Copii & adolescențiStima de sine a copilului – de ce e bine să descurajăm...

Stima de sine a copilului – de ce e bine să descurajăm comparaţia cu alţi copii?

Părinţii cunosc importanţa stimei de sine şi a încrederii în sine – fără acestea, copilul se simte descurajat şi nemotivat („de ce să mai încerc, e clar că nu voi fi la fel de bun ca X”!). Pe măsură ce cresc, copiii încep să se compare adesea cu alţii: fraţi, prieteni, colegi. E o „meteahnă” pe care o au şi mulţi adulţi. Însă adevărul e că aceste comparaţii nu ajută construirea şi menţinerea stimei de sine, nici măcar atunci când sunt în avantajul copilului.

Imaginea de sine se construieşte în raport cu ceilalţi, prin interacţiune, dar şi în raport cu sinele. În mare, ceea ce modelează imaginea de sine poate proveni din exterior: ceea ce spun alţii şi comparaţia cu alţii; şi din interior: ceea ce simte fiecare cu privire la propriul eu, cât de bine se mulează aşteptările de la sine cu imaginea de sine. Este lesne de observat că dacă ne bazăm în principal pe surse externe în construcţia imaginii şi a stimei de sine, acestea vor fluctua şi vor fi instabile.

Comparaţiile cu alţii în defavoarea sinelui duc la lipsa încrederii, a motivaţiei. Însă şi comparaţia cu alţii în favoarea sinelui („sunt mai bun decât X”) poate dăuna, în primul rând pentru că oricând poate apărea cineva mai bun, în al doilea rând pentru că astfel se naşte un mic „monstru” egocentric şi arogant şi în al treilea rând deoarece, în loc de mulţumirea de a fi tu bun la ce ţi-ai propus, savurezi competiţia şi ideea de a fi mai bun decât altul (pe ideea „homini homo lupus” – omul e lup pentru om, nu în ideea de a fi pur şi simplu o persoană bună pentru tine însuţi).

Cum pot părinţii descuraja comparaţia copilului cu alţii şi de ce?

♦ Scenariul 1:

  • „Colegul meu e mai bun la fotbal, nici nu mă compar cu el”.
  • „Nu-i adevărat, eşti şi tu foarte bun”.
  • „Da, mereu zici aşa, dar ştii şi tu că nu e aşa”.
  • „Sunt sigur că şi tu eşti mai bun decât alţii”.
  • „Mda, cred că mai bine renunţ şi încerc baschet”.

Ce nu a mers? Primul lucru: părintele, în loc să încerce să înţeleagă îngrijorarea copilului se mulţumeşte să nege ceea ce pentru cel mic e deja evident (la fel este cu replici precum „nu-i adevărat, eşti frumos/deştept etc.”). Al doilea lucru ce nu merge: părintele încurajează în continuare comparaţia cu alţii, dar în avantajul copilului.

Însă mult mai bine, în loc de a încuraja comparaţia cu alţii, e să încurajăm comparaţia cu sine (mai exact, să îi arătăm copilului că el e mai bun decât era în trecut şi că poate fi şi mai bun decât e acum dacă exersează).

♦ Scenariul 2:

  • „Colegul meu e mai bun la fotbal, nici nu mă compar cu el”.
  • „Deci crezi că el e mai bun şi vrei să fii şi tu la fel.” (acceptăm iniţial ceea ce spune copilul pentru că e ceea ce crede)
  • „Mda, dar nu am şanse”.
  • „De ce crezi aşa ceva? Ţi-a zis careva că nu poţi fi mai bun? Pun pariu că X a ajuns bun pentru că a exersat mai mult”. (ne interesăm de unde provine convingerea că X e mai bun şi evidenţiem că orice se poate obţine prin efort şi exersare).
  • „Oricât exersez, nu o să fiu ca el”.
  • „Nu trebuie să fii ca el, ci doar mai bun decât eşti acum. Şi chiar eşti mult mai bun decât erai acum doi ani, aşa că poţi fi şi mai bun, nu?” (lăsăm deoparte comparaţia cu X şi încurajăm comparaţia cu sine).

În final, dacă nu e convins, îi putem şi reaminti că este foarte bun în alte domenii şi aceasta pentru că nu a renunţat.

Ideea este că aceste comparaţii cu alţii dăunează stimei de sine a copilului. Întotdeauna vor exista alţi copii care fac ceva mai bine, de aceea este atât de important să învăţăm copiii să se compare cu sine; nu e la fel de bun la şcoală/sport/muzică ca Y (sau aşa crede)? Îi arătăm cât de multe progrese a făcut. Nu arată la fel de bine ca X? Îi spunem cât de mult s-a schimbat în bine şi îi încurajăm ideea de a îmbunătăţi ceea ce nu îi place. Şi tot aşa. În plus, îi arătăm că orice lucru poate fi îmbunătăţit dacă lucrăm la aceasta.

Din păcate, atât în familie, cât şi mai ales la şcoală, comparaţia cu alţii este inevitabilă, ba chiar încurajată (părinţii care compară fraţii între ei crezând că aşa îl „motivează” pe unul, profesorii care compară mereu elevii, în loc să aprecieze progresele unuia singur etc..

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.