Îmi aduc aminte de zilele în care eram elev. Curiozitatea mă împingea să-mi doresc să aflu tot felul de lucruri. Anumite materii mă fascinau și, de fiecare dată când primeam noile manuale, răsfoiam fascinat paginile lor. Îmi imaginam tot ce urma să aflu. Și adesea nu aflam. Nu aflam pentru că se întâmpla adesea ca o materie care-mi plăcea să-mi devină brusc profund antipatică pentru că….sistemul de învățământ românesc sau datorită profesorului. Chiar și la vremea aceea mă gândeam că sistemul e defect și ne defectează și pe noi. Acum, după atâția ani, privesc același sistem prin ochii celor mici și-mi pare chiar mai rău. Să vă spun de ce.
Schimbările în sistemul de învățământ românesc
În fiecare an, Ministerul Educației anunță ceva. Fie că se schimbă doar perioada vacanțelor, fie că vorbim de reforme care afectează metodele de predare în sine, mereu se schimbă ceva. Mie, dacă aș fi elev astăzi, mi-ar fi tare greu. Pentru că, după mine, școala trebuie să ofere copilului un sistem în cadrul căruia el să se poată adapta ușor. Poți avea și elevi ca mine. Elevi care nu se adaptează ușor unui nou program, noilor reguli sau unei noi programe. Cum ne putem aștepta ca elevii să facă performanță, dacă îi zăpăcim mereu cu tot felul de schimbări?
Atitudinea din sistemul de învățământ românesc
Aici mă refer atât la personalul didactic, cât și la părinți. Este foarte greu pentru elev să se adapteze unui sistem în care doar părerea lui nu contează. Fie că e vorba de profesori care în loc să acorde atenție nevoilor elevilor, sunt ocupați să asculte ce crede mami și tati, adesea persoane fără pregătire în domeniu. Fie că vorbim de profesori care se cred zei… cel mai adesea părerile și problemele elevilor rămân fără răspuns. Am auzit de cazuri în care, mai ales în învățământul privat, profesorii sunt mai degrabă preocupați de ce povestește copilul acasă și cum să povestească doar lucruri frumoase. Iar în învățământul public știm cu toții cum stau lucrurile…
Meritocrația în sistemul de învățământ românesc
Ideea asta că dacă ești bun, dacă muncești și înveți suficient, dacă faci tot ce-ți stă în putere, atunci sigur ajungi departe, nu-i mereu adevărată în viața de după școală. Am prieteni foarte inteligenți, culți și serioși, care au fost la vremea lor elevi geniali. Nu toți au avut succes în viață. Unii dintre ei au avut ghinion, unii au făcut un pas greșit, unii s-au lăsat atrași în problemele altora. Oricum, mi-e clar, privind cu ochi de adult, că școala ne învață că primim notele (sau calificativele) pe care le merităm. Dar nu-i mereu așa în viața reală.
Abuzurile în sistemul de învățământ românesc
Așa cum am scris mai sus, școala ar trebui, în primul rând, să-i ofere copilului un mediu propice învățării. Unul în care să-i fie trezită curiozitatea. Dar și unul în care să se simtă mereu confortabil. Dar ce te faci când dai de un profesor care aplică corecții fizice sau verbale elevilor săi? Sau când auzi de un asemenea caz, în care un profesor își abuzează sexual elevele? Au fost zeci de cazuri în ultimii ani, de la profesori care fotografiau fetițe în vestiar și până la elevi agresați fizic de profesori sau de personalul școlii.
Alte probleme de prin școli
Violența din școli nu rămâne doar la nivelul profesorilor și personalului. Adesea, elevii devin și ei violenți. Iar acela este momentul în care trebuie să ne întrebăm ce promovează, de fapt, școala. Atenție, nu mă refer aici la mici jocuri, normale între copii și sănătoase pentru viitorul lor. Nici nu fac parte din categoria aceea care susține amestecul părintelui în orice discuție de copii. Am auzit de cazuri în care elevul își amenința profesorul cu „vine tati și te bate.” E absurd și aici intervine educația de acasă (sau lipsa ei) și lipsa respectului față de școală și profesor. Dar am auzit și de bătăi între elevi, ori de abuzuri. Fenomenul de bullying este real, dar sistemul de învățământ pare să-l ignore…
Voi cu ce ochi vedeți sistemul de învățământ românesc?
