Dragoste și relațiiCe învățăm din prima relație de cuplu și de ce nu o...

Ce învățăm din prima relație de cuplu și de ce nu o uităm niciodată?

Prima relatie de cuplu „serioasa”: nici o alta nu va fi la fel… In prima relatie intri cu inima usoara si palpitand de entuziasm, avid sa descoperi si sa traiesti din plin…in viitoarele relatii intri cu un bagaj in spate, cu entuziasmul tinut la nivel realist, cu speranta, insa si cu teama… O iubire nu va fi la fel ca o alta, iar o relatie nu va fi niciodata ca prima. Ce putem invata de la prima relatie de cuplu?

Niciodata cand incepi prima relatie de cuplu nu te gandesti ca ea se va sfarsi; este ultimul lucru la care te gandesti. Totul este nou, incitant, frumos, esti coplesit de atatea trairi si vrei sa fi mereu alaturi de persoana iubita. Insa adevarul este ca prima relatie de cuplu serioasa nu este cel mai adesea menita sa reziste in timp, nu ramane si singura relatie – ea ajunge sa se consume si ramane undeva in trecut. Ramane o amintire, insa si o experienta din care inveti multe…

Ce invatam din prima relatie de cuplu?

Sa fii mai pragmatic, chiar si in dragoste. Poate ca nu este prea romantic si este o lectie grea pe care o inveti dupa prima relatie: cea ca a te lasa orbit de iubire si a trai in fantezii poate duce la un sfarsit nefericit. In prima relatie esti naiv, sincer, iubesti cu intensitate si cu daruire completa, apoi inveti sa iti potolesti idealismul si iti pierzi inocenta. Inveti ca si iubirea vine cu parti rele si ca este bine sa fii din cand in cand pragmatic, sa vezi ce este inaintea ta cu ochii limpezi si nu cu ochelari roz… Inveti sa nu te mai astepti la perfectiune si la fericire eterna, ci sa apreciezi ceea ce ai pe moment.

Sa realizezi ca iubirea nu poate sustine singura o relatie. In prima relatie de cuplu, faptul ca iubesti si ca esti iubit pare sa fie tot ceea ce conteaza; simti ca aceasta este de ajuns si ca iubirea voastra va va tine mereu impreuna. Timpul te invata ca nu este astfel si ca poti iubi o persoana, insa nu poti avea o relatie buna cu aceasta. Pentru ca o relatie buna implica si compatibilitate, iar de multe dati partenerii sunt pur si simplu nepotriviti…

Sa nu te arunci cu capul inainte si sa nu grabesti niciodata lucrurile. Orice relatie are nevoie de timp sa creasca si sa ajunga la maturitate, insa prima relatie este deseori grabita si „presata” de catre tinerii entuziasti, pana ce se sufoca. Inveti ca, desi o simti, nu il cunosti pe celalalt de fapt si ca doar cu timpul ai putea sa il cunosti cu adevarat (din pacate, uneori chiar la sfarsit nu stii exact cine era cel/cea cu care ai fost)…

Sa nu confunzi pasiunea mistuitoare cu iubirea. Aceasta inveti cand prima relatie se consuma prea rapid si lasa un fum in urma: ca flacara pasiunii si a dorintei nu este aceeasi cu iubirea reala. Ca sentimentul ca celalalt este sufletul tau pereche, ca sentimentul ca formati un tot armonios poate fi doar fum in ochi, doar iluzie data de pasiunea ce se consuma in timp. Si ramai apoi gandindu-te ce v-a adus impreuna, de ce a disparut ce aveati intre voi…

Sa pretuiesti afectiunea stabila. Inveti dupa prima relatie de cuplu ca nu aventura incitanta si senzatiile intense mentin o relatie; ci afectiunea stabila, dezvoltata in timp, cunoasterea si intimitatea reala dintre doua persoane. Inveti ca stabilitatea nu este plictisitoare – ci ca este vitala ca o relatie sa reziste.

