Cand mintim copilul, cand se intampla sa consideram ca este mai simplu pentru noi sau mai bine pentru el sa ii ascundem adevarul si sa ii spunem o minciuna? Ca parinti, suntem pusi des in situatia grea de a alege intre adevarul neplacut sau complicat si o minciuna facila si frumoasa..
Oricat insista specialistii in dezvoltarea copilului ca a-l minti nu este calea cea mai buna si ca parintele trebuie sa fie sincer, oricat valorizati si voi, ca parinti, sinceritatea, alegeti cateodata sa apelati la mici minciuni – uneori considerand ca este spre binele copilului, alteori pentru a scapa din situatii dificile…
Cand mintim copilul
Cand dorim sa asculte de noi. O cale care merge bine la copiii mai mici este inventarea cate unei mici minciuni pentru a-i face sa asculte de parinti. Cand nu stiti cum sa convingeti copilul sa faca ce ii cereti, puteti apela la astfel de minciunele, care sunt de fapt amenintari subtile: „daca nu esti in pat la ora de culcare, vei visa monstri care vin la copiii neascultatori”, „daca nu termini de mancat legumele, vei fi bolnav ca unchiul, el de asta s-a imbolnavit”, „daca iei note mici, nu vei gasi niciodata o slujba”, „daca nu asculti, te dau la tigani”.
Invers, se pot folosi minciuni nu sub forma amenintarii: daca nu asculti – se intampla ceva rau, ci sub forma promisiunii false: „daca faci cum iti zic, iti cumpar tot ce vrei”. Acestea sunt des doar exagerari (precum exemplul cu legumele) sau minciuni pure (precum cea cu notele la scoala sau tiganii).
Desi puteti crede ca sunt cele mai utile pentru a face copilul sa asculte, problema apare cand copilul realizeaza ca mintiti si ca ceea ce ii spuneti nu are legatura cu realitatea; asa ca nu va mai asculta si mai mult, va invata sa foloseasca si el astfel de mici minciuni pentru a obtine ce vrea. Incercati sa folositi stimulente mai apropiate de adevar: de exemplu, ii puteti da destule motive reale pentru a-l face sa manance legume, sa respecte ora culcarii sau sa lucreze la scoala!
Cand nu putem sa ii spunem direct „nu” – copilul vrea ceva, parintii trebuie sa il refuze – de exemplu, cand cere o jucarie scumpa, cand vrea sa manance doar dulciuri, cand vrea sa se uite la TV peste programul obisnuit… Trebuie sa ii spuneti „nu” pentru binele sau sau pentru ca pur si simplu nu va puteti permite sa ii faceti pe plac. Insa pentru a evita scena ce poate urma unui „nu” – „de ce, de ce”, rugaminti si lacrimi sau tipete, alegeti sa ii spuneti ca magazinul e inchis, ca ii luati jucaria saptamana viitoare, ca nu este de vanzare, ca dulciurile pe care le vrea sunt facute din noroi, ca s-a schimbat programul la TV…
Este cateodata inevitabil sa apelati la astfel de minciunele – insa puteti sa incercati timpuriu sa il invatati cu „nu” si sa ii aratati ca daca se roaga sau tipa tot „nu” ramane. Puteti folosi si argumente adevarate: „nu avem bani”, „iti face rau”…
Mos Craciun cu plete dalbe… Sa evitati a minti copilul cand vine vorba de povestile clasice ale copilariei? Nu – Mos Craciun si alte personaje fantastice fac copilaria mai frumoasa. Spuneti-i povestea lui Mos Craciun, dati-i daruri de la Mos asteptand varsta la care copilul isi da seama singur. Cand va veni intreband „chiar exista Mos Craciun” – intrebati-l „tu crezi?” si daca spune ca nu prea, ca crede ca voi ii dati darurile, zambiti si spuneti-i ca e un copil destept si a inteles ca este doar o poveste frumoasa…
Daca va costumati in Mos si copilul va demascheaza, la fel – spuneti-i ca a inteles si ca voi aduceti darurile. Insa a ii povesti despre Mos nu inseamna sa exagerati pe realitatea personajului si sa il folositi pentru a manipula copilul: „fii cuminte, altfel Mosul nu vine la tine…”. Lasati povestea sa fie o poveste…
Cand dorim sa il protejam de viata dura. Des, ca parinte, puteti alege sa mintiti copilul si sa ii ascundeti probleme cu care se confrunta familia: financiare, de sanatate, conflicte intre parinti… Este bine sa nu aruncati pe capul copilului o greutate mare, spunandu-i adevarul crud. Insa a-i ascunde complet adevarul: „tata nu e bolnav, e bine”, „tata si mama nu se certau deloc”, „nu e nici o problema” nu este des cea mai buna cale. Din doua motive: primul – copilul percepe cand exista o problema si a i-o ascunde complet inseamna a-l face sa se simta exclus din familie si ignorat; al doilea – va veni clipa in care trebuie sa ii spuneti, iar daca ii veti spune deodata tot adevarul, va fi mult mai greu.
