Ce face ca un copil ori adolescent să-şi piardă pofta de mâncare? Uneori, înţelepciunea bunicii ne oferă răspunsul: când ia gustări prea aproape de ora mesei, nu îi va mai fi foame. Alteori, este vorba de o fază normală în creşterea sa: în general, după vârsta de 1 an, când cel mic nu mai creşte într-un ritm atât de rapid, nu va mai avea nevoie de atâţi nutrienţi (la fel, de multe ori, în perioade în care e mai puţin solicitat fizic ori intelectual, va mânca mai puţin).
Dar ce se întâmplă în alte situaţii? În special când lipsa poftei de mâncare este constantă pe o perioadă mai lungă de timp, părinţii trebuie să observe cu atenţie copilul. Refuză deodată să mănânce chiar şi alimentele preferate? Pare chiar dezgustat de mâncare? A început să şi piardă din greutate? Este vital să urmărim ce alte simptome se alătură refuzului de a mânca.
4 cauze principale pentru lipsa poftei de mâncare la copii şi adolescenţi
♦ Este bolnav. Cea mai comună şi cea mai simplă explicaţie este că cel mic e bolnav. O banală răceală îi va diminua pofta drastic, la fel ca şi diverse infecţii ori viermii intestinali. La copiii mici, şi constipaţia va fi o cauză frecventă. De asemenea, anumite medicamente pentru tratamentul unor infecţii, precum antibioticele, au acelaşi efect. Partea bună: odată ce se însănătoşeşte, apetitul va reveni imediat la normal; e de preferat să nu îl forţăm să mănânce ca de obicei cât e bolnav şi spune că nu poate, asigurându-ne doar că nu rămâne totuşi nehrănit (supe, sucuri, fructe, ceva tot trebuie să mănânce).
♦ Este stresat. Încă există părinţi care nu iau în serios problema stresului în rândul copiilor, şi totuşi este o problemă cât se poate de reală şi de serioasă. Şi în timpul copilăriei există griji şi factori stresanţi – nu e o perioadă feerică, lipsită de probleme! În afară de lipsa apetitului, veţi observa şi alte simptome: copilul va părea îngrijorat, temător, obosit, nu va dormi bine.
O schimbare importantă în rutina de zi cu zi (mutare, începerea ori schimbarea şcolii, divorţ, deces), griji legate de şcoală (examene, note mici la o materie, bullying), un mediu familial conflictual, probleme legate de integrare (este exclus din cauza timidităţii ori din alte motive), prima dezamăgire din dragoste, toate pot conduce la un nivel de stres dificil de gestionat pentru copil sau adolescent. Părinţii trebuie să fie deschişi şi să poată discuta cu copilul lor despre astfel de situaţii, arătându-i că toţi ne confruntăm în viaţă cu asemenea probleme.
♦ Este depresiv. Depresia nu e „un moft inventat ca pretext”, nu e un „termen pretenţios” pentru tristeţe, nu e „ceva trecător”! Din ce în ce mai mulţi copii şi adolescenţi suferă de această tulburare care, din nefericire, poate rămâne neobservată, cu rezultate dramatice. În timp ce o stare de tristeţe va trece, având o cauză vizibilă (diferite probleme – vezi mai sus), depresia nu va trece. Lipsa poftei de mâncare este doar unul dintre simptomele acestei boli. Părinţii trebuie să urmărească cu atenţie alte simptome. Cel mai evident este faptul că un copil depresiv nu va mai fi în stare să „funcţioneze” normal, să-şi îndeplinească activităţile obişnuite de zi cu zi.
♦ Este anorexic. Iată încă o tulburare nervoasă cât se poate de gravă, de care din păcate suferă foarte mulţi copii şi adolescenţi, fete, dar şi băieţi. Societatea le serveşte un ideal de frumuseţe absolut irealist, centrat în primul rând pe ideea că trebuie să fii slab (ba chiar schelet!) pentru a fi atractiv. TV, computer, reviste – peste tot dau de această idee falsă. Idolii lor (actori, cântăreţi) sunt şi ei cel mai des nişte beţe. Uneori, chiar părinţii contribuie la întărirea ideii că trebuie să fii slab (o mamă care se plânge mereu că s-a îngrăşat, care ţine diete mereu etc.). Şi astfel, un copil dezvoltă uşor o adevărată aversiune faţă de orice mâncare, deoarece în mintea lor, mâncare = grăsime.
Odată ce se dezvoltă anorexia, copilul va refuza să mănânce, va trage de timp ronţăind cât mai puţin până ce scapă de la masă, va inventa că a mâncat altundeva; când nu mai rezistă, va mânca cât de puţin posibil, iar după aceea se va simţi vinovat (uneori se dezvoltă şi bulimia, începând să ia laxative sau vomitive pentru a elimina alimentele). Părinţii trebuie să fie foarte atenţi dacă bănuiesc o astfel de tulburare alimentară – în general, alte simptome sunt oboseală, stare de slăbiciune, o obsesie pentru corp, copilul făcând exerciţii, cântărindu-se, analizându-se mereu nemulţumit în oglindă).
Dacă organismul unui adult suportă mai bine lipsa nutrienţilor o perioadă, cel în creştere al unui copil sau adolescent are nevoie zilnic de hrană. Lipsa poftei de mâncare poate indica o gravă problemă, de aceea trebuie să observăm cu atenţie situaţia. Din fericire, des e doar o perioadă scurtă, iar dacă copilul pare sănătos, echilibrat, vesel în majoritatea timpului şi dacă nu observăm nici un alt simptom, atunci nu e nevoie să ne facem prea multe griji.
