Scriam aici despre bugetari și îndeletnicirile lor de zi cu zi. Ideea mi-a venit la coadă, la ANAF, în cel mai mare test de răbdare la care am fost supus în ultima perioadă. În general, militez pentru echilibru, acceptând parțial ideea că și ei sunt victime ale unui sistem ineficient și învechit. Însă experiență pe care am auzit-o acum vreo două luni dintr-un birou de la ANAF, e scoasă direct dintr-un roman de Kafka și parcă urlă timpul trece, leafa merge.
Fără să intru în detalii tehnice și modalități exacte de calcul, o să vă povestesc experiența umană care mi-a lăsat un gust amar, atunci când mi-a fost povestită.
Cum ne dăm seama că în sistemul public timpul trece, leafa merge
Îmi povestește un amic, următoarea întâmplare:
Primesc un plic acasă în care sunt înștiințat că am de plată (normal, niciodată de luat) o sumă de bani, ceva contribuții aferente unor venituri din drepturi de autor. Așteptam hârtia, însă am rămas perplex când citit-o. Calculul era făcut complet greșit, suma de plată fiind aproape dublă față de estimarea mea. „Ok! Mergem să contestăm calculul”, îmi spun eu, încercând să mă relaxez.
Merg la ANAF, iau bilet de ordine potrivit problemei mele și intru într-o cameră cu vreo zece birouri. Ma așez pe scaun. În fața mea, o domnișoară pe la vreo 30 de ani, mândră purtătoare de ecuson pe care scria „Expert în … ” (nu mai rețin exact ce era scris după „expert”, însă nu e relevant).
Aveam în față un expert.
Mâna mea tremurândă îi întinde foaia. Se uită preț de 2 minute pe hârtie, tastează CNP-ul și începe nebunia:
– Aveți de plătit X lei, CASS-ul pe 2016.
– ????!!! Nu cred, mai uitați-vă odată.
– Mda, aveți de plată o regularizare de impozit.
– Hmmm, mai încercați, vă rog. Scrie altceva. (Deja începeam să fierb)
– Ah! Intr-adevăr aveți de plată CAS-ul. (neconvinsă nici de data asta)
– Bingo! Dar, avem o problemă. Calculul e greșit. Cum procedăm?, întreb eu.
– Cum adică e greșit? NU are cum. Trebuie să plătiți. (o urma de panică în vocea ei, de parcă îi luam bani din salariu și îi băgam în buzunar)
– Nu cred!, în spun, respirând adanc. Haideți să vă explic.
În acest moment, încep să-i explic problema, modul cum trebuia efectuat corect calculul. Îi arăt că au stabilit baza de impozitare greșit, că nu au scăzut cota de cheltuieli forfetare, etc. Ba chiar îi arat și „Ghidul contribuabilului” de pe site-ul ANAF. (prevăzător, descărcasem PDF-ul în telefon)
După un minut, mă oprește și îmi dă cea mai mare dovadă că…
timpul trece, leafa merge.
– Stiți?! Eu nu mă pricep. Eu doar vă spun ce aveți de plată. Mai mult nu știu, pentru că sumele sunt calculate de… calculator. Nu mai veniți la mine cu de-astea.
POFTIM??!!! Am în față un expert, care nu întelege niște chestiuni elementare. Ba mai mult, îmi spune o inepție și mă ceartă. Îmi repet în gand: „Calm! Calm!”.
– Bun! Atunci cum se procedează mai departe?, încerc eu să ies elegant din situație. Depun o contestație? Indrumați-mă, că nu stiu.
– Vă duceți la doamna X, de la biroul Y și vedeți ce vă spune de acolo.
– Ok!
Cine se aseamănă se aduncă: peste tot numai experți
Plec spre Camera Y cu speranța că nu mai întalnesc un alt „expert”, pentru care timpul trece, leafa merge. Bat la ușa, intru. Aici mă asteaptă o doamnă spre 50 de ani. Am observat ce afișa monitorul ei: un joculeț de pe facebook. Îmi spun în gând: „Calm! Să nu avem prejudecati. Poate doamna e în pauza de masă.”
Aici, se repeta fix dialogul cu primul expert. Ajungem la pledoaria mea și mă oprește brusc:
– Nu ați completat declarația de venit cum trebuie. Nu ați scris cheltuielile forfetare și de-asta nu s-au scăzut din suma totală. O încercare patetică de găsi vinovatul.
– Doamnă!, încerc eu să-mi potolesc tonul. „În declarația de pe site-ul ANAF de la momentul respectiv (2017) NU APAR casuțele pentru aceste cheltuieli forfetare. Deci… era fizic imposibil să le completez.
– Bine! Am înțeles, zice doamna și îmi intinde un formular tip nou pe care să-l completez.
Urmează o tacere lungă, apoi un oftat, care să-mi dea de înțeles că o deranjez. Ziua ei a fost stricată de un biet contribuabil care, pe deasupra mai are și dreptate. Adică îndrăzneam eu s-o deranjez în timpul serviciului.
Timpul trece, leafa merge – o normalitate a zilelor noastre
Din păcate, acest tip de mentalitate este extrem de des întâlnită în sectorul public mioritic. Ce m-a enervat cu adevărat nu a fost hârtia în sine sau bulibășeala legislativă, ci atitudinea funcționarilor și incompetența lor. În loc de „Ne cerem scuze pentru situația creată. Haideți să vedem ce putem face”, am fost primit cu o atitudine de „Ia uită-l și pe-ăsta, nu vrea să plăteasca și ne f…e pe noi la cap”.
Ok, înteleg că cei care fac legi în țara asta sunt cum sunt. Nu contest asta. Însă, așa cum spuneam și altadată, ar trebui să–ți faci treaba pentru care ești plătit.
NU ești sclavul meu, dar măcar nu mă lua la mișto sau nu-mi da senzația că te deranjez!
Timpul trece, leafa merge chiar și în sectorul privat
Știu, ne place să credem că atunci când interacționăm cu sectorul privat, lucrurile merg ca pe roate. Nu este mereu așa. Am întâlnit și aici angajați a căror unică preocupare era să aștepte ora de închidere a programului, care se purtau cu clienții, ca și când aceștia din urmă le erau datori cu ceva, care erau total nepregătiți pentru jobul lor. Ba chiar am ținut interviuri, unde am observat că job-ul ideal al tânărului român este să stea fără să facă nimic și să primească un salariu frumușel pentru asta.
Și să nu încep discuția despre parlamentari…
Lasă un comentariu mai jos în care să împărtășești o experiență absurdă cu o instituție a statului sau cu o entitate privată. Sunt sigur că ai pățit-o și tu.