Spuneti-i o parte din adevar, incercand sa i-l prezentati intr-un mod optimist: „tata e putin bonav, dar merge la doctor”, „tati si mami se cearta asa cum faci tu cu prietenii, dar o sa ne intelegem”, „nu avem bani un timp pentru unele lucruri, dar vom rezolva noi impreuna”. Sinceritatea este mai buna in astfel de situatii decat minciuna: implicati copilul si spuneti-i parte din adevar. Altfel, copilul isi va da seama oricum la un moment dat ca l-ati mintit si isi va pierde increderea, se va simti jignit ca a fost ignorat.
Cand nu dorim sa afle lucruri nepotrivite pentru varsta sa. Sexualitatea este unul dintre aspectele in care parintii pot alege sa minta copilul, spunandu-i povesti cu berze si multe altele. Aceste minciuni nu fac rau, insa daca va tot ascundeti pe dupa degete si evitati constant sa vorbiti despre aceste aspecte, copilul va creste crezand ca e un lucru rusinos ce trebuie ascuns – o mentalitate nesanatoasa.
Alte lucruri pe care le considerati nepotrivite tin de moarte sau de divort – nu doriti sa ii spuneti copilului despre asemenea lucruri triste si dificile. Insa daca se intampla, copilul trebuie pregatit si informat: nu ii puteti spune ca persoana decedata a plecat departe si atat; sau ca mama si tata vor fi bine, in timp ce pregatiti divortul! A-i spune tot o parte a adevarului, incercand sa il prezentati cat mai pozitiv este calea potrivita. Nu uitati ca copilul afla pana la urma adevarul: prieteni, internet – asadar nu are rost sa incercati sa ii ascundeti totul (veti fi prinsi, iar copilul isi pierde increderea si este mai afectat de adevar).
Cand dorim sa ii crestem increderea in sine. Un aspect in care a minti copilul este aproape o datorie parinteasca: cand ii spuneti ca este cel mai destept, frumos si talentat, ca lucrarea sa merita 10, ca se pricepe foarte bine la ceea ce face, ca poate sa cante exact ca fata de la TV… Incercati sa il incurajati si sa ii aratati apreciere – insa poate ca a ii spune constant ca e cel mai bun si ca face totul bine este exagerat.
In plus, daca ii confirmati constant ca orice face este bine, nu il stimulati sa incerce mai mult, sa se dezvolte. Asadar, cand copilul nu se descurca chiar atat de bine, o incurajare mai realista este de preferat in locul unei minciunele frumoase: „te descurci bine, dar ca sa fie si mai bine, mai incearca”, „esti copil destept, sunt sigur ca daca mai lucrezi, va fi foarte bine”…
In final: cat de daunator poate fi sa-ti minti copilul? Totul depinde de seriozitatea minciunii (doar o mica minciuna „alba” sau ascunderea unui adevar important) si de frecventa minciunii (din cand in cand, atunci cand nu va descurcati altfel, sau zi de zi pentru a-l face sa asculte si a-l feri de orice considerati nepotrivit).
La urma urmei, daca valorizati adevarul si sinceritatea, ar trebui sa le puneti cat mai des in practica – astfel copilul va avea incredere in voi, va invata valoarea sinceritatii si va fi mai castigat decat daca este mintit toata copilaria lui (chiar un adevar mai dificil ii face bine pe termen lung, aratandu-i viata asa cum este – iar daca puteti indulci acel adevar, insa fara a minti, este perfect).
