad tensiunea arterială și îmbunătățesc funcționarea sistemului circulator. Au licopen, care este un antioxidant ce protejează celulele corpului de efectele nocive ale radicalilor liberi.
Varza acră
Bacteriile benefice din sucul de varză murată îmbunătățesc digestia și elimină infecțiile din intestin. Varza acră are probiotice, calciu, potasiu, fier, zinc și vitamine B6, B12, C, K. Prin aportul de fibre, din varza murată, se stimulează peristaltismul, se previne constipația și se face o deparazitare intestinală la femeile gravide.
Spanac
Spanacul are vitamina C, beta-caroten, acid folic. Se recomandă consumul de spanac crud, în salate.
Usturoiul
Despre usturoi se spune că este un antibiotic natural, are efect bactericid. Usturoiul are efect bun asupra sistemului imunitar al organismului, el conține zinc, iod, fier, calciu, vitamina A, B și C. Consumul de usturoi reduce tensiunea arterială și scade nivelul de colesterol rău (LDL) din sânge.
Meniul viitoarei mame ar fi bine să conțină cât mai multe substanțe nutritive, minerale și vitamine, care se găsesc în fructe și legume. O dietă adecvată unei femei însărcinate trebuie să fie variată și echilibrată. O dietă bogată în nutrienți va susține sănătatea bebelușului și va permite mamei să se recupereze mai repede după naștere.