De ce este copilul sfidator cu parintii sai? De ce pare ca nici nu va asculta si de ce uneori duceti o adevarata lupta pana ca el sa faca ceea ce ii cereti? Fiecare parinte se va confrunta la un moment dat cu aceasta dilema, deoarece fiecare copil isi va sfida parintii (va sfida autoritatea lor). Un copil nu poate fi etichetat in mod simplist ca fiind copil cuminte sau copil obraznic: fiecare va trece prin faze sau doar momente in care refuza sa asculte de parintii sai (unii copii mai des, altii mai rar).
Intrebati un parinte care este cea mai mare problema in disciplina copilului sau si veti primi cel mai sigur acest raspuns: copilul este sfidator, refuza sa asculte si sa faca ce i se cere, ba chiar isi ignora parintii sau le vorbeste obraznic. Si marea dificultate sta in faptul ca, cu cat ii cereti sa faca ceva in mod repetat, cu cat incercati diferite cai de a il face sa va asculte (de la rugaminti, la mituire, la ordine, la amenintari, la pedepse), cu atat va puteti pierde rabdarea cu copilul, ajungand la limita si explodand. Insa tipetele niciodata nu vor rezolva ceva – dimpotriva, il vor provoca sa va sfideze in continuare.
Ca parinti, trebuie sa stiti faptul ca un copil este sfidator cu parintii, nu ii asculta, nu se supune cerintelor si regulilor lor si uneori vorbeste obraznic nu pentru ca ar fi un copil rau si needucat adecvat. Sfidarea autoritatii este forma cea mai frecventa de protest a copilului si cel mai important pentru parinte este sa inteleaga motivele pentru care copilul il sfideaza. Deoarece daca stii de ce se comporta copilul in felul in care o face, poti incerca sa iti schimbi atat modul in care comunici cu el, in care ii vorbesti si ceri sa faca lucruri, cat si reactia ta cand te sfideaza.
Puteti incerca, in loc de a repeta o cerere la nesfarsit, in loc de a-l ameninta sau pedepsi, in loc de a tipa, ascultarea activa, aratandu-i copilului ca incercati sa intelegeti de ce se poarta asa si de ce refuza sa va asculte (daca nu ii raspundeti doar prin apelul la autoritatea voastra de parinti, ci si prin aratarea empatiei, ii va fi dificil sa va mai sfideze, caci nu va va mai percepe doar ca fiind forma de autoritate).
De ce este copilul sfidator cu parintii?
Exprimarea independentei si dorinta de putere – inca de pe la varsta de 3 ani, copilul va trece prin faze in care isi sfideaza parintii, ca forma de declarare a propriei individualitati: „nu vreau sa fac ce zici tu, nu sunt tu, fac ce vreau eu, eu sunt eu!”. Intr-o lume in care toata puterea si controlul sunt detinute de catre adultii din jur, copilul se va simti neajutorat si va incerca sa obtina o farama de putere si control prin sfidare, prin proteste.
Testarea limitelor – „ce vor face daca nu ii ascult?”, „cat suporta?”, „pot sa scap fara sa fac ce mi s-a cerut?”, „ce se intampla daca refuz?”; copilul va testeaza, dorind sa afle pana unde poate merge fara a provova niste consecinte (fara a fi certat, pedepsit). Doreste sa afle daca isi poate permite sa nu asculte si sa nu faca ce i se cere si ce anume se intampla in aceste situatii.
Pedepsirea parintilor – pare un motiv ciudat pentru care un copil ar fi sfidator cu parintii sai? Nu este: atunci cand copilul simte ca este tratat rau de catre parinti, se simte nedreptatit sau poate ca neglijat, ii va sfida, atragandu-le atentia (chiar daca negativa, vrea sa atraga atentia). Poate ca o pedeapsa sau un act al parintilor i s-a parut incorect; poate ca se simte ignorat de catre acestia; poate ca este gelos pe un frate sau o sora; poate ca va considera rai cu el. Astfel ca va va sfida, razbunandu-se in modul sau copilaresc pe voi.
