Dragoste și relațiiO vară fierbinte?? Ce efecte are căldura extremă asupra relaţiei de cuplu?

O vară fierbinte?? Ce efecte are căldura extremă asupra relaţiei de cuplu?

„Este atât de cald, încât nu pot face nimic” – anotimpul călduros devine în ultimii ani din ce în ce mai necruţător. Temperaturile ajung atât de ridicate, încât oamenii se retrag în interior, o scurtă plimbare în soarele arzător fiind insuportabilă.

Cei care pot pleca o perioadă mai lungă în munţii răcoroşi sau pe malul mării sunt fericiţi, însă cei care îşi petrec o mare parte din vară în oraşele fierbinţi aşteaptă cu nerăbdare o ploaie binefăcătoare.

Dar ce efecte are căldura asupra relaţiei de cuplu?

La mare, la munte, în vacanţă toate sunt bune şi frumoase, însă dacă sunteţi prizonieri în oraş, veţi putea observa anumite schimbări nedorite.

Temperaturile ridicate pot duce la stări de extenuare, de oboseală, de lipsă de concentrare şi chiar la dureri de cap sau stări de ameţeală. Este de la sine-înţeles că aceste stări vor afecta şi relaţia de cuplu.

În plus, peste 80% dintre persoane nu pot dormi bine când este prea cald. În momentul când adormi, termostatul intern va regla temperatura corporală, scăzând-o, condiţie de bază pentru un somn bun. Dacă este prea cald, vei adormi mai greu (corpului îi este dificil să ajungă la o temperatură scăzută) şi te vei trezi adesea.

Atât lipsa unui somn bun, cât şi stările de oboseală cauzate de căldura excesivă duc şi la o stare de iritare, de nervozitate. Aţi observat că vă certaţi mai des pe timpul anotimpului călduros? Puteţi da vina fără a greşi pe temperaturile ridicate.

Şi mai important, majoritatea persoanelor sunt afectate de căldură în ceea ce priveşte viaţa intimă. Libidoul scade, nu există chef pentru nimic atunci când transpiri fără a mişca un deget! Diverse studii chiar au dovedit că temperaturile ridicate ucid libidoul, vara fiind cea mai nefavorabilă perioadă pentru activităţile dintre aşternuturi. S-a aflat chiar că a ajunge la orgasm este mult mai probabil dacă temperaturile sunt scăzute (în plus, mulţi bebe se nasc vara, ceea ce indică faptul că au fost concepuţi în perioade mai răcoroase).

Aşadar, pentru a evita efectele neplăcute ale căldurii, bucuraţi-vă de serile răcoroase ieşind la plimbare, iar în casă apelaţi la un bine-venit aparat de aer condiţionat sau ventilator. Nu lăsaţi temperaturile fierbinţi să alunge clipele fierbinţi din dormitor!

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.