Esti un parinte superprotector? Ti s-a spus vreodata ca te ingrijorezi peste masura pentru copil, ca il tii legat de tine si ca il sufoci cu atentia constanta? Instinctul de a iti proteja copilul este, bineinteles, cat se poate de natural – insa exista tati si mai ales mame care duc lucrurile prea departe, pazind, protejand si ingrijind copilul de parca ar fi un bibelou din portelan! Este ceva in neregula cu un stil parental superprotector?…
Atat timp cat este micut, este de inteles sa stii unde este copilul si ce anume face (desi, daca stii ca este in siguranta acasa la bunici, la prieteni, nu este necesar sa il verifici constant). Insa daca nu poti scapa de aceasta nevoie de a sti tot si odata ce copilul mare merge afara la joaca, acasa la prieteni, iese in oras, s-ar putea sa fi uitat sa mai slabesti „latul”… Cand vrei sa ii stii programul punct cu punct si cand il suni din ora in ora sa vezi ce face, esti un parinte superprotector si anxios…
Verifici tot ceea ce face copilul?
Cand are teme sau orice alta activitate, simti nevoia sa vezi cu ochii tai ce face si, mai mult, sa il ajuti sa faca mai bine, chiar daca nu ti-a cerut-o? Cand nu il lasi sa isi faca singur sarcinile si vrei mereu sa il controlezi si sa il ajuti, te implici mai mult decat este necesar.
Crezi ca are nevoie de tine pentru orice?
Cum se spunea mai sus – simti nevoia sa il ajuti la orice activitate, ai tendinta des sa faci tu in locul sau ceea ce ti se pare mai dificil si iti inchipui ca mititelul de el nu se descurca fara tine cu nimic? Mai mult, il lauzi si ii spui ca face totul bine, desi acest tot de fapt il faci tu pentru el? Cresti un copil dependent de parinte…
Il menajezi mereu si il scutesti de treburi
Ai tendinta sa gandesti „este doar un copil, sa nu il coplesesc cu treburi in casa – asta-i treaba de parinte”? Strangi mereu dupa el, ii faci ordine in camera, ii speli pantofii, ii tai carnea si il stergi la gurita – desi ar putea foarte bine sa le faca pe toate singur?! Este normal sa vrei ca un copil sa aiba o viata vesela, lipsita de griji – insa a il scuti de responsabilitati inseamna a creste un adult ce va fi incapabil sa si le asume!
Iei deciziile pentru el?
In special cand creste marisor, este extrem de benefic sa iti lasi copilul sa ia singur decizii care il privesc direct, dar si sa participe activ la luarea deciziilor din familie, sa isi spuna opinia. Daca ai tendinta sa iei tu deciziile, in special pe cele care tin direct de el, esti un parinte superprotector (decizii precum ce activitati sa faca dupa scoala, ce cursuri sa urmeze, la ce scoala sa mearga, ce profil sa urmeze etc.). Nu ii lasi libertatea sa aleaga, iar prin aceasta nu ii formezi puterea de decizie si de actiune – chiar daca tinzi sa crezi ca ii este mai bine sa ii planuiesti tu viata, lucrurile nu stau intocmai astfel.
Iti faci constant griji?
Nu ai cum sa nu te temi, esti anxios gandindu-te la toate pericolele din aceasta lume, de parca toate ar pandi la colt sa iti inhate micutul? Cand auzi vreo stire groaznica legata de un copil, incepi sa tremuri imaginandu-ti cum ar fi sa treci prin acea situatie? Esti anxios cand copilul nu este langa tine? Il vrei acasa, stiind ca aici este in siguranta?
Daca intarzie cateva minute, deja te pregatesti sa suni la politie si sa fugi in cautarea sa? Aceasta anxietate este extrem de daunatoare: tie, ca parinte, dar si copilului tau… In special cand, pentru a te asigura ca cel mic se protejeaza, ii vorbesti des despre cat de periculoasa este lumea din jur, despre ce poate pati daca nu este atent, despre cati oameni rai exista (da, este necesar sa il inveti regulile principale de protectie, dar a ii vorbi des despre pericol il face un copil anxios).
Te obsedeaza masurile de siguranta?
Sigur, tie ti se pot parea masuri absolut necesare pentru siguranta copilului (masuri legate de securizarea casei, de igiena, de programul copilului, de timpul cand nu este cu tine, de ceea ce urmareste la TV etc.). Daca, insa, ti se spune subtil ca exagerezi cu toate masurile si regulile pentru copilul tau, poate ca ar trebui sa incerci sa privesti mai obiectiv situatia…
Simti nevoia sa il protejezi si feresti, ascunzandu-i realitati dificile?
Nici un parinte nu doreste sa ii vorbeasca copilului despre lucruri dificile sau crude, cum ar fi sa ii vorbeasca despre moarte, boli, divort, sex… Dar copilul trebuie sa afle despre aceste lucruri – si va afla oricum, de aceea este mai bine ca parintii sa fie primii care ii vorbesc si explica asemenea aspecte. Nu il puteti proteja de lume si de realitate, oricat ati dori! Trebuie sa cunoasca realitatea pentru a ii putea face fata.
Refuzi sa „ii dai drumul”?
Sa accepti ca vrea in lume, ca, de la o varsta, este normal sa se indeparteze de parinti si sa petreaca timp in grupuri de covarstnici? Cand nu mai este un copil, a continua sa il vezi si mai ales sa il tratezi ca pe un copil este o greseala a parintelui superprotector.
Daca esti un parinte superprotector, incearca sa realizezi ca, desi faci ceea ce faci pentru binele copilului, extremele nu sunt niciodata bune! Incearca sa scapi de anxietate si de teama ca i se va intampla ceva groaznic, doar pentru ca iese la joaca cu toti ceilalti copii sau pentru ca practica un sport. Invata sa il impingi sa se descurce singur – inainte sa se obisnuiasca sa depinda de tine pentru orice. Ofera-i libertate si incurajeaza-l sa ia mici decizii si sa se exprime. Lasa-l sa faca greseli si sa se confrunte cu micile probleme – fara a ii rezolva constant problema in locul sau. Invata-l sa fie responsabil, cerandu-i sa isi indeplineasca sarcinile scolare si casnice (nu-l scutiti de treaba!).
Daca nu incercati sa fiti mai putin superprotectori cu copilul, el va deveni dependent de voi, se va baza pe voi pentru lucruri pe care ar trebui sa le faca singur. Va fi un copil – apoi un tanar si un adult – cu o incredere in sine scazuta (obisnuit sa ceara ajutor de la altii) si cu o anxietate crescuta (nepregatit sa faca fata provocarilor). Va fi un copil – apoi un tanar si un adult – care se adapteaza cu greu, care are nevoie mereu de sprijin, care crede ca singur nu poate reusi, invatat sa se bazeze pe altii. Si, poate, va fi unul dintre acei tineri care amana sa zboare din cuib, nesimtindu-se pregatiti pentru viata pe cont propriu si va fi, poate, unul dintre acei adulti care cauta in partenerul de viata un substitut de parinte, care sa faca lucrurile in locul sau si care sa aiba grija de el…