Ii cereti sa faca lucruri ce nu ii plac sau care sunt grele! Si ca adulti, am evita daca s-ar putea sarcinile neplacute sau dificile. Ce este de mirare ca un copil isi sfideaza parintii, incercand sa scape de treburile grele sau care ii sunt urate? De aceea, trebuie sa il invatati de mic cu regula ca fiecare membru al familiei face treburi in casa, pentru ca doar astfel puteti sa traiti in armonie si sa pastrati casa. Trebuie sa ii aratati ca in nici un caz nu e singurul cu sarcini grele. Si trebuie sa ii oferiti si un interes sa faca acele sarcini – cititi in continuare…
Nu are nici un interes sa va asculte! De ce este un copil sfidator cu parintii sai si refuza sa asculte? Deoarece nu are nici un interes sa faca ceea ce i se cere (de cate ori nu ii cereti ceva si auziti raspunsul „mai tarzu putin”?…). Aceasta pentru ca un copil nu asculta cu adevarat decat daca are un interes direct si personal. Ce inseamna aceasta, ce interes ar putea avea copilul sa faca ce i se cere?
Simplu: aprecierea si lauda venita de la parinte daca face ce i se cere (concentrati-va pe aprecierea sa cand se poarta bine, nu doar pe certarea sa cand nu o face!); o mica recompensa (concentrati-va si pe consecinte pozitive ale purtarii sale: face cum trebuie o sarcina, are voie sa se joace sau sa stea mai mult la PC sau sa aleaga desertul sau orice alta mica recompensa – dupa ce face ce i se cere, si nu ca mita, inainte!); si…evitarea pedepsei (cand refuza des sa va asculte, trebuie sa ii dati de inteles ca nu poate scapa asa usor si sa impuneti si consecinte negative: ii interziceti ceva placut, ii luati ceva, il trimiteti in camera sa etc.).
Copilul este frustrat – poate ca este frustrat pentru ca simte ca nu are nici o libertate si nici o putere in familie; sau poate ca frustrarea sa are legatura cu scoala sau cu prietenii sai. In orice caz, un copil stresat, frustrat, va adopta comportamente sfidatoare deseori (cauta parca sa se certe cu cei din jur).
Nu ii vorbiti adecvat – cum va formulati cererile cand ii vorbiti? Trebuie sa stiti ca a folosi ordine provoaca deseori un protest din partea copilului, care simte ca nu are nici un cuvant de spus. Astfel ca, atunci cand ii cereti sa faca ceva sau sa va asculte, incercati sa ii vorbiti cu respectul pe care i-l cereti si lui (da, si parintii trebuie sa isi respecte copilul, un „te rog”, un „multumesc”, un „bravo, buna treaba” au efecte pozitive mari).
In plus, incercati sa va concentrati pe pozitiv si nu pe negativ: de exemplu, in loc sa ii interziceti ceva sau sa ii cereti sa opreasca ceva („nu lasa farfuria acolo” sau „inceteaza cu jocul si fa-ti temele”), formulati-va cererile pozitiv („du-ti te rog farfuria in chiuveta, cum facem toti” sau „fa-ti intai temele, apoi te mai joci”). Cand formulati doar ordine spuse sec si cand folositi cuvinte negative („nu”), va puneti in lumina autoritatea, controlul, ceea ce il face sa sfideze.
Acestea ar fi in mare motivele pentru care copilul isi sfideaza parintii – cum sa ii raspundeti?
NU reactionati negativ la purtarea sa sau la cuvintele sale negative – facand aceasta, de fapt pierdeti din autoritate si din putere, pentru ca va implicati intr-o lupta cu el! Controlati-va furia: tipetele nu rezolva niciodata nimic. Anuntati-l cu calm ca nu veti accepta purtarea sa si ca daca o continua, veti impune consecinte si apoi refuzati orice alta discutie cu copilul, fie parasind camera, fie trimitandu-l pe el in camera sa.
Copilul care isi sfideaza parintii o face pentru ca acestia reactioneaza imediat, ii ofera un raspuns, ii ofera atentia lor, chiar daca negativa – de aceea, o metoda care poate fi adecvata de a actiona este cea de a ii refuza satisfactia sa va vada afectati (nervosi, suparati) de purtarea sa, de a impune urmari purtarii sale si de a inchide momentan orice comunicare cu el („nu accept sa te aud vorbind asa/sa te vad purtandu-se asa, mergi in camera ta acum”).
