Cum pot parintii reactiona la crizele de nervi in public ale copilului mic? Orice parinte stie prea bine cat de frustrant si uneori jenant este atunci cand copilul izbucneste deodata in public, tipand, plangand, agitandu-se, aruncand si lovind, ramanand indiferent la orice incercari de a fi calmat. Parintele nu reuseste deseori sa opreasca cu succes aceste crize de nervi ale copilului, iar cu cat incearca sa ii vorbeasca si sa il linisteasca, cu atat acesta pare mai incapatanat sa faca o mica scena!
Crizele de nervi la copilul mic sunt normale, acasa sau in public – de fapt, in public pot sa apara mai des, copilul realizand ca au un impact mai mare cand exista spectatori! Inca de la o varsta de 1 an jumatate-doi si pana pe la 4 ani, orice copil va izbucni, va reactiona emotional exagerat, neavand autocontrolul unui adult. Unii copii fac crize de nervi mai des, altii doar cateodata, caci, ca si adultii, unii copii sunt mai emotionali, mai „dramatici” si mai sensibili decat altii. Cu cat isi dezvolta capacitatea de a comunica si a isi exprima emotiile, cu atat aceste crize se vor rari (deseori, copilul de 1 an jumatate-2 nu stie cum sa exprime altfel ceea ce simte).
Crize de nervi, crize de furie, crize de isterie, crize emotionale: orice denumire le-am oferi, acestea nu sunt deloc iesite din comun de pe la varsta de 1 an si jumatate. Si nici nu este iesit din comun faptul ca parintii se simt des neajutorati, frustrati, nestiind ce cale adecvata exista sa opreasca aceste manifestari exagerate in public.
Daca esti parinte, stii prea bine cat de stresant este sa te plimbi cu copilul mic si acesta sa inceapa deodata sa tipe, planga, loveasca, sara; incerci sa il linistesti, nimic nu pare sa mearga, nici ignorarea, nici promisiuni, nici amenintari; simti cum ochii din jur se atintesc spre tine si spre copil; si poti sa te simti inadecvat – nu stii sa iti controlezi propriul copil! O problema cu care se va confrunta fiecare parinte: deoarece in timpul unei crize de nervi, acasa sau in public, copilul este dominat de emotii, el nu va asculta ceea ce i se spune si deci nu va putea fi linistit prea usor! Ceea ce nu inseamna ca nu esti un parinte bun!
De ce apar crizele de nervi ale copilului mic in public
Cam orice poate declansa o criza de nervi sau de isterie (cuvantul isterie arata cat de intense pot fi uneori aceste crize!) la copilul mic; un loc nou, oboseala, foamea, lipsa de atentie din partea parintilor, un obiect pe care si-l doreste si nu-l are, o neintelegere cu alti copii, un drum prea lung cu masina, plictiseala, o activitate dificila… Crizele de nervi se declanseaza in general din cauza frustrarii resimtite de catre copil, frustrare ce poate sa se nasca in diverse situatii. Nu este un fenomen prea diferit de emotiile unui adult; inchipuiti-va ca lucrati de mult la ceva si tot nu va iese; deveniti frustrati; si puteti sa va descarcati prin o reactie emotionala la frustrare (insulte, tipat, aruncat, lovit etc.).
Diferenta dintre adult si copilul mic este autocontrolul: in timp ce adultul isi va controla in general frustrarea fara a face o adevarata criza de nervi, copilul nu stie cum sa isi controleze emotiile si cum sa gaseasca vreo alta cale de a se calma!
Frustrarea copilului mic care va duce la declansarea crizelor de isterie poate fi astfel nascuta de diferite situatii: cele mai simple de solutionat fiind oboseala, foamea sau plictiseala copilului. Cand copilul mic nu a dormit destul, nu si-a luat masa la ora obisnuita sau nu are nici o activitate care sa-l tina ocupat, isi va exprima frustrarea printr-o reactie emotionala intensa. Insa aceste situatii sunt relativ simplu de rezolvat pentru parinte.
Frustrarea apare extrem de des si atunci cand copilul simte ca nu are nici un control si ca nu poate avea ceea ce isi doreste; in public, crizele de nervi se nasc foarte frecvent deoarece copilul vrea ceva – fie ca este un obiect vazut intr-un magazin, fie ca vrea sa mergeti intr-un loc anume – si este refuzat de catre parinte. Un fapt important de retinut: crizele de isterie nu sunt la inceput o modalitate a copilului mic de a isi manipula parintii! El nu a scornit un plan malefic de a obtine ceea ce isi doreste printr-o criza de nervi in public, ci pur si simplu reactioneaza la frustrare; insa, daca parintele cedeaza si ii ofera ceea ce vrea in urma crizei sale, copilul va invata rapid ca aceasta este calea de a obtine ce vrea – asadar, devine o cale de manipulare!
Frustrarea se naste si atunci cand copilul mic se simte ignorat de catre parinte – in public, daca simte ca parintii nu ii acorda atentie, poate izbucni, stiind ca astfel inevitabil le va atrage acestora atentia (chiar daca nu este exact cum ar fi vrut).
O alta situatie care poate duce la declansarea crizelor de nervi la copilul mic sunt activitatile ce i se par grele: cand copilul nu se simte in stare sau nu este deloc interesat sa faca o activitate oarecare, poate exprima aceasta intr-o maniera foarte neplacuta.
Cum trebuie parintii sa reactioneze la crizele de nervi in public ale copilului mic?
