Auzim deseori astfel de replici: “Pe vremea mea, copiii isi stiau locul”; “astazi lucrurile scap de sub controlul parintilor”; “azi dai o palma unui mic obraznic si intri in inchisoare” sau, dimpotriva: “oamenii incep in sfarsit sa inteleaga ce e un parinte”; “parintii nu mai sunt prinsi intr-o viziune rigida de a educa copilul”; “parintii si copiii de azi sunt mai destepti”; “educatia a evoluat” etc. – care este diferenta dintre parintii de altadata si parintii de astazi?
In ce fel modul de a privi si aplica disciplina si educatia copiilor s-a schimbat? Ce ii face pe parintii si pe copiii de astazi altfel? Si cine are mai mare dreptate: nostalgicii care spun ca in vremurile de altadata, chiar exista disciplina si copiii erau crescuti si educati asa cum se cuvine? Sau cei care apreciaza evolutia felului de a face disciplina si a modului de a educa, de la modelul rigid si autoritar la un model deschis axat pe comunicare?
Care este diferenta dintre parintii de altadata si parintii de astazi?
Modelul educational pe care il aplicau mai demult parintii era bazat pe rigoare, disciplina, reguli si interdictii. Si pedepse severe! Era sistemul “de aur” care, dupa ei, garanta o reusita sigura in ceea ce privea educatia si viitorul copilului lor. De multe ori, la aceste precepte se adaugau si pedepse corporale pentru ca, nu-i asa, “bataia e rupta din rai”. Exista o diferenta majora dintre acest sistem si cel aplicat de catre parintii de astazi.
Desi mai sunt si din aceia care pun un accent mai mare pe masuri disciplinare stricte, parintii de astazi sunt mai toleranti, incearca sa-si cunoasca copiii inainte de a le impune un lucru sau altul, aleg mijloace educative care sunt pe intelesul copilului si-l conving fara coercitie. Parintii de astazi pun accent pe comunicare si incearca sa se foloseasca de aceasta pentru a disciplina copilul fara a apela la frica.
Daca copilul comitea o greseala, in mod cert altadata urmarea era o pedeapsa aspra, dupa ce era certat, de multe ori in prezenta celorlalti membri ai familiei sau a prietenilor. Se foloseau un ton ridicat, cuvinte jignitoare sau umilitoare. In prezent, se discuta calm despre greseala comisa, pentru a fi siguri ca a fost bine inteles faptul ca s-a comis o greseala. Parintii au invatat ca si copilul merita sa primeasca respect din partea lor. Singurul raspuns “Pentru ca nu ai voie” sau “Pentru ca asa spun eu” nu mai rezolva nimic.
Copilul trebuie convins de evidenta faptului ca a gresit, altminteri nici o modalitate de indreptare nu este posibila. Desigur, in cazul unor greseli grave, se apeleaza si astazi la anumite metode restrictive: “nu ai voie la calculator, la televizor etc.”. “nu iesi in oras o saptamana”, “nu iesi la joaca” etc., in functie de varsta copilului si de greseala comisa. Partea mai putin buna: uneori, parintii de astazi, punand doar accent pe comunicare, nu mai stiu sa isi impuna autoritatea.
La fel, in cazul unei fapte bune, a unei reusite, parintele de altadata se multumea sa savureze in tacere momentul (in plus, i se parea de datoria copilului sa aiba reusite si sa-l faca mandru), in loc sa-si aprecieze si sa-si laude cu entuziasm copilul. Azi se pune accent pe importanta comunicarii pozitive si pe aprecierea si incurajarea copilului. Cuvintele de lauda, aprecierile il fac pe copil sa se cunoasca si sa se acccepte asa cum este, sa isi dezvolte stima si increderea in sine. Un mediu in care se cultiva respectul, onestitatea si un mediu ce incurajeaza copilul este un mediu benefic pentru el.
Regulile alimentare erau si ele diferite. Trona mai peste tot ideea ca “ a manca tot din farfurie” este un imperativ. Daca nu mananci tot, “nu te faci mare”, sau “nu e frumos”. Nu existau feluri de mancare recomandate copiilor, de cele mai multe ori hotarandu-se ca este mai importanta cantitatea, nu calitatea mancarii. Astazi, bineinteles ca parintii sunt informati in legatura cu dietele potrivite pentru fiecare varsta si actioneaza in consecinta (chiar se poate spune ca unii parinti duc la extrem preocuparea pentru un regim alimentar echilibrat si cat mai sanatos).
O alta idee des intalnita altadata era aceea ca educatia copiilor era numai si numai responsabilitatea scolii. Scoala trebuia sa le furnizeze atat informatii, cat si modele de comportament si reguli de conduita. In cazul unor abateri, se spunea: “Asa te invata la scoala?” Dupa orele de curs, parintele era eliberat de alte responsabilitati, trebuia doar sa controleze daca s-au efectuat temele.
Astazi este unanim acceptat ca scoala si parintii trebuie sa conlucreze, sa adopte masuri comune pentru educarea si formarea copilului. Atat mediul in care creste, cat si cel scolar sunt la fel de importante si isi pun amprenta pe viitorul adult. Parintii stiu ca a se implica activ in educatia scolara a copilului este un lucru cu efecte pozitive si ca nu se poate separa educatia de acasa de cea de la scoala.
Daca altadata se spunea totdeauna ca un copil trebuie sa fie “cuminte”, adica sa nu deranjeze, sa fie linistit si obedient, astazi parintii isi incurajeaza copiii sa se exprime in toate modurile, le acorda libertate si le incurajeaza talentele. De la ideea “copilul trebuie sa asculte, dar sa nu vorbeasca neintrebat” se ajunge la ideea “copilul trebuie sa se exprime liber in orice situatie”.
Ceea ce uneori duce la situatii nu tocmai pozitive, atunci cand parintele pune accent doar pe dreptul copilului de a se manifesta si exprima in voie, uitand de responsabilitatea parintilor de a disciplina si invata copilul ca unele moduri de exprimare nu sunt deloc adecvate (copiii de azi se comporta deseori inadecvat, in special in public, iar parintii fie nu stiu sa ii controleze, fie nu li se pare nimic in neregula). Sigur ca ideea de a incuraja copilul sa se exprime este valoroasa si pozitiva, insa nu trebuie dusa la extrema de a il lasa sa faca si sa zica orice-i trece prin cap.
Sigur ca un parinte constient face totul pentru reusita in viata a copilului sau, fie ca vorbim despre vremurile de altadata sau de cele de acum. Diferenta e aceea ca acum mai toti parintii au pretentii mari de la copiii lor, ajungandu-se chiar la exagerarea de a nu mai lasa timp liber copilului, ziua derulandu-se ca o cursa nebuna intre diferite cercuri sau ore de gimnastica, pian, dans, limbi straine etc. Aceasta este o exagerare si o greseala a parintelui modern.
O alta zona in care parintele de astazi are multe lacune este aceea a timpului liber petrecut impreuna cu copilul sau. Este de inteles ca viata moderna este trepidanta si nu lasa mult timp liber, este insa de dorit ca fiecare parinte sa stea mai multa vreme cu copilul sau, sa se plimbe, sa se distreze, sa se cunoasca, pentru a consolida relatia dintre ei. Poate ca o anumita nostalgie pentru vremurile de altadata tocmai de aici porneste: caci in vremurile trecute, familia era unita si valorile familiale erau centrale; astazi, familia pare sa treaca printr-o criza (valorile familiale nu mai sunt cele mai importante, multe familii se destrama, membrii nu mai sunt la fel de uniti)…