prima relație de cuplu

Sa realizezi ca persoana iubita nu este doar a ta. Oricat ai dori acest lucru, trebuie sa inveti ca sunteti doua persoane diferite, care trebuie sa isi mentina o parte din independenta lor. In prima relatie de cuplu si in general la inceputul unei relatii, simti ca nu te poti satura de persoana iubita si ca vrei sa petreci fiecare clipa alaturi de aceasta. Simti ca o vrei doar si doar pentru tine si ii ceri sa ti se daruiasca cu totul. Insa ea nu este a ta, nu doar a ta. Ea are nevoie de independenta, de timp si spatiu pentru sine, sa fie cine este ea. Inveti ca nu poti tine sub control relatia si in nici un caz nu poti – si nu ar trebui – sa controlezi viata persoanei iubite si sa-i ceri sa renunte la tot pentru tine.

Sa iubesti o persoana pentru cine este. In prima relatie de cuplu, cazi uneori in greseala de a iti idealiza partenerul – il vezi asa cum ai vrea tu sa il vezi; apoi incepi sa observi ca nu este intru totul asa cum ai vrea. Si faci greseala cea mai mare: incerci sa il schimbi! Ceea ce nu poate duce decat la sfarsit… Inveti apoi ca fie iubesti o persoana asa cum este, fie aceasta inseamna ca de fapt nu iubesti…

Sa nu mai uiti ca o relatie trebuie mentinuta – ea nu merge de la sine, ci are nevoie ca partenerii sa ii insufle vitalitate. O relatie nu este atat de usoara si simpla precum pare ea la inceput – de aceea va trebui sa inveti ca exista si perioade mai grele, ca exista si probleme, ca doar pentru ca ati ajuns la un hop nu inseamna ca trebuie sa renunti…

Sa te certi fara a strica totul. Iata ce invatam de la prima relatie: ca o cearta nu este sfarsitul; ca este normal sa apara din cand in cand o cearta; si ca o cearta poate duce la gasirea unor solutii. In prima relatie de cuplu, inveti sa comunici cu o persoana de sex opus, inveti sa accepti diferentele clare dintre femei si barbati si inveti sa traiesti alaturi de o persoana.

Sa vezi lucrurile in perspectiva. Ce invatam din prima relatie de cuplu serioasa? Ca relatia nu este chiar totul – desi o perioada exact asa simtim! Odata cu sfarsitul, dupa suferinta inveti sa privesti lucrurile dintr-o perspectiva mai deschisa, mai larga. Inveti ca relatiile sunt doar o parte a vietii tale si nu totul; si mai ales, inveti ca trebuie sa mergi mai departe, sa continui sa te descoperi si sa te dezvolti ca om.

Inveti ca, desi pare atat de romantic sa te daruiesti complet si sa faci din relatie totul, nu este si intelept, deoarece daca relatia se sfarseste, intreaga ta fiinta ramane goala si pierduta. Inveti sa nu ajungi complet dependent de un altul si sa iti pretuiesti autonomia. Inveti sa nu te schimbi pentru un partener intr-atat de mult, incat odata singur sa nu mai sti cine esti si ce poti face.

Sa apreciezi persoana iubita cu adevarat. Sigur, in prima relatie de cuplu partenerul este totul pentru tine si ai face orice pentru acesta; insa uneori nu stii cum sa iti arati concret, in viata de toate zilele, aprecierea ta pentru acesta. De prea multe ori, de abia dupa ce pierzi o persoana, realizezi cat de pretioasa era si cat de multe puteai face ca sa ii arati acest fapt…

Ultimele articole

Abonează-te astăzi

Pentru a primi informații exclusive pe mail

Dacă vrei să te alături comunității celor +300k de părinți care ne citesc anual

Te ținem la curent cu noutățile pe care le publicăm în fiecare săptămână.

More article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.