Nu este iesit din comun sa rabufniti la randul vostru, frustrati ca iarasi face o scena in public, ca nu reusiti sa-l linstiti si jenati oarecum de privirile celor din jur. Insa este bine sa stiti, ca desi este normal sa simtiti ca explodati si sa va enervati, a face la randul vostru o mica criza de furie inrautateste lucrurile! Nu puteti interveni pozitiv prin tipete si amenintari! Retineti ca vorbim, totusi, de un copil mic, care nu este o creatura malefica ce vrea sa va strice buna-dispozitie si sa va faca de ras in public, ci de o fiinta frustrata ce-si exprima astfel emotiile!
Asadar, un nu definitiv tipetelor – se intampla sa nu mai rezistati si sa tipati la el, insa incecati sa evitati aceasta reactie. De asemenea, chiar cand credeti ca nimic nu mai merge, evitati amenintarile de tipul „bine, fa ce vrei, eu te las aici si plec” sau „opreste-te acum, ca te dau la tigani”; copilul mic este suparat si frustrat; intr-adevar, uneori aceste tipuri de amenintari il pot linisti momentan, teama ca va fi parasit de parinte fiind mai mare decat supararea sa anterioara; insa cum pot aceste amenintari sa ajute un copil suparat? Ce efecte au ele asupra starii sale emotionale? Cand aude astfel de amenintari, copilul poate sa se simta neiubit si poate inceta cu tipetele, incepand insa sa planga…
Asigurati-va ca nu se va naste o criza de nervi in public din cauza oboselii, plictiselii sau foamei; aceasta este usor (pentru a evita plictiseala, luati mereu o jucarie care sa-l tina captivat in timpul cumparaturilor sau al drumului cu masina). De asemenea, acordati-i atentia de care are nevoie, nu-l ignorati preocupati doar de ceea ce faceti: uitati-va la el, zambiti-i, vorbiti-i.
Nu cedati crizelor de nervi in public cand copilul se poarta astfel deoarece vrea ceva ce i-ati refuzat! Aceasta este cea mai importanta regula; caci daca cedati si ii oferiti ceea ce dorea, va invata sa apeleze la crize de acest tip pentru a-i face pe plac!
Modurile cele mai bune de a reactiona la crizele de nervi in public ale copilului mic: respirati adanc pentru a ramane calmi; uitati-va direct in ochii sai, acceptati-i emotiile exprimate (spunandu-i calm ceva de tipul „vad ca te-ai suparat”) si faceti clar faptul ca nu rezolva nimic cu criza sa („insa nu poti sa ai ce ceri, ti-am spus de ce; poti sa continui sa tipi asa, dar eu nu mai vorbesc cu tine pana ce nu te linistesti”); si dupa aceasta, incercati pe cat posibil sa va continuati activitatea, ignorand manifestarile copilului. Se va linisti intr-un rastimp si va invata ca aceste crize nu au efect si ca va deranjeaza.
Daca este posibil si daca face crize de isterie exagerate ce va jeneaza, este util sa incheiati pur si simplu ceea ce faceati: „daca asa te porti, mergem imediat acasa, unde poti sta si tipa cat vrei in camera ta”. Dupa ce se termina criza, poate fi foarte util sa incercati sa-i explicati copilului ca aceasta nu e un mod bun de a cere ceva si ca nu va capata nimic niciodata, reusind doar sa ii supere pe toti. Intrebati de ce a simtit nevoia sa se poarte asa – caci de multe ori, o criza mai intensa nu se naste doar pentru ca i-ati refuzat o jucarie, ci pentru ca o suparare mica de moment (precum cea cu jucaria) ii readuce in minte o frustrare, o suparare mai mare (ceva ce s-a intamplat acum cateva zile, ceva ce a suparat copilul).
Vi se pare imposibil sa ii spuneti pur si simplu copilului ca poate continua sa tipe, dar ca nu obtine nimic si apoi sa-l ignorati? Va ganditi ca cei din jur va vor judeca, va vor critica: „uite ce parinte, isi lasa copilul sa se poarte asa si nu face nimic”, „uite, nici nu-i pasa ca copilul plange si tipa”, „uite, nu stie sa isi educe copilul”… Nu trebuie sa va pese de cei din jur! Crizele de nervi ale copilului mic in public pot fi, intr-adevar, frustrante si jenante. Insa cei care au avut copii stiu prea bine ca, pe moment, cand copilul este coplesit de emotii si in toiul crizei, cam nimic nu-l poate linisti prea repede (in afara de a ceda la cererea sa, ceea ce nu este indicat).
Asadar, nu acordati prea mult interes parerii celor din jur: daca cei din jur va critica si ar avea optiuni mai bune, sa le aplice in disciplina copilului lor, lasandu-va sa fiti parintii copilului vostru asa cum stiti si doriti. Copilul mic va face crize de nervi, este doar un copilas de 1-2-3 ani; cel ce critica nu stie ce inseamna sa fii parinte (sau e foarte posibil un parinte care-si „linisteste eficient” copilul cu o palma, crezand ca asta inseamna educatie!).
Cel mai rau lucru este sa reactionati la crizele de nervi ale copilasului tinand cont de ceea ce ar crede cei din jur, in loc sa tineti cont de ce credeti voi ca ar trebui facut (uneori, puteti ceda cererilor sale sau puteti incepe sa tipati la copil sau sa-l amenintati in speranta ca se va opri, doar de jena, din dorinta ca spectatorii sa nu creada ca nu aveti control asupra propriului copil). Spectatorii nu au absolut nici un drept sa critice sau sa intervina, iar parintele trebuie sa isi educe copilul asa cum considera el adecvat, netinand cont de ce ar putea avea de comentat cei din jur!
