Nu poti trece peste decesul unei persoane dragi, simti ca nu ai forta sa faci fata si sa accepti realitatea? Desi auzi de la cei apropiati ca „timpul vindeca”, ti se pare doar o replica superficiala si fara rost. Auzi ca „stiu cum simti, iti va trece” si te infurii de stupiditatea celor care presupun ca stiu ce simti tu si ce se va intampla. Cum poate cineva sa stie prin ce treci, atunci cand nu a trait ceea ce traiesti tu – caci pentru fiecare, pierderea unei persoane dragi este traita altfel.
Cand nu poti trece peste decesul unei persoane dragi, a unui membru din familie, simti ca nimeni nu te poate intelege, ca nimeni nu simte si nu a simtit tot ce simti tu – si este normal, caci pierderea cuiva este ceva ce fiecare va trai in felul sau. Unii poate ca iti vor vorbi despre stadiile prin care ar trebui, chipurile, sa treci: negare, soc, plangere, acceptare. Desi toti din jur au doar intentii bune, ei poate ca nu inteleg ca tu vei trai in felul tau pierderea si vei trece sau nu prin unele stadii. Unii par a accepta mai repede realitatea, altii par ca nu se mai pot reconecta la viata de zi cu zi mult timp.
Cand nu poti trece peste decesul unei persoane dragi, poti incerca sa fii realist, sa te gandesti ca aceasta este realitatea, ca oricine se naste isi are sfarsitul – si deci ca toti pierdem oameni dragi si toti vom disparea la randul nostru. Dar aceasta cu ce te ajuta? Caci desi moartea este o realitate inevitabila, aceasta tot nu te ajuta sa accepti faptul ca acea persoana a disparut din viata ta, nu te ajuta sa gasesti raspunsuri si sa accepti ca astfel a fost sa fie.
Pierderea unei persoane dragi te pune fata in fata cu ceva groaznic, ceva cu care nimeni nu este vreodata pregatit sa se confrunte. Si durerea este cu atat mai puternica, cu cat nu gasesti un sens: de ce? De ce el/ea, de ce acum, de ce a trebuit sa se intample asa ceva? Ideile cum ca totul se intampla cu un sens ti se par stupide, irelevante, puerile – ce sens sa aiba, nu gasesti nimic cu sens in toata aceasta situatie.
In special cand cineva drag dispare inainte de vreme, ti se pare imposibil sa gasesti vreun sens in toate acestea. Dar poate ca nici nu este in puterea ta si a oricui altcuiva sa gasesti si sa cunosti sensul – a te chinui in incercarea de a justifica cumva pierderea ta este o cautare prea dureroasa. Oameni buni patesc des lucruri rele – aceasta este viata noastra, iar sensul ne scapa si poate ca ar trebui sa renuntam la a il cauta mereu.
Cand nu poti trece peste decesul unei persoane dragi, te rupi de lume, de viata ta de zi cu zi: totul pare deodata altfel si nu iti poti imagina cum sa continui ca si cum nimic nu s-a intamplat. Vezi in jurul tau oameni ce continua sa traiasca ca de obicei, ce inca pot rade si zambi – chiar persoane din familie, care par ca accepta mult prea usor pierderea care pe tine te-a marcat. Incearca, totusi, sa nu ii judeci – fiecare simte altfel, traieste altfel. Incearca sa scapi de emotiile de invidie si resentimente: ei de ce nu sufera, ei cum pot sa-si continuie viata? Lasa-i pe ceilalti sa fie cine sunt si concentreaza-te pe simtirile tale.
Nu incerca sa te fortezi sa faci ceea ce te sfatuiesc cei apropiati sa faci pentru a trece peste decesul persoanei dragi
Unii iti vor spune sa incerci sa te mentii mereu ocupat ; poate iti vor spune ca izolarea iti face rau si trebuie sa stai cu ei ; poate iti vor spune sa nu te gandesti la ce s-a intamplat. Insa cum sa nu te gandesti, cand orice ai face, durerea este atat de vie?
