Se discută adesea despre aşa-zişii „copii cu probleme”, iar termenul „antisocial” este utilizat la fel de des. Ce presupune însă acest termen? Este important de ştiut că un copil antisocial suferă de o tulburare de personalitate.
Termenul este, desigur, folosit în limbajul cotidian şi pentru caracterizarea unor copii extrem de retraşi sau a unora agresivi, însă doar un medic specialist (în genere, un psihiatru) poate afirma că un copil sau un adolescent prezintă simptome ale tulburării de personalitate antisocială.
Ce este tulburarea de personalitate antisocială?
Această expresie se referă la un tip de personalitate care presupune o constelaţie de trăsături. Multe persoane, copii şi adulţi, au una sau două dintre aceste trăsături în grade diferite, doar prezenţa mai multora indicând existenţa unei reale tulburări.
Tulburarea de personalitate antisocială presupune:
- Lipsa empatiei faţă de alţii, nepăsarea faţă de emoţiile şi trăirile celor din jur; lipsa sentimentului de regret dacă persoana face rău altcuiva; manipularea şi minţirea celor din jur pentru a servi propriile interese;
- Egocentrism şi chiar narcisisim, persoana se consideră superioară;
- Lipsa de moralitate – persoana nu distinge între bine şi rău precum o fac ceilalţi, având cu totul alte idei sau principii;
- Încălcarea constantă a regulilor;
- Dificultatea de a menţine relaţii apropiate;
- Impulsivitate şi control de sine scăzut (în multe cazuri şi agresivitate, deşi nu este necesar);
- Inteligenţă şi chiar un anumit şarm, care le face adesea la prima vedere atractive.
Cauze ale tulburării de personalitate antisocială
Specialiştii sunt de acord că nu se poate discuta despre o singură cauză, această tulburare fiind legată de factori genetici, psihologici şi sociali (experienţe de viaţă).
Semne timpurii ale tulburării de personalitate antisocială la copii şi adolescenţi
Indicii ale acestei tulburări se regăsesc uneori de la o vârstă fragedă şi deseori în timpul adolescenţei. La copii, semnele evidente se referă la agresivitate, cruzimea faţă de animale, impulsivitate, izolare, probleme şcolare (absenţe, vandalism, rezultate slabe, bullying).
Trebuie să reţinem însă că peste jumătate dintre copiii şi adolescenţii cu astfel de probleme nu vor dezvolta tulburare de personalitate antisocială. Aşadar, un copil retras, izolat sau unul cu tendinţe agresive nu trebuie definit ca „antisocial”.
Poate fi vorba de simptomele prime ale acestei tulburări, la fel cum poate fi vorba de alte probleme: lipsa de încredere în sine şi timiditatea explică izolarea, învăţarea socială a agresivităţii, o viaţă familială instabilă, abuzul etc. pot explica agresivitatea.
Ca părinte, dacă observăm aceste simptome, este esenţial să cerem ajutor. Nu toţi copiii sau adolescenţii vor dezvolta această tulburare, la fel cum nu toate persoanele cu această tulburare ajung deviante.
De fapt, diagnosticul oficial se pune de obicei doar după vârsta de 18 ani. De aceea, observarea acestor tipuri de comportamente la copil sau adolescent şi luarea unor măsuri (consiliere, terapie) vor ajuta la adaptarea copilului şi la o dezvoltare echilibrată (tendinţele negative pot fi ţinute sub control cu succes).
