Datoria parintelui este cea de a impune disciplina copilului, insa se intampla uneori ca parintele sa se teama ca nu va mai fi placut de catre copil, ca nu va mai fi iubit si sa se simta chiar putin vinovat pentru ca isi face datoria: aceea de a ii impune copilului, de a ii fi parinte si nu prieten! Unii parinti doresc sa fie parinti placuti, amuzanti, distractivi, „de treaba”, parinti buni – a fi insa parinti buni implica a nu uita niciodata de importanta disciplinei.
In esenta, exista doua lucruri pe care parintele are datoria sa i le ofere copilului sau (in afara de indeplinirea nevoilor de baza, a ingrijirii practice): si anume, afectiunea – rolul emotional al parintelui si disciplina – rolul educativ, functional al parintelui. Lipsa unuia nu cauzeaza decat probleme – iar un lucru important pe care parintii trebuie sa il stie este ca, pe masura ce copilul creste, va avea nevoie de parintii sai in rolul de educatori, de autoritate.
Uneori insa, parintele nu impune o disciplina riguroasa si consistenta, caci se teme ca nu va fi apoi placut de catre copil. Se gandeste ca este mai bine sa fie un fel de prieten copilului, caci astfel copilul il va iubi, il va placea, ii va vorbi despre orice. Astazi, multe sfaturi pentru parinti se concentreaza pe importanta afectiunii, a empatiei si a deschiderii fata de copil. Acestea sunt pozitive pentru relatia parinte-copil, insa nu cu costul de a uita de disciplina. Parintele nu trebuie sa aleaga intre a) a fi parinte permisiv, empatic, iubitor, deschis si b) a fi parinte autoritar, strict, inchis – si deci neplacut!
Desi este, poate, provocarea cea mai dificila a parintelui, trebuie sa caute acea cale de mijloc, intre afectiune, comunicare empatica si autoritate. In caz contrar, nu mare va fi mirarea parintelui care se teme ca nu va fi placut de catre copil cand va observa ca da, este placut, insa nu este ascultat si respectat!
Nu castigi iubirea copilului si nu ii arati acestuia iubirea ta fiind un parinte-prieten, ci oferindu-i ceea ce are nevoie – disciplina fiind esentiala pentru el. Iata cateva lucruri la care este bine sa reflectezi:
Vina si incercarea de a compensa – uneori, parintii se simt vinovati pentru ca nu petrec destul timp de calitate cu copilul lor; si se simt si mai vinovati daca in scurtele momente impreuna sunt nevoiti sa o faca pe „cel rau”, impunand autoritate si refuzand copilul. Asadar, pot incerca sa compenseze scurtul timp impreuna cu copilul printr-o atitudine permisiva, distractiva, crezand ca astfel castiga aprecierea si iubirea copilului.
Vina dauneaza unei discipline adecvate – parintele nu trebuie sa se simta vinovat pentru ca isi face datoria!
Doresti un copil egocentric, rasfatat, iresponsabil, care este obisnuit sa aiba orice cere fara efort si care nu se gandeste la consecinte? Daca te simti vinovat pentru ca nu ii oferi copilului destul timp, incearca sa faci loc in programul tau pentru momente frecvente petrecute cu copilul, nu sa uiti de importanta disciplinei!
Unele studii arata ca astazi multi parinti evita sa impuna disciplina, trec cu vederea multe scapari ale copilului, evita sa il confrunte cu consecinte pentru actele sale si se poarta in mare ca niste parinti „de treaba” amuzanti si permisivi de teama ca altfel copilul nu ii va placea si ii va considera nedrepti, uraciosi, rai. Parintii prefera sa ii vorbeasca si explice copilului intr-o maniera prieteneasca ceea ce se asteapta de la el – insa mare le este mirarea cand observa ca acesta nu asculta! De ce? Pentru ca o comunicare deschisa si empatica este importanta – insa la fel este impunerea autoritatii.
Va temeti si va simtiti vinovati cand copilul va spune ca sunteti parinti rai?
Nu sunteti parinti rai – voi stiti ceea ce va realiza intr-un sfarsit si copilul: ceea ce ii cereti si impuneti este pentru binele sau! Iar atunci cand un copil striga nervos ca nu va place, ca sunteti rai, ca sunteti nedrepti, chiar ca va uraste, el doar rabufneste – aceasta nu inseamna ca i-ati pierdut afectiunea. A va teme de disciplina pentru ca va temeti ca suparati copilul este ultima voastra grija – se va supara, ii va trece (bineinteles, de cate ori este posibil, puteti sa impuneti, dar sa si explicati motivele pentru care faceti aceasta)…
Parintii evita disciplina stricta, incercand sa nu fie asemenea propriilor lor parinti
Este o greseala frecventa a parintilor, cea de a isi forma stilul parental comparandu-l cu cel al propriilor parinti. Iar daca parintii tai au fost prea stricti, te poti gandi ca este de preferat ca tu sa nu fii deloc ca ei; gandeste-te insa: in final, autoritatea parintilor, desi ti-a displacut cand erai copil, nu te-a ajutat?! Ceea ce nu inseamna sa fii ca parintii tai (acestia poate ca au fost intr-adevar prea stricti): inseamna doar sa iti gasesti propriul tau stil, fara a te compara cu parintii tai.
Parintii evita uneori sa impuna disciplina, caci se tem si doresc sa evite reactiile copilului
Uneori, pur si simplu preferati sa ignorati incalcarea regulilor sau comportamentele rele ale copilului, caci stiti ca altfel veti intra intr-o mica lupta de vointa cu cel mic si veti fi confruntati cu plansete, tipete, cuvinte dureroase. Nu treceti cu vederea comportamentele ce nu sunt acceptate, caci nu transmiteti copilului decat faptul ca poate scapa si poate repeta acel comportament (iar daca data viitoare incercati sa ii impuneti, el va reactiona si mai urat).
Parintele care doreste sa fie mereu „cel bun” il forteaza pe celalalt sa fie „cel rau”
Iata o reala problema atunci cand unul dintre parinti se teme ca nu va mai fi placut de catre copil daca ii impune. Daca parintii sunt constant unul „bun si distractiv”, unul „rau si nedrept”, disciplina nu va fi una consistenta; copilul va invata sa va manipuleze si sa va intoarca unul impotriva celuilalt. Este in regula daca unul dintre parinti este mai des figura autoritara, insa ambii parinti trebuie sa adopte atat latura afectiva, cat si cea autoritara!
Cand parintele evita sa impuna disciplina, se teme ca nu va mai fi placut de catre copil, poate ca priveste intr-un mod gresit disciplina: disciplina nu inseamna pedepse si tipete! Inseamna impunerea calma si stricta a unor reguli. Poti fi parinte care impune si sa fii in acelasi timp iubit si placut – daca nu uiti si de latura afectiva si empatica a relatiei tale cu copilul. Si poti fi parinte bun doar daca te gandesti la ce este bine pentru copil si nu la faptul daca acesta te va placea sau nu! Esti prieten adevarat copilului cand ii doresti binele si te folosesti inclusiv de autoritatea de parinte, nu cand te porti ca un prieten si-i permiti orice!
Copilul are nevoie de disciplina si parintele are datoria sa i-o ofere Daca vrei sa fii mereu parintele bun, amuzant, distractiv, placut, evitand sa fii si parintele strict, copilul te va placea, insa nu te va asculta!