Desi pentru unii functioneaza sa se mentina cat mai ocupati si sa stea cu alte persoane, sa isi indeplineasca rutinier treburile, daca nu te simti in stare, atunci nu este calea ta. Nu te forta daca nu poti. Din contra, poate ca te ajuta sa stai o perioada singur, sa iti plangi atat cat ai nevoie pierderea (nu asculta de cei care-ti zic „a trecut prea mult timp, trebuie sa iti revii” – fiecare plange cat simte nevoia). Orice ai face, nu iti reprima emotiile – accepta ce simti si traieste ce simti.
Cand nu poti trece peste decesul unei persoane dragi, vrei des sa nu mai vezi pe nimeni – iar o perioada de singuratate chiar te poate ajuta. Nu te forta sa iesi in lume sau sa stai cu oameni atat timp cat nu te simti pregatit. Si totusi, un lucru ce te poate ajuta este sa vorbesti: doar sa vorbesti, sa spui ce simti cuiva care te va asculta fara sa vina cu sfaturi cliseu de tipul „totul are un sens”, „va trece”, „iesi si distreaza-te” si altele.
Poate cineva din familie care sufera la randul sau; poate un prieten care este un ascultator bun; poate un terapeut care te va asculta si te va ajuta sa accepti in timp pierderea, fara a te grabi sau presa; poate chiar sa scrii pe un blog, pe un site. Ideea este sa nu tii in tine totul, sa iti versi durerea, frustrarea, frica, singuratatea, confuzia, furia. Inca ceva despre izolare: desi simti nevoia, incearca sa nu uiti, daca ai copii, de durerea si confuzia lor: pentru ei si numai pentru ei, incearca sa nu ramai mult in izolare, sa stai cu ei, doar sa stai cu ei…
Te simti furios pe lume, pe viata, pe tine, pe Dumnezeu
Daca esti credincios, poti striga cu furie la acest Dumnezeu care pare ca te-a uitat. Credinta, insa, iti poate aduce alinare – poate ca a vorbi cu un preot te ajuta; poate ca doar a incerca sa nu-ti pierzi credinta, sa nu iti pierzi speranta te ajuta. Ca si durerea, tristetea, si furia trebuie cumva exteriorizata: a vorbi cu cineva, oricine asculta, este bine. Si frica poate fi coplesitoare: moartea aduce mereu frica si distruge increderea in ceva sigur. Sunt emotii pe care trebuie, in propriul tau fel, sa le traiesti si sa le confrunti.
Pierderea unei persoane dragi iti poate naste si vinovatie si regrete
Poate ca regreti ca nu i-ai spus niciodata ceva, ca nu i-ai aratat destula grija si iubire, ca nu ti-ai luat adio. Vinovatia nu-si are rostul; iar persoana stia, simtea ce sentimente aveai. Nu conteaza cu adevarat sa iti iei adio – conteaza tot ce ai trait impreuna cu persoana; nu conteaza micile certuri – conteaza clipele frumoase impreuna, acelea vor ramane mereu.
Nu-ti da un timp limita sa treci peste pierdere – fiecare va putea sa isi continuie viata in ritmul sau
Si desi cu timpul, va deveni mai usor, vor fi zile, cu mult dupa deces, zile in care parca nici nu stii, in care aproape ca uiti de pierdere, pentru ca apoi sa vina deodata realizarea groaznica – ceea ce readuce subit durerea, aproape la fel de vie ca la inceput. Este ceva cu care va trebui sa traiesti – caci decesul unei persoane dragi devine cu timpul mai usor de acceptat, insa durerea nu dispare cu adevarat.
Daca inveti ceva odata cu pierderea persoanei dragi, atunci inveti sa traiesti cu durerea, sa o accepti si sa iti continui viata ta si mai inveti cat de pretioase sunt cu adevarat persoanele de langa noi; asadar, sa ne bucuram de clipele pe care le avem alaturi de cei dragi, de cei pe care ii mai avem aproape. Continuam sa facem ceea ce faceam, schimbati in urma pierderii, poate mai puternici deoarece traim cu aceasta, poate mai recunoscatori pentru ce avem… Insa intai trebuie sa ne traim in felul nostru propriu durerea, fara a fugi de ea – nicaieri nu poti fugi, de aceea trebuie sa lupti…